Omul mereu caută vreo proptea pe care să se sprijine.
Mereu caută vreo scuză pentru a justifica eşecul. Această revelaţie nu-i mai dă omului nicio scuză pentru eşec. Conceptul său despre sine este cauza tuturor împrejurărilor din viaţa sa. Toate schimbările trebuie să vină mai întâi dinlăuntrul lui; şi dacă nu se schimbă în afară, este numai din cauză că nu s-a schimbat în interior. Dar omului nu-i place să creadă că el e singurul responsabil de condiţiile vieţii sale. S-ar putea să nu-mi placă ce tocmai am auzit, că trebuie să mă întorc la propria mea conştienţă ca spre singura realitate, singura fundaţie pe baza căreia toate fenomenele pot fi explicate. Era mai uşor să trăiesc pe când puteam da vina pe alţii. Era mult mai uşor să trăiesc atunci când puteam da vina pe societate pentru neajunsurile mele sau să arăt cu degetul peste mări şi să dau vina pe altă naţiune. Era mai uşor să trăiesc pe când puteam da vina pe vreme pentru felul în care mă simt. Dar să-mi spui că eu sunt cauza tuturor celor care mi se întâmplă mie, că îmi modelez pururi lumea în armonie cu firea mea lăuntrică… asta e mai mult decât e dispus omul să accepte. Dacă într-adevăr aşa stau lucrurile, la cine mă voi duce? Dacă acestea sunt cuvintele vieţii celei veşnice, trebuie să mă întorc asupra lor, chiar dacă ele par greu de digerat.
Când omul înţelege asta, el ştie că opinia publică nu contează, căci oamenii îi spun numai cine este. Purtarea oamenilor îmi spune mereu cine m-am conceput eu să fiu. Până acum, am crezut că îi pot schimba pe ceilalţi prin efort. Acum ştiu că nu pot schimba pe alţii până ce nu mă schimb pe mine. Pentru a schimba pe altul în lumea mea, trebuie mai întâi să schimb conceptul meu despre acel altul; şi pentru a o face cel mai bine, îmi schimb conceptul de sine. Căci conceptul pe care-l aveam despre sine era cel care mă făcea să-i văd pe alţii aşa cum îi vedeam. De aveam un concept nobil, demn despre mine, n-aş fi putut să văd ceva neplăcut în alţii.
În loc de a încerca să schimb pe alţii prin argument sau forţă, mai bine mă înalţ în conştienţă la un nivel superior şi îi voi schimba automat pe alţii schimbându-mă pe mine.
„Nu există nimeni de schimbat în afara sinelui”; acel sine este pur şi simplu conştiinţa ta, conştienţa ta, iar lumea în care trăieşte aceasta este determinată de conceptul pe care îl menţii despre sine. Spre conştienţă trebuie să ne întoarcem ca spre singura realitate. Căci nu există concepţie mai clară despre originea fenomenelor decât aceea conform căreia conştienţa este tot şi totul este conştienţă. Dacă tu şi cu mine am putea simţi cum ar fi dacă eram acum ceea ce vrem să fim, şi am trăi în această atmosferă mentală ca şi când ar fi reală, atunci, într-un fel pe care noi nu îl ştim, asumpţia noastră s-ar întări în fapt. Asta e tot ceea ce trebuie să facem pentru a ne ridica la nivelul unde asumpţia noastră este deja o realitate obiectivă, concretă.
Nu trebuie să schimb pe nimeni, mă sfinţesc pe mine însumi şi, făcând asta, îi sfinţesc şi pe ceilalţi. Celui cu inima curată, îi apar cu toţii a fi curaţi [Tit 1:15]. „Nimic nu este întinat prin sine, decât numai pentru cel care gândeşte că e ceva întinat; pentru acela întinat este”, Romani 14:14. Nimic nu e întinat în sine, dar tu, prin conceptul tău despre sine, vezi lucrurile fie curate, fie întinate. Nu există realitate în lume alta decât conştienţa ta. Deşi acum ai putea părea a fi ceva ce nu vrei să fii, tot ce trebuie să faci pentru a o schimba, şi pentru a dovedi schimbarea prin împrejurări din lumea ta, este să îţi asumi tăcut că eşti ceea ce acum vrei să fii, şi într-un fel pe care nu îl ştii, vei deveni aceea.
Nu există altă cale de a schimba această lume. „Eu sunt calea”.
EU SUNT-ul meu, conştienţa mea este calea prin care îmi schimb lumea. Cum îmi schimb conceptul de sine, îmi schimb lumea. Când bărbaţii şi femeile ne ajută sau ne întârzie, ei joacă numai rolul pe care noi, prin conceptul nostru de sine, l-am scris pentru ei, iar ei îl joacă automat. Ei trebuie să joace actele pe care le joacă fiindcă noi suntem ceea ce suntem.
Vei schimba lumea numai când devii întruparea a ceea ce vrei ca lumea să fie. Ai un singur dar pe lumea asta care e cu adevărat al tău de dat şi acela eşti tu însuţi. Până ce tu însuţi nu eşti ceea ce vrei ca lumea să fie, nu vei vedea aceea în această lume. „Căci dacă nu credeţi că Eu sunt [El], veţi muri în păcatele voastre.” Ioan 8:24
Sursa:https://detoatepentrutotisimaimult.blog/
