Rezervati-va cateva secunde pentru a reflecta la urmatoarele trei serii de intrebari. Raspunsurile pe care le veti da vor furniza bune indicii despre stima de sine pe care v-o acordati.
>Cine sunt eu?
Care sunt calitatile si defectele mele?
De ce sunt capabil?
Care sunt reusitele si esecurile mele, competentele si limitele?
Care este valoarea mea, in ochii mei, ai apropiatilor mei, ai persoanelor care ma cunosc?
>Ma consider o persoana care merita simpatia,afectiunea,iubirea celorlalti sau,din contra,ma indoiesc adesea de capacitatile de a fi apreciat si iubit?
Imi conduc viata asa cum imi doresc?
Faptele mele sunt in accord cu dorintele si parerile mele sau, dimpotriva, sufar din cauza discrepantei dintre ceea ce vreau sa fiu si ceea ce sunt?
Sunt impacat cu mine insumi sau adesea
nemultumit?
>Cand m-am simtit ultima oara deceptionat de mine insumi,nemultumit,
trist?
Cand m-am simtit mandru de mine, satisfacut, fericit?
In realitate stima de sine se fondeaza pe trei „ingrediente”: increderea in sine, conceptia despre sine, iubirea de sine.
O buna dozare a fiecaruia dintre aceste trei componente este indispensabila pentru a obtine o stima de sine armonioasa.
IUBIREA DE SINE
Este elementul cel mai important. A ne stima inseamna a ne evalua, dar a ne iubi nu suporta nici o conditie: ne iubim in ciuda defectelor si limitelor, in ciuda esecurilor si infrangerilor, pur si simplu pentru ca o mica voce interioara ne spune ca suntem demni de iubire si respect. Aceasta iubire de sine „neconditionata” nu depinde de performantele noastre. Ea explica faptul ca putem rezista la adversitati si ne putem restabili dupa esec. Ea nu ne fereste de suferinta sau de indoiala in cazul dificultatilor, dar ne apara de disperare.
Astazi se stie, ca iubirea de sine depinde in mare parte de dragostea pe care ne-a impartasit-o familia atunci cand eram copii si de ” hrana afectiva” care ne-a fost impartita cu darnicie.
CONCEPTIA DESPRE SINE
Parerea pe care o avem despre noi, aceasta evaluare, fondata sau nu, a calitatilor si defectelor noastre, este al doilea stalp al stimei de sine. Nu este vorba doar de cunoasterea de sine; importanta nu este realitatea lucrurilor, ci convingerea pe care o avem de a fi detinatori ai calitatilor sau defectelor, ai potentialitatilor si limitelor. In acest sens, este un fenomen in care subiectivitatea joaca un rol esential; observarea sa este dificila, iar intelegerea lui, delicata.
De aceea, de exemplu, o persoana complexata – a carei stima de sine este adesea scazuta – va lasa adesea perplex un anturaj care nu percepe defectele pe care ea crede ca le are.
Conceptia de sine pozitiva este o forta interioara care ne permite sa ne bucuram de sansa noastra in ciuda adversitatilor.
INCREDEREA IN SINE
A treia componenta a stimei de sine – cu care, in plus, se confunda adesea -, increderea in sine se aplica in special la actele noastre. A fi increzator, inseamna a considera ca esti capabil sa actionezi intr-o maniera adecvata in situatiile importante.
Cand o mama spune: „Fiul meu nu are incredere in el.”, ea vrea sa spuna ca el se indoieste de capacitatile sale de a face fata cerintelor muncii sale, de a fi cu ceilalti pentru a se face apreciat etc.
Contrar iubirii de sine si, mai ales, conceptiei de sine, increderea in sine nu este prea dificil de identificat; pentru aceasta este suficient doar sa te intalnesti frecvent cu persona, sa observi cum se comporta in situatii noi sau neprevazute, in care exista o miza, sau daca este coplesita de dificultati in realizarea a ceea ce are de infaptuit.
De unde provine increderea in sine?
In principal, din modul de educatie care ne-a fost dat, in familie sau la scoala. Esecurile ii sunt prezentate unui copil ca o consecinta posibila, dar nu catastrofica, a actelor sale? Este el recompensat atat pentru ca a incercat, cat si pentru ca a reusit?
Cum il invatam sa traga invataminte din dificultatile sale, in loc sa concluzioneze ca i-ar fi mai bine daca nu ar mai actiona?
Increderea in sine se transmite prin exemplu si prin conversatie. Nu serveste la nimic sa-l incurajezi pe copil sa accepte esecurile, daca tu insuti nu procedezi astfel. Copii stiu ca adevaratale convingeri ale adultilor se judeca mai mult dupa fapte, decat dupa sfaturi…
A nu te teme exagerat de necunoscut sau de adeversitate demonstreaza un bun nivel al increderii in sine.
Intre aceste tei componente ale stimei de sine exista in general legaturi de interdependenta: iubirea de sine (a te respecta indiferent de ceea ce ti se intampla, a asculta de nevoile si aspiratiile tale) faciliteaza incontestabil o conceptie despre sine pozitiva (a crede in capacitatile tale, a te proiecta in viitor) care, la randul sau, influenteaza favorabil increderea in sine (a actiona fara teama excesiva de esec si de judecata altuia).
(sursa-carte – Cum sa te iubesti pe tine pentru a te intelege mai bine cu ceilalti)
https://luminasufletuluitau.wordpress.com/
