Anxietatea, care în zilele noastre se consideră o tulburare, își are rădăcinile evoluționare încă de la începutul evoluției umane. Oamenii aveau nevoie de această emoție pentru a supraviețui în condițiile aspre și neprevăzute în care trăiau.
În prezent anxietatea este considerată a fi un sentiment inexplicabil de agitație, nervozitate și îngrijorare. Este adevărat că am ajuns prea departe să fim afectați de acel sentiment care avea un rol de protecție pentru strămoșii noștri. De ce și cum se întâmplă asta?
Foarte multe surse literare fac legătura dintre tulburările de anxietate și unele abuzuri psihologice și emoționale din timpul copilăriei. S-a demonstrat că stresul de la vârsta fragedă are un efect profund asupra sistemului nervos central (SNC) și că același efect îl are și asupra adulților.
Astfel de abuz este considerat a fi un factor major ce duce la tulburări de anxietate, depresie majoră și sindromul de stres posttraumatic. S-a stabilit că abuzul psihologic este mult mai dăunător de cât agresivitatea fizică și lasă o urmă adâncăasupra sănătății mentale a victimei.
Copiii care au fost victime a abuzului psihologic nu dezvoltă neapărat anxietate în viață, dar astfel de evenimente traumatizante în perioada când creierul este în proces de dezvoltare contribuie la supersensibiltatea sistemului neuroendocrin.
Aceasta înseamnă că orice stare de stres în urma abuzului emoțional sau psihologic duce la posibilitatea înaltă de a avea tulburări psihice în viață, cum ar fi anxietate și depresie majoră.
Abuzul narcisist este unul din cele mai dăunătoare tipuri de abuz psihologic. Ca urmare, victima nu este capabilă să gândească limpede din cauza creșterii stresului și eventualei oboseli. Această traumă psihologică are un șir de consecințe posibile, printre care se numără și tulburări de anxietate, depresie majoră, sau ambele odată. Astfel de victime nu sunt capabile să evite aceste abuzări și deseori, tind să rămână în apropierea agresorului pentru întreaga viață fără ca să realizeze că abuzatorul se hrănește din suferințele victimei sale.
Majoritatea persoanelor-țintă pentru un narcisist sunt persoanele empatice, pline de compasiune și care văd doar partea bună a celor din jur. Acest tip de oameni sensibili aleg să aibă încredere și să înțeleagă un narcisist. În procesul de manipulare narcisiștii fac tot posibilul ca victima să se simtă tot mai neînsemnată și mai dependentă de ei, o fac să își piardă încrederea în sine și să creadă că își iese din minți. Narcisiștii se conduc după afirmația: o minciună spusă de o sută de ori devine adevăr.
Din punctul de vedere a victimei, această stare de stres constant va duce eventual la oboseală nemărginită și frica constantă că face ceva greșit. În unele cazuri, victimele încep să evite oamenii, se simt incapabili de acționa desinestătător, și sunt într-o stare de dizabilitate. Aceste proces duce victima la lipsă de încredere în sine și o stare mentală distrusă. În această stare victima este expusă la dezvoltarea unui sentiment de anxietate socială extremă, stres atotpătrunzător, un sentiment complet de disociere cu sine și simptome de depresie majoră.
Dacă te afli într-o astfel de situație, cea mai bună cale este de a vorbi cu un psiholog și să ceri ajutor. Abuzul psihologic este mult mai periculos decât abuzul fizic. Acesta lasă consecințe teribile asupra sănătății mentale a victimei și nu îi permite să conștientizeze acest fapt. În cazul abuzului narcisist, victima va fi sigură că ea este persoana care nu are dreptate, și se va învinui pe sine de situația grea în care se află. Ceea ce nu este adevărat.
http://eushtiu.com/
