De multe ori nu avem puterea de a comunica tot ce simtim, fie pentru ca nu vrem sa impovaram oamenii de langa noi, fie pentru ca suntem atat de apasati, incat e greu sa explicam in cuvinte problemele pe care le avem. Insa aceasta tacere ne face mai rau. Ne consuma si ne poate deregla emotional cum nu se poate mai rau. Daca nu spunem celor din jur ce-am patit, nimeni nu are cum sa ne ajute.
Tocmai de aceea am gasit o lista cu 10 lucruri care se intampla atunci cand duci o lupta de unul singur, pentru a le constientiza si a le putea exprima, pentru a nu te imbolnavi.
1. Te simti singur chiar si intr-un grup mare. Te simti deconectat fata de toti cei din jur, nu te simti in stare sa porti conversatii interesante si sa fii fericit si crezi ca nimeni nu te intelege, ori cei de langa tine nu pricep ce vrei sa spui cu adevarat. Iti place mai mult sa asculti decat sa vorbesti pentru ca este mai simplu.
2. Oamenii te vor eticheta. Iti vor spune ca esti “tafnos”, “imprevizibil” sau “distant”, dar asta pentru ca unele zile sunt mai bune decat altele si nimeni nu stie de fapt ce se petrece inauntrul tau.
3. Incerci sa vorbesti despre problema ta, dar nu se schimba nimic. Vorbesti cu prietenii tai, cu familia ta si poate chiar cu terapeutul tau despre ce te doare, dar inca este o provocare sa explici ce se intampla de fapt.
4. Ai obosit sa pretinzi ca esti bine. Ai obosit sa spui ca nu este nimic in neregula cu tine, cand de fapt este. Ai obosit sa minti oamenii despre ceea ce se intampla si totodata ai obosit sa pretinzi ca esti puternic si sa-ti pui acel zambet pe fata. Ai vrea sa lasi pe toata lumea sa vada ce se intampla de fapt cu tine, astfel incat sa poti fi lasat in pace, dar stii ca asta nu este posibil.
5. Esti mult mai in garda. Nu mai esti atat de deschis si prietenos ca de obicei. Esti atent la orice pentru ca nu vrei ca altcineva sa-ti inrautateasca lupta pe care o duci deja. Oamenii inteleg gresit, cum ca te-ai indepartat, cand de fapt nu faci altceva decat sa te protejezi.
6. Esti usor de dezamagit. Cand duci o lupta, nimeni nu stie despre asta. Micile lucruri care iti inrautatesc starea si iti amplifica emotiile negative. Esti foarte usor de ranit cu mici remarci sau cu glume nevinovate, doar pentru a-ti certifica starea proasta.
7. Mintea ta este perplexa. Esti distrat, ierti usor si crezi ca nu sunt ore suficiente in zi pentru a termina lucrurile de facut. Esti mereu stresat si anxios, chiar si in somn.
8. Simti nevoia sa te izolezi. Cu cat participi mai mult la viata reala, cu atat mai mult crezi c-o dai in bara. Simti nevoia de o vacanta, departe de oameni si departe de galagie, pentru a te impaca cu tine din nou.
9. Continui sa te rogi, dar iti pierzi speranta. Te rogi ca lucrurile sa se imbunateasca, ca lucrurile sa se schimbe, dar o mare parte din tine crede ca ceva va ramane din raul de acum, pentru ca nu stii cum sa scapi de el si nu stii daca este cineva care te poate ajuta.
10. Stii ca esti singura persoana care se poate ajuta, dar inca incerci sa descoperi cum.