Descoperă-ți armonia interioară: Parapsihologul care te ajută să-ți găsești echilibrul

Categorie:

Calea catre iubirea de sine.

mother-631347__340

Iubirea rezonează pe cea mai înaltă frecvenţă din câte există. Atunci când trăim pe frecvenţa iubirii, toate dorinţele ne sunt îndeplinite, întrucât aceasta este una din caracteristicile acestei puteri. Singura sarcină care ne rămâne, dar şi cea mai dificilă între toate, este să continuăm să manifestăm clipă de clipă iubirea, de-a lungul tuturor experienţelor noastre.

Atunci când ne folosim de puterea iubirii, devenim conştienţi de locul nostru în această lume şi în cosmosul de dincolo de ea. Ajungem astfel să ne cunoaştem valoarea, dar şi să preţuim viaţa în general, şi cea a semenilor noştri în particular. Ne simţim conectaţi unii cu ceilalţi, căci recunoaştem faptul că lumina din interiorul nostru străluceşte inclusiv în ei.

Puterea iubirii ne ajută să trăim într-o stare de mulţumire şi de fericire autentică. Atunci când înţelegem cu adevărat că ne aflăm aici pentru a ne continua creşterea spirituală, noi ne schimbăm perspectiva de la aceea a omului preocupat până la uitare de chestiunile terestre la aceea a unui suflet hrănit de iubire. Această perspectivă ne ajută nu doar pe noi să beneficiem de ea, ci şi tot restul lumii.

Egoul este sinele tău fals. El înfloreşte atunci când critică, când compară şi când se umple de vinovăţie (sau când aruncă vina pe altcineva). Cel care te face să te simţi în permanenţă nefericit şi neîmplinit este egoul tău. El îşi proiectează gândurile şi sentimentele nefericite asupra Universului şi asupra tuturor celor din jurul tău. Atunci când faci alegeri pe nivelul egoului tău, tu te conectezi cu „mintea ta terestră”, nu cu „mintea Spiritului tău”, care reprezintă adevărata ta esenţă. Reţine însă: egoul reprezintă puntea de legătură între sinele spiritual autentic şi sinele pământesc. Este absolut necesar să avem un ego pentru a putea funcţiona în acest plan terestru.

Ori de câte ori ţi se pare că un obiectiv este imposibil de atins, află că acest sentiment este doar o iluzie creată de egoul tău. Dacă te vei deconecta de el şi te vei conecta din nou cu sinele tău real, puterea, curajul şi iubirea acestuia te vor călăuzi către destinaţia la care doreşti să ajungi.

Soluţia: Iubirea de sine

Scopul cel mai important pe care îl poţi atinge în această dimensiune fizică este să te iubeşti necondiţionat pe tine însuţi. Tu eşti singura persoană care te poate iubi pe tine însuţi aşa cum îţi doreşti, cu atât mai mult cu cât eşti singurul care îţi cunoaşte toate secretele, defectele şi slăbiciunile. Este foarte uşor să o apuci pe calea uşoară şi să te condamni pentru toate greşelile sau eşecurile tale. Este întotdeauna mai uşor să vezi binele în alţi oameni decât în tine însuţi. Chiar crezi că eşti singura persoană pe care o cunoşti care nu merită să fie iubită de tine?

Singurul care crede că nu meriţi să fii iubit este egoul tău. Calitatea iubirii pe care o emani către alţii nu o poate depăşi pe aceea pe care ţi-o acorzi ţie însuţi. Prin urmare, nu le refuza altora iubirea ta prin refuzul de a ţi-o acorda ţie însuţi (cu aceeaşi intensitate). De altfel, te asigur că în momentul în care vei începe să te iubeşti pe tine însuţi – exact aşa cum eşti – şi să continui să trăieşti în această stare, viaţa ta va începe să se schimbe într-o manieră dramatică. Şi de această dată avem de-a face cu legea naturală a atracţiei „principiilor similare”. Astfel, dacă vei începe să te iubeşti cu adevărat pe tine însuţi, oamenii din viaţa ta care nu te iubesc sincer, ci doar se prefac, vor începe să dispară unul câte unul de lângă tine, în mod natural. Nu vor mai rămâne alături de tine decât cei care te iubesc cu adevărat şi care merită să se bucure de iubirea ta. Aceasta este maniera Universului de a-ţi comunica adevărul.

Cum pot evita pierderea puterii mele în favoarea altora?

Iubirea de sine înseamnă să fii autentic în relaţia cu tine însuţi. Tu nu eşti una cu părinţii, fraţii, iubitul sau iubita ta, ori cu alte persoane. De aceea, nu mai accepta să îţi trăieşti viaţa aşa cum îşi doresc aceştia; trăieşte-ţi viaţa aşa cum o înţelegi tu.

Foarte mulţi oameni încearcă din răsputeri să le facă pe plac celor din jurul lor, pentru a le câştiga iubirea şi afecţiunea. Atât timp cât faci însă acest lucru, tu ai tendinţa de a te simţi „inferior” oamenilor cărora le faci pe plac. Această lipsă de responsabilitate pentru propria fericire şi preţuire de sine te poate face să te simţi nesigur în privinţa capacităţilor şi calităţilor tale. Tu le acorzi altora întreaga ta putere, fără să fii conştient de acest lucru. De multe ori, părinţii sau consoarta ne fac să ne simţim vinovaţi şi ruşinaţi, pentru a ne determina astfel să facem ceva pentru ei. Acest lucru ne înfurie, dar nu ne ajută cu nimic să ne recâştigăm autocontrolul. Dacă ne refulăm aceste sentimente, mai devreme sau mai târziu vom sfârşi prin a ne umple de resentimente faţă de cei despre care spunem că îi iubim.

Dacă te consideri în permanenţă într-o situaţie în care simţi nevoia de a te apăra pe tine sau acţiunile tale, înseamnă că acorzi o importanţă prea mare gândurilor celor din jurul tău legate de tine. Gândeşte-te la ceea ce faci pentru a primi aprobarea celor din jurul tău. Se întâmplă să îţi sacrifici propriile nevoi şi dorinţe? Dacă îţi cedezi puterea personală pentru a te simţi iubit de ceilalţi, tu trebuie să începi să îţi acorzi aceeaşi iubire pe care eşti dispus să le-o dăruieşti celorlalţi. Singura modalitate de a-ţi păstra puterea personală constă în a face alegeri independente (a-ţi folosi liberul arbitru). Între altele, acest lucru înseamnă să nu îi mai laşi pe cei din jurul tău să te înfurie prin cuvintele sau prin acţiunile lor, determinându-te apoi să acţionezi într-un anume fel (impulsiv, nu independent). Conştientizează întotdeauna faptul că faci ceea ce faci pentru că asta îţi doreşti, nu din alte motive. Fii cel care eşti şi devino conştient de faptul că orice ai face, eşti întotdeauna suficient de bun.

Soluţia: Discernământul

Există foarte multe modalităţi de a-ţi ceda puterea personală. Procesul începe adeseori cu lucruri minore, care devin însă din ce în ce mai importante, transformându-se într-un comportament dezechilibrat din punct de vedere emoţional.

Una din cele mai grele lecţii în viaţă este cea a discernământului. Atunci când ne folosim zi de zi de discernământ, alegerile noastre devin naturale. În acest scop, primul lucru pe care trebuie să îl faci este să te cunoşti pe tine însuţi. După cum spune Hamlet: „Fii onest cu tine însuţi… şi astfel nu vei mai putea fi fals în prezenţa celorlalţi oameni”. Cu alte cuvinte, dacă doreşti să ai grijă de alţii, începe prin a avea grijă de tine însuţi. Atunci când eşti centrat pe propria ta fiinţă şi când eşti conştient de puterea ta personală, tu poţi discerne iubirea şi adevărul, dar şi falsitatea – în toţi ceilalţi oameni. Dacă îi vei asculta pe ceilalţi cu o luciditate amplificată, îţi va fi uşor să citeşti printre rânduri, înţelegând ce vor să spună cu adevărat aceştia. Nu mai face alegeri bazate pe opiniile celorlalţi oameni, ci onorează-ţi propria fiinţă.

Iubire sau teamă

Cei mai mulţi dintre oameni sunt reticenţi în a-şi asuma responsabilitatea pentru propria lor viaţă, trăind astfel în incertitudine. În realitate, viaţa nu poate fi trăită decât într-una din două modalităţi: în iubire sau în teamă. Atât. Indiferent ce experienţe trăieşti, acestea se datorează nenumăratelor alegeri pe care le-ai făcut de-a lungul vieţii, fie din iubire, fie din teamă. Întrebarea este: eşti conştient de alegerile pe care le-ai făcut pornind de la conştiinţa fricii, a lipsurilor şi a nesiguranţei? Ţi-ai ales şcoala sau cariera dorită de tine, sau de părinţii tăi (pentru a le face pe plac)? În primul caz, înseamnă că ţi-ai ascultat sufletul şi că ţi-ai urmărit propriile dorinţe. Teama este o emoţie extrem de puternică, ce poate copleşi orice tendinţă pozitivă pe care ne-o dorim.

Datorită fricii, foarte mulţi oameni au tendinţa de a fi reactivi şi critici, în loc să fie productivi şi plini de iubire. Noi îi judecăm pe ceilalţi deoarece ne dorim un control mai mare asupra propriei noastre vieţi, sau ne construim un zid energetic în jur pentru a-i ţine la distanţă. În această manieră inconştientă, noi încercăm să ne protejăm de răni, mai ales dacă am fost deja răniţi în trecut. Toate sufletele trec prin anumite răni de-a lungul unei vieţi pe pământ. După toate aparenţele, aceste răni reprezintă o lecţie vitală pentru conştientizarea puterii sufletului nostru.

Dacă dorim să ne eliberăm de energia negativă a fricii, noi trebuie să descoperim de ce anume ne temem. Energia fricii îşi poate asuma numeroase deghizări. Ea poate lua forma mâniei, urii, resentimentelor, criticismului, ruşinii şi vinovăţiei, conducând la o preţuire de sine redusă şi la o incapacitate de a cultiva respectul de sine. Viaţa trăită în teamă blochează fluxul natural al vitalităţii şi conduce la traume emoţionale, mentale şi fizice.

 Tratează-te exact aşa cum ai face cu un prieten foarte drag. Dacă un prieten ţi-ar vorbi despre o greşeală pe care a făcut-o la serviciu, cel mai probabil nu i-ai spune: „Cum ai putut fi atât de prost?”, ci i-ai reaminti imediat de numeroasele sale calităţi, conchizând: „Data viitoare te vei descurca mai bine”. L-ai asigura astfel că este şi rămâne un om valoros, demn de a fi iubit şi preţios, nu doar pentru tine, ci şi pentru ceilalţi oameni. De ce nu procedezi la fel şi cu tine însuţi?

Dacă doreşti să integrezi iubirea în toate aspectele vieţii tale, este important să îţi reantrenezi modul de a gândi, orientându-te într-o mai mare măsură către luciditate, recunoştinţă, iertare şi compasiune. Fii onest cu tine însuţi. Devino conştient de gândurile şi de sentimentele tale. În acelaşi timp, nu te mai judeca singur. Chiar dacă devii uneori speriat, critic sau supărat, nu te lupta cu tine însuţi şi nu-ţi înrăutăţi situaţia simţindu-te vinovat pentru că nu reuşeşti să ai o atitudine mai pozitivă. Eliberează-te de orice conflict interior şi conştientizează faptul că există un motiv pentru tot ceea ce ţi se întâmplă, chiar dacă pe moment situaţia respectivă ţi se pare extrem de neplăcută.

Dacă ai apucat-o pe calea ce conduce către un nivel superior de conştiinţă, este foarte util să cultivi compania unor oameni care gândesc la fel ca tine, dorind să trăiască la rândul lor o viaţă autentică, să se bucure de iubire şi de recunoştinţă şi să ridice frecvenţa de vibraţie a acestei planete.

Fie ca inima ta să se deschidă şi să recunoască, să îşi amintească şi să se folosească de puterea divină a iubirii. Atunci când iubirea îţi va umple viaţa, nici tu, nici ceilalţi oameni din viaţa ta nu vei mai fi aceiaşi!

Puterea iubirii – Conectarea cu Unitatea, James van Praagh

Sursa:https://drumuricatretine.wordpress.com/

0 Recenzii

Lasa o recenzie

Distribuie acest articol pe:

S-ar putea sa iti placa si:

Exercițiu: "Cercul Puterii Personale",Semne revelatoare ale trezirii spirituale,Modalitati de a-ți crește vibrația,Lucruri care vă scad vibrațiile,Ca înăuntru,așa și în afară,Suntem fiinte spirituale intr-o experienta materiala,Puterea prezentei Eu Sunt,Trezirea spirituală II,Cum să vă creșteți frecvența,Vocea sufletului,AI GRIJĂ de ENERGIA TA!,Introspecția întâi de toate,Energia latenta din corpul tau,CONȘTIINȚA DIMENSIONALĂ A CINCEA,Ce fac oamenii cu energie pozitivă, Simptome ale schimbarii/inaltarii, Auto-motivarea forta din interior, LUCRURI CARE ÎȚI AFECTEAZĂ FRECVENȚA VIBRATORIEI, Unde se gaseste si cum activezi organul FERICIRII
Noua energie - noua gândire
Simona Igna

Trezirea spirituală II

Trezirea spirituală Cum să-ți reconstruiești viața după trezire Dacă ați trecut prin procesul de trezire,atunci întrebarea este cum să vă reconstruiți viața după trezire? Primul

Citeste articol »
Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com

Programari sedinte

Programare in cabinet

Arata directii

Programare prin email

Scrie-ne un email

Programare la telefon

0740781121

Categorii articole