Știm cu toții că lacrimile apar atunci când dăm de un necaz sau când trăim o bucurie foarte mare.
Darwin spunea că sunt provocate de compresiunea glandelor lacrimale sub efectul contracției involuntare a mușchilor orbiculari. Aceștia se contractă pentru a proteja vasele sanguine din “albul ochilor” de creșterea bruscă a tensiunilor arteriale, cum se întâmplă când tușim sau când resimțim o emoție foarte puternică precum tristețea, furia sau bucuria.
În anumite situații lacrimile reprezintă o activare a unui mecanism reflex, menit să ne protejeze ochii de o prea mare tensiune.
Lacrimile nu sunt doar o reacție fiziologică, ele au și o funcție de comunicare, semnalându- le celorlalți că ești nefericit/ă și că ai nevoie de ajutor.
Ele reprezintă un “semnal” înnăscut, la fel ca surâsul sau încruntatul sprâncenelor, destinat să atragă ajutorul și compasiunea.
Suntem foarte diferiți în ceea ce privește plânsul: unele persoane nu plâng practic niciodată, în timp ce pentru alții este suficient să privească o scenă la televizor și ochii li se umplu de lacrimi.
Pun deseori persoanelor cu care lucrez întrebarea “care este cea mai mare bucurie de care îți amintești acum?” și răspunsul se lasă așteptat destul de mult.
De multe ori în timp ce îmi povestesc despre un eveniment care le-a adus bucurie, apar lacrimi în colțul ochilor.
Pe când atunci când întreb “care este cea mai mare supărare de care îți amintești ?” răspunsul vine repede.
Bucuria este o emoție capitală și totuși s-au efectuat de șaptesprezece ori mai multe investigații psihologice asupra tristeții, fricii, furiei, geloziei și a altor emoții negative decât asupra bucuriei și emoțiilor pozitive.
Ce se ascunde de fapt în spatele lacrimilor de bucurie?
Ele apar adeseori când bucuria este impregnată de tristețe și anume bucurie pentru momentul prezent, dar tristețe la amintirea suferințelor trecute.
Lacrimile învingătorului apar când victoria îți amintește toate suferințele îndurate pentru a o obține.
Lacrimile reîntâlnirilor îți reamintesc suferințele îndurate de la despărțirea de ființa dragă.
Recent o persoană îmi relata: “una dintre cele mai mari bucurii am simțit-o când fiica noastră și-a luat licența. Nici eu, nici soțul meu nu avem studii superioare. Eram foarte bucuroasă, dar nu mă puteam stăpâni să nu plâng când le povesteam prietenilor de reușita ei.”
Lacrimile ei erau date de resentimentele și regretele îngropate de vii din vremea când era adolescentă și părinții ei nu și-au permis să o țină la facultate. Chiar a conștientizat că era invidioasă pe colegele ei mai înstărite care au avut posibilitatea să studieze și să aibă un loc de muncă mai bun.
Aceste emoții îngropate de vii și nevindecate ies la suprafață când îți este lumea mai dragă. De aceea e important să-ți dedici timp să-ți explorezi și vindeci trecutul.
Întâlnesc de asemenea persoane care îmi spun că își ascund nefericirea de copii sub pretextul că trebuie protejați.
Oricât le-ai zâmbi copiilor tăi, dacă tu nu accepți că situația neplăcută este doar o experiență, la nivel energetic le vei transmite suferința.
Riscul este ca ei să interpreteze că zâmbetul înseamnă tristețe interioară și astfel învață de mici să își creeze măști.
Întrebarea firească care poate îți apare acum în minte este “ce am de făcut?”.
Pe scurt, pașii pe care ti-i recomand sunt:
– fă pace cu trecutul tău și vindecă sentimentele îngropate de vii
– fii sincer/ă cu tine și cu cei din jur, nu îți construi măști doar pentru că trebuie să faci impresie bună
– focusează-te pe lecția pe care o ai de învățat din fiecare situație și integreaz-o în acțiunile tale viitoare, astfel încât lecția să nu se mai repete
– acceptă că fiecare situație din viața ta este doar o experiență din care înveți și evoluezi
Doar de tine depinde să pui în aplicare acești pași și astfel atunci când te bucuri de o realizare sau de o revedere să nu mai apară lacrimile de bucurie ci să trăiești la maxim momentul.
M-aș bucura să împărtășești cu mine dacă ai experimentat și tu “lacrimile de bucurie” și ce ai conștientizat când ai citit acest material.Sursa:Marcela Mantz
