Fiecare dintre noi ne dorim schimbări în viața noastră. De orice natură. Motivația este întotdeauna aceeași: vrem mai mult, mai bine. Și este natural. Progresul definește viața și atât timp cât singura constanta din Univers este schimbarea, depinde de noi în ce sens se produc transformările.
Totuși, în momentul în care hotărăști să preiei controlul și să produci o anumită schimbare, pot interveni numeroase impedimente: îți dai seama că n-ai resursele necesare, te afli la locul nepotrivit, n-ai vârsta adecvată, n-ai experiență, n-ai timp sau ești prins într-un angajament complicat.
Cred că mulți dintre noi conștientizăm faptul că niciunul dintre motivele pentru care nu poți face un anumit lucru nu sunt definitive, ci doar pretexte pe care le creăm ca să evităm schimbarea (pe care, paradoxal, spunem ca ne-o dorim). Și atunci, care sunt cele 3 condiții fundamentale care stau la baza realizării unei schimbări masive? Ce fel de procese interioare trebuie să produci ca sa obții o transformare de calitate în viața ta?
În procesul schimbării este vorba despre TINE
Acesta este punctul de plecare. Nu este eficient să dorești ceva în locul altei persoane cu care ești conectată sau pentru că altcineva vrea ca tu să faci acel lucru. Nu este ecologic și nici de durată. Nevoia sau dorința de schimbare trebuie sa pornească din interiorul tău, pentru tine. Este personală.
Trebuie să ÎȚI DOREȘTI CU ADEVĂRAT să faci o schimbare
Mulți dintre noi spunem că ne dorim să înlocuim un obicei negativ cu un altul, dar în sinea noastră nu considerăm că e cu adevărat necesar să o facem sau ne-am atașat atât de mult de vechiul obicei încât nu suntem pregatiti să renunțăm la el. Adesea, cel mai bun motor pentru transformare este necesitatea. Cand ceva chiar TREBUIE schimbat pentru că nu avem altă cale sau pentru că o altă variant ne costă prea mult. De exemplu, suferința poate fi un declanșator puternic. La fel, și dorința arzătoare este un stimulent foarte bun.
Rezultatul dorit trebuie să fie mai MOTIVANT decât drumul pe care îl ai de parcurs
Dacă tu nu percepi valoarea lucrului pe care îl poți obtine prin transformare la un nivel suficient de înalt, s-ar putea să rămâi la primele 2 etape – este o nevoie personală, crezi că ți-o dorești, dar nu te simți motivat cu adevărat să faci schimbarea. Cand valoarea atașată rezultatului final este fundamentală pentru noi, schimbarea se produce mai ușor. Suntem dispuși să avem răbdare, să perseverăm și astfel, trecem cu brio prin toate testele.
Iată că îți poți analiza orice dorința de schimbare prin filtrul acestor 3 condiții. Odată ce ai trecut cu sinceritate acest test, poți porni pe drumul dorit cu inima deschisă. Indiferent cu ce te vei întâlni pe parcurs, poți fi sigur ca dorința ta arzătoare sș motivația puternică te vor aduce acolo unde ți-ai propus! Sursa:net