Ce reprezintă “creşterea nivelului de constiinta” de fapt? Acest fenomen este adesea portretizat ca fiind o realizare supra-omenească care ne va oferi puteri super-puteri spirituale, dar de fapt este vorba de libertatea de a fi noi înşine, în noi înşine. Cu cât ne simţim mai liberi în interiorul nostru, neavând neapărat un motiv raţional, cu atât ne vom simţi mai liberi, mai uşori. Puteţi uita de gândurile care vă îndeamnă să deveniţi ceva, ceva “special”. Dezvoltarea nivelului de conştiinţă reprezintă procesul de eliberare de toate standardele auto-impuse şi de cele impuse de societate.
Iubeşte liber
Ţi-ai baricadat inima cu bariere, încerci să te protejezi într-o asemenea măsură încât dragostea nu mai poate curge în exterior în mod liber? Majoritatea dintre noi, într-un anumit moment al vieţii noastre am adoptat credinţa potrivit căreia “dragostea ne poate face să suferim”, sau că există anumite condiţii care trebuie să fie îndeplinite pentru a lăsa dragostea să curgă liber. Cu toţii ne-am închis la un moment dat, de obicei în momentele în care ne-am simţit refuzaţi sau în momentele în care am simţit că nu ni se răspunde cu aceasi dragoste pe care o oferim. Cu siguranţă, dacă veţi observa atent acest mod de a trăi, această iluzie foarte restrictiva, crează mult mai multă suferinţă şi mult mai multe tensiuni.
Dacă dorim să ne eliberăm cu adevărat de tot bagajul emoţional pe care-l cărăm şi să devenim mai uşori, mai liberi, trebuie să ne deschidem inima indiferent de cât de mult acest lucru ne poate provoca suferinţă. Vă asigur că este mult mai dureros să trăieşti cu o inimă închisă.
Adevărul este că, iubirea circula fără efort între toate fiinţele, indiferent de aparenţele exterioare sau de roluri. Noi suntem dragostea, şi noi suntem unul şi acelaşi. Iubirea noastră necondiţionată este starea nostra naturală, iar suferinţele sunt doar sistemele de protecţie pe care le-am clădit în jurul acestei iubiri.
Locuiţi în corpul vostru
Acesta este unul dintre cele mai eficiente modalităţi prin care vă puteţi linişti mintea, prin care vă puteţi conecta cu momentul prezent, prin care puteţi elimina rezistenţă interioară, prin care puteţi elimina judecăţile din viaţa dumneavoastră, prin care vă puteţi asculta intuiţia interioară şi prin care vă puteţi conecta cu propriul vostru corp fizic. Atunci când eşti pierdut printre gândurile tale, observă cum atenţia ta se afla în mintea ta, foarte puţină fiind acordată propriului nostru corp fizic. Un mod eficient prin care putem deveni conştienţi de momentul prezent este prin conectarea atenţiei noastre la propria noastră respiraţie sau senzaţiile corpului nostru. Aceastra practică ne linişteşte mintea şi ne aduce atenţia în momentul prezent.
Nu analizaţi prea mult
Joe Marţino spune: “Răspunsurile la provocările noastre sunt de multe ori destul de simple. Dacă vă surprindeţi că analizaţi şi re-analizati tot timpul, probabil vă petreceţi foarte mult timp în mintea dumneavoastră. Ieşi din mintea ta! Răspunsurile vor veni atunci când ai nevoie de ele.”
Aceasta este o perspectivă extraordinar de valoroasă. Avem tendinţa să credem că mintea noastră ne poate oferi răspunsul la cele mai importante întrebări pe care le avem. Ne putem relaxa, nu este responsabilitatea minţii noastre de a oferi înţelepciunea de care avem nevoie. Mintea este un instrument practic pentru sarcini care pot fi realizate acum, în momentul prezent, nu a fost creată să funcţioneze la o capacitate mai mare decât cea pentru care a fost concepută. Toată creativitatea, înţelepciunea provine din spaţiul gol pe care fiecare dintre noi i-l avem în noi înşine, din fiinţa noastră.
Împrieteniţi-vă cu necunoscutul
Necunoscutul reprezintă ceva ce nu am creat încă. Noi suntem cei care creăm, moment după moment, dintr-un câmp de posibilităţi infinite. În mod natural, noi suntem fiinţe fluide. Încercaţi să renunţaţi la trecut, nu-l mai căraţi după dumneavoastră. Încercaţi să încetaţi să vă mai proiecati în viitor, o să ajungeţi şi acolo, iar când o să ajungeţi, o să fie tot “momentul prezent”. Atunci când nu ne mai identificăm cu trecutul nostru şi când lăsăm viitorul să fie ceea ce este, un teritoriu necunoscut, tot ceea ce rămâne este ceea ce este real: acest moment. În acest moment, totul este proaspăt şi natural. Libertatea poate fi simţită doar în acest moment. La urma urmei, prin aceste proiectări rămânem blocaţi în vechile noastre modele de gândire.
Fiţi mai interesaţi de reacţia dumneavoastră decât de persoană care v-a provocat-o
Avem obiceiul de a reacţiona timpul în acelaşi mod în anumite scenarii. Ar putea fi momentul în care să punem la îndoială propriile noastre reacţii în loc să arătăm cu degetul în stânga şi în dreapta. Putem accepta ipoteza potrivit căreia, celelalte suflete şi circumstanţele vieţii noastre sunt făcute să ne facă să devenim conştienţi de defectele şi de sensibilităţile noastre. Ar trebui să le mulţumim mesagerilor pentru mesajele pe care ni le aduc. Sigur, reacţia poate fi puternică în anumite cazuri, dar acestea sunt momentele în care putem aplica înţelepciunea şi în care putem să fim prezenţi cu sentimentele noastre.
Nu transforma“dezvoltarea personală”într-o modalitate prin care poţi obţine ceea ce-ţi doreşti
Atunci când suntem identificaţi cu egoul, suntem identificaţi cu gândul “îmi lipseşte ceva, prin urmare trebuie să umplu”, când de fapt, suntem întregi, compleţi şi perfecţi. Chiar şi în ceea ce priveşte dezvoltarea noastră spirituală, putem să fim prinşi în gândirea de genul “dacă elimin acest mod de a gândi, voi putea manifesta în plan fizic relaţia ideală” sau “dacă-mi elimin această frică voi putea obţine ceea ce-mi doresc”. În această stare, ne judecăm propria noastră experienţă, propriul nostru mesager şi învăţător şi ne uităm în exteriorul nostru după alte lucruri care să ne ajute să umplem acel gol interior imaginar. Eliminaţi starea de aşteptare din viaţa dumneavoastră.
Nu fi prea dur cu tine
Creşterea conştiinţei nu este o misiune serioasă. În această misiune, nu există nicio judecată de sine, nu există aşteptări. Amintiţi-vă că suntem oameni şi suntem aici pentru a îmbrăţişa umanitatea din noi, nu suntem aici pentru a o nega. Nu ne lipseşte pacea în viaţa de zi cu zi pentru că ne-am permis să fim oameni, ci ne lipseşte pentru că ne-am judecat şi rezistăm anumitor aspecte ale fiinţei noastre în timp ce urmărim supra-evaluarea altor persoane. Nu suntem aici pentru a face un inamic din propria noastră fiinţă sau pentru a face un inamic din egoul nostru. Suntem aici pentru a deveni conştienţi de modul în care egoul operează şi pentru a face anumite alegeri conştiente fără un gram de judecată de sine.
Identifică-te cu…nimic,nici măcar cu o identitate spirituală
Priveşte o floare, un iepuraş sau o pasăre. Crezi că iepuraşul ţopăie crezând că este un iepuraş, sau crez că pasărea cânta pentru că asta se presupune că ar trebui să facă? Acelaşi lucru este valabil şi legat de noi înşine. Cu cât ne identificăm mai puţin cu identitatea noastră, cu atât permitem sinelui nostru autentic să iasă la lumină şi cu atât mai plini de viaţă şi de libertate o să ne simţim.
Nu te mai identifica cu gândurile, cu emoţiile tale. Cea mai bună modalitatea prin care putem trece peste toate condiţionările, traumele, emoţiile negative pe care le-am experimentat este de a accepta sentimentele noastre şi de a înceta să ne identificăm cu povestea noastră de viaţă, fie ea bună sau rea. Acest lucru reprezintă o mare provocare pentru cei mai mulţi dintre noi, dar ne putem aminti că “ne-identificarea” nu este ceva ce facem, este ceva ce suntem. În spatele zgomotului mental suntem noi, noi observăm gândurile, sentimentele, situaţiile fără să le judecăm sau să ne identificăm cu acestea. Când facem tranziţia consienta de la identificare la observare detaşată, trecem de la rezistenţă şi confuzie, la pace şi claritate.
Lasa în spate frică de sentimente
Descoperirea a ceea ce suntem noi cu adevărat este asemănătoare cu deschiderea uşii unei case, casa fiind o metaforă pentru mintea umană. Faci un pas şi laşi un pic de lumină înăuntru. Dar oare acest pas presupune că am fost în fiecare încăpere din această casă? Înseamnă oare că am deschis fiecare sertar, că am cercetat fiecare colţişor al casei sau că am ajuns în înspăimântătorul subsol? Eşti de acord să laşi uşile casei deschise pentru tine şi pentru cei din jurul tău?
Lumina conştiinţei noastre nu se limitează doar la aspectele acceptabile şi cu care eşti comfortabil. Ea se afla în noi înşine pentru a lumina cele mai întunecate colţuri ale minţii noastre. Când alegem să nu mai fin controlaţi de teamă şi să experimentăm emoţiile pe care cândva le-am ignorat, vom păstra în mod natural toate uşile deschise ştiind că nimeni nu poate distruge ceea ce suntem noi cu adevărat.
Fii prezent!
Înlocuieşte pretenţia cu prezenţa! Nu trebuie să aştepţi până când te simţi “bine”, “perfect”, “iluminat”, pentru a te relaxa în propria fiinţă. Nu este necesar să priveşti călătoria altora pentru a avea un grad de comparaţie. Acest gen de gândire nu face decât să te facă să gândeşti într-o anumite perfecţiune utopică. Eşti deja perfect, accepta!
Sursă: altering-perspectives.com