Cu totii avem cate o matusa, vecina sau prietena care se plange permanent si reuseste sa strice cheful tuturor.
Acesti oameni traiesc cu senzatia ca totul este permanent impotriva lor si ca nu primesc nimic bun de la viata. In cele din urma vor ramane singuri pentru ca negativismul ii epuizeaza fizic pe toti cei din jur.
Cu totii ne mai plangem din cand in cand, mai ales ca traim intr-o societate inclinata spre critica si negativism.
Arhietipuri de negativism
Nu toti cei care se plang isi exprima parerile sau vad lucrurile in acelasi fel. Asa cum se intampla cu orice trasatura de caracter, pesimismul are propriile sale variatii.
Iata trei categorii dintre cele mai frecvente tipuri de persoane care se plang de orice:
Carcotasii: Carcotasii sunt cei care vor doar sa fie ascultati. Acestia cauta persoane care sa le asculte nemultumirile, nu vor solutii si chiar le resping destul de repede, indiferent cat de bune ar fi acestea.
Dependentii de atentie: Cu totii am dat peste o astfel de persoana la un moment dat. Acesti nemultumiti sunt intotdeauna intr-o situatie mult mai rea decat a ta. Indiferent ce problema ai, a lor este mai grava si mai mare si sunt vesnic pregatiti sa critice orice situatie sau pe oricine.
Nemultumitii cronic: Acest tip de nemultumiti sunt cei pe care cercetatorii ii numesc „rumegatori”, adica se gandesc in mod obsesiv la o problema, de care se tot plang. In loc sa se simta relaxati dupa ce isi „varsa amarul”, ei devin si mai ingrijorati si mai anxiosi dupa ce o fac.
Negativismul iti schimba creierul
Negativismul este ca o spirala descendenta, cu cat te concentrezi pe problema in loc sa cauti solutii, cu atat vei incepe sa vezi numai partile negative in orice aspect al vietii.
Cu totii trecem prin momente in care ne simtim mai putin pozitivi, este bine sa ne descarcam, dar apoi trebuie sa cautam solutii.
Si acest lucru chiar merita sa fie facut: unul dintre motive este ca negativismul distruge fizic creierul. „…cei care sufera in mod obisnuit de stres cronic – in special de stres acut, chiar traumatizant – elibereaza cortizol, care efectiv consuma, ca un acid, hipocampul, acea parte a creierului implicata in memoria vizual-spatiala, precum si in memoria folosita pentru context si localizare,” explica dr. Rick Hanson, psiholog si membru al Centrului Stiintific al Universitatii din Berkeley.
In plus, gandirea negativa intareste caile neuronale asociate cu emotia respectiva, transformand-o cu timpul intr-o reactie automata. Acelasi lucru este valabil pentru orice gand sau actiune repetitiva.
Iar acest lucru iti poate schimba creierul!
Cum sa ramai pozitiv
Iti poti educa mintea sa faca orice, inclusiv sa invete sa gandeasca pozitiv. Cu cat incerci mai mult sa gasesti un aspect pozitiv in orice situatie, cu atat acest lucru va deveni o reactie automata.
In cele din urma, vei descoperi ca iti va fi greu sa gasesti latura negativa!
Iata cativa pasi pentru a-ti antrena creierul sa gandeasca pozitiv:
Fii recunoscator: Gaseste in fiecare zi un motiv pentru care sa te simti recunoscator. Daca tii un jurnal, scrie 3 lucruri pentru care te simti recunoscator in fiecare dimineata si seara. Daca incepi sa te simti plin de anxietate sau pesimism, fa o pauza si scrie-le din nou. Daca ti se pare prea greu, scrie 5 sau 10 lucruri noi pentru care te simti recunoscator. La sfarsitul exercitiului, te vei simti mult mai fericit si mai implinit.
Practica autocontrolul: Nu astepta sa-ti atraga atentia prietenii sau familia ca te plangi, fii atent la propriile tale ganduri si cuvinte. Daca incepi sa te plangi, incearca sa te opresti si sa cauti solutii sau sa tragi invataminte din ceea ce ti se intampla. Apoi, ofera-ti o cana cu ceai pentru a-ti rasplati efortul!
Schimba-ti dispozitia: Daca te simti coplesit si cuprins de negativism, opreste-te din ceea ce faci si incearca sa-ti redirectionezi atentia. Daca esti acasa, citeste o carte care-ti place si gateste-ti ceva bun sau asculta muzica preferata. Daca esti la munca, iesi din birou sau ia o pauza si asculta melodia ta preferata. Respira adanc si inchide ochii, acordand atentie fiecarui cuvant. Concentreaza-te pe acest sentiment placut de relaxare si pastreaza-l pentru tot restul zilei.
Alege „calea de mijloc” (wise effort): „Calea de mijloc” se refera la un principiu budist, conform caruia trebuie sa te desprinzi de ceea ce nu-ti mai foloseste. Daca o situatie te streseaza si nu reusesti sa gasesti o solutie pentru ea sau sa inveti o lectie din ea, atunci detaseaza-te de ea si mergi mai departe. Este mult mai usor de zis decat de facut, desigur, insa cu ajutorul unui jurnal, al prietenilor si invatand sa gandesti constructiv, vei gasi o modalitate prin care sa reusesti.
Sursa utilizata: https://dailyhealthpost.com/complaining-brain-negativity/