Cum ar arata viata noastra daca am invata sa ne iubim si sa ne acceptam pe deplin? Cata pace interioara am dobandi,cata multumire sufleteasca am avea si cat de mult ne-am darui lumii,atata timp cat am folosi energia pe care inainte o pierdeam pe nemultumire si autocritica, pe a fi de folos acolo unde viata ne poarta pasii in fiecare moment?
Cum ar fi daca am inceta sa mai fim atat de aspri si judecatori cu noi insine si am invata sa ne iubim si sa ne acceptam mai mult?
Cum ar fi daca am deveni observatorii propriei noastre vieti si acolo unde criticul interior apare, sa incepem sa lucram cu blandete si iubire la tot ceea ce el scoate la suprafata?
Fiind indeajuns de prezenti, vom constientiza de fiecare data tendinta de judecata spre care ne indreptam. Insa, tocmai in momentul constientizarii ei, ni se ofera de fapt o oportunitate prin care sa descoperim ca vocea plina de judecata din interiorul nostru nu este reala.
Oprindu-ne pentru o clipa si constientizand acest aspect, ceva se va petrece in interiorul nostru. O pace profunda incepe sa se asterne. Are loc un proces firesc de abandonare in Gratia Divina. Lupta inceteaza, iar in locul ei apare linistea si acceptarea.
Nu vom putea face cunostinta cu Fiinta Interioara pana in momentul in care nu este deplina liniste in interior. Orice neacceptare, orice lupta interioara, orice judecata, nu face decat sa ne indeparteze de perfectiunea a Ceea Ce Suntem cu Adevarat.
Poti, macar pentru o clipa, sa nu te mai judeci pentru absolut nimic? Sa nu mai ai niciun motiv de nemultumire? Sa-ti permiti sa fii exact asa cum esti si acest lucru sa fie de ajuns? Sa-i permiti vietii sa fie exact asa cum este si asta sa fie de ajuns? Sa le permiti celorlalti sa fie exact asa cum sunt si asta sa fie de ajuns? Doar pentru o clipa.
…Poate daca am intelege ca suntem tot timpul la locul si la momentul potrivit, am trai mai deschisi si mai impacati.
…Poate daca am intelege ca niciodata nu se petrece nimic degeaba si ca noi nu suntem degeaba asa cum suntem si acolo unde suntem, poate am fi mai linistiti, mai multumiti si mai rabdatori.
…Poate daca am inceta sa ne mai luptam cu viata, poate abia atunci am putea descoperi adevarata ei frumusete.
…Poate daca am invata sa ne iubim si sa ne acceptam pe deplin atat pe noi, cat si pe ceilalti,am cunoaste adevaratul miracol al unei relatii constiente.
In deplina noastra acceptare de sine, ne vom da sansa sa descoperim ca nu avem nimic altceva de facut decat sa fim noi insine. Acest lucru ne va apropia mai mult de ceilalti, ne va deschide usi acolo unde nici nu ne imaginam ca exista, ne va deschide inima, ne va invata adevarul si sinceritatea, atat fata de noi, cat si fata de ceilalti (pentru ca atunci cand ne acceptam pe deplin, nu mai simtim nevoia de a ne feri de ceilalti sau de a pastra o imagine care stim ca nu este reala), ne va reda puterea interioara si curajul de a ne urma chemarea inimii.
Si multe alte minuni vor avea loc atunci cand ne vom accepta pe deplin. Nu este un lucru egoist, ci din contra. Neacceptarea este o unealta a ego-ului, pentru ca facem ca totul sa fie despre noi. Neacceptandu-ne, devenim victime ale lumii in care traim. Cerem atentie. Incercam sa ii controlam pe ceilalti. Cautam vinovati in afara pentru ceea ce traim. Si multe altele pe care le vom constientiza cu siguranta, atata timp cat pastram sinceritatea inimii.
Este un subiect ce merita introspectie. Va invit sa va oferiti acest timp de introspectie si sa ajungeti la propriile raspunsuri. Sunt sigura ca tot ceea ce trebuie constientizat, va iesi la iveala din usurinta.
