5
(1)

Bineînţeles, majoritatea mamelor îşi doresc ce e cel mai bine pentru fiicele lor. Cu toate acestea, dacă o mama nu şi-a tratat propria durere sau nu s-a împăcat cu sacrificiile pe care a trebuit să le facă, atunci sprijinul pentru fiica ei poate fi împletit cu urme de mesaje care insuflă subtil ruşine, vinovăţie, sau obligaţie.  Acestea se pot infiltra în situaţiile cele mai benigne, de obicei într-o anumita formă de critică sau de a aduce lauda înapoi la mamă. Nu este, de obicei, conţinutul expunerii, ci mai degrabă energia cu care acesta este transmis astfel încât să poată purta resentimente ascunse. 

Calea unei mame de a preveni direcţionarea furiei catre fiică şi transmiterea rănii materne urmaşilor, este ca mama să se întristeze deplin şi să-şi plângă propriile pierderi. Şi să se asigure că nu se bazează pe fiică ca fiind principala ei sursă de sprijin emoţional.  

Mamele trebuie să plângă ce au fost nevoite sa abandoneze, ce şi-au dorit dar nu vor avea niciodată, ce nu le pot da niciodată copiilor şi nedreptatea situaţiei lor. Cu toate acestea, aşa cum nedreptatea şi injusteţea sunt ceea ce sunt, nu este responsabilitatea fiicei să repare pierderile mamei sau să se simtă obligată să se sacrifice pe sine în aceleaşi moduri. Pentru mame, este nevoie de o imensă putere şi integritate pentru a face asta. Iar mamele au nevoie de ajutor în acest proces.

Mamele îşi eliberează fiicele atunci când procesează în mod conştient propria lor durere, fară a o transforma în problema fiicei lor. În acest fel, mamele îşi dezleagă fiicele să-şi urmărească visele fără vină, ruşine sau un sentiment de obligaţie.

Atunci când mamele îşi provoacă involuntar fiicele să se simtă responsabile pentru pierderile lor şi să le împartăşească durerea, acest lucru creează o încurcătură disfuncţională, întărind punctul de vedere al fiicei că ea nu este de ajuns pentru visele sale. Şi acest lucru sprijină punctul de vedere al fiicei că durerea mamei sale trebuie să fie într-un fel vina ei. Acest fapt o poate paraliza pe fiică în multe moduri.

Pentru fiicele care cresc într-o cultură patriarhală, există un sentiment de a  avea de ales între a fi împuternicite şi a fi iubite.

Cele mai multe fiice aleg să fie iubite în loc să fie împuternicite, deoarece există un sentiment prevestitor de rău că, a fi deplin realizată şi împuternicită poate provoca o gravă pierdere a iubirii din partea oamenilor importanţi din vieţile lor, în special a mamei.  Aşa că femeile rămân mici şi neîmplinite, transmiţând inconştient rana mamei generaţiei următoare.

Ca şi femeie, există un sentiment vag, dar puternic, că împuternicirea ta îţi va răni relaţiile. Iar femeile sunt învăţate să preţuiască relaţiile mai presus decât orice altceva. Ne agăţăm de firimiturile din relaţii, în timp ce sufletele noastre pot năzui complet la împlinirea potenţialului nostru. Însă adevărul este că relaţiile noastre singure nu se pot substitui niciodată în mod adecvat foamei de a ne trăi vieţile pe deplin.  

Dinamica puterii în centrul relaţiei mamă/fiică este un subiect tabu şi miezul problemei în centrul rănii mamei.

O mare parte dintre acestea merg în subteran din cauza numeroaselor tabuuri şi stereotipuri despre maternitate din această cultură:

  • Mamele sunt întotdeauna hrănitoare şi iubitoare
  • Mamele nu ar trebui să se simtă nicodată furioase sau să aiba resentimente faţă de fiicele lor
  • Mamele şi fiicele ar trebui să fie cele mai bune prietene

Stereotipul din “Toate mamele ar trebui să fie iubitoare tot timpul” despoaie femeile de întreaga lor umanitate. Pentru că femeilor nu li se dă permisiunea de a fi fiinţe umane complete, societatea se simte justificată să nu asigure respectul, ajutorul şi resursele complete pentru mame.

Adevărul este că mamele sunt fiinţe umane şi toate mamele au momente de ne-iubire. Şi este adevărat că există mame care sunt pur si simplu ne-iubitoare de cele mai multe ori, fie din cauza dependenţei, bolii psihice sau a altor conflicte. Până când nu suntem dispuşi să ne confruntăm cu aceste realităţi incomode, rana mamei va fi în umbră şi va continua să fie transmisă prin urmaşi.

Cu toţii avem patriarhatul în noi într-o oarecare măsură. Am fost nevoiţi să-l ingerăm pentru a supravieţui în această cultură. Când suntem gata să-l înfruntăm pe deplin în noi înşine, îl înfruntăm, de asemenea, în ceilalţi, inclusiv în mamele noastre. Aceasta poate fi cea mai sfâşietoare dintre toate situaţiile cu care trebuie să ne confruntăm. Dar, dacă nu suntem dispuşi să mergem acolo, să abordăm rana mamei, plătim un preţ foarte mare pentru iluzia păcii şi a împuternicirii.

Care este costul de a nu vindeca rana mamei?

Costul de a nu vindeca rana mamei înseamnă să-ţi trăieşti viaţa pe termen nelimitat cu:

  • Un vag, persistent sentiment că „E ceva în neregulă cu mine”
  • Să nu-ţi atingi niciodată potenţialul fără teama de eşec sau respingere
  • Să ai limite slabe şi un sentiment neclar a cine eşti
  • Să nu te simţi vrednic sau capabil de a crea ceea ce îţi doreşti cu adevărat
  • Să nu te simţi suficient de sigur să ai acces la spaţiu şi la exprimarea propriului adevăr
  • Aranjarea vieţii tale în jurul valorii de “nu balansaţi barca”
  • Auto-sabotaj atunci când te apropii de un progres/o promovare
  • Aşteptarea inconştientă a permisiunii sau a aprobării mamei înainte de a-ţi revendica propria ta viaţă.

Care este relaţia dintre rana mamei şi divinul feminin?

Se vorbeşte mult în aceste zile despre “întruparea divinului feminin” şi a fi o “femeie trezită”. Însă realitatea este că nu putem fi un recipient rezistent al puterii divinului feminin dacă nu ne-am adresat încă acelor zone din noi unde ne-am simţit alungate şi în exil de la Feminin.

Hai să recunoaştem: prima noastră ciocnire cu Zeitatea a fost cu mamele noastre. Până când nu vom avea curajul să spargem tabuul şi să ne confruntăm cu durerea pe care am experimentat-o în relaţia cu mamele noastre, divinul feminin este o altă formă a unui basm, o fantezie de salvare de către o mama care nu vine. Acest lucru ne menţine în imaturitate spirituală. Trebuie să separăm mama umană de arhetip pentru a fi adevăraţii purtători ai acestei energii. Trebuie să demontăm structurile defectuoase în noi, înainte de a putea construi cu adevărat noi structuri care să o susţină. Până când nu vom face acest lucru rămânem blocaţi într-un fel de purgatoriu în care emanciparea noastră este de scurtă durată şi singura explicaţie pentru situaţia noastră neplăcută, care pare să aibă sens, este să ne învinovăţim.

Dacă evităm recunoaşterea impactului deplin al durerii mamelor asupra vieţlor noastre, rămânem, într-o oarecare măsură, copii.

Dobândirea autorităţii depline presupune a ne uita la relaţiile cu mamele noastre şi a avea curajul să separăm propriile noastre credinţe, valori, gânduri de ale lor. Acest fapt necesită simţirea întristării de a fi obligat sa asişti durerea pe care au suferit-o mamele noastre şi procesarea propriei noastre dureri legitime pe care am îndura-o ca şi rezultat. Acest lucru este provocator, însă este începutul libertăţii reale.

Odată ce simţim durerea, ea poate fi transformată şi va înceta să creeze obstacole în vieţile noastre.

Deci ce se întâmplă când femeile vindecă rana mamei?

Pe măsură ce vindecăm rana mamei, dinamica puterii este rezolvată tot mai mult deoarece femeile nu mai cer una alteia să rămână mici pentru a-şi uşura propria lor durere. Suferinţa de a trăi în patriarhie încetează să mai fie tabu. Nu trebuie să pretindem şi să ne ascundem in spatele falselor măşti, care ascund durerea noastră sub o faţadă de a le menţine fără efort împreună. Suferinţa poate fi văzută ca fiind legitimă, acceptată, procesată şi integrată, şi în cele din urmă transformată în înţelepciune şi putere.

Odată ce femeile prelucrează din ce în ce mai mult durerea din rana mamei, putem crea locuri sigure pentru femei în care să-şi exprime adevărul durerii lor şi să primească sprijinul atât de necesar. Mamele şi fiicele pot comunica unele cu celelalte fără teama că adevărul din sentimentele lor vor distruge relaţia. Durerea nu mai are nevoie să meargă în subteran şi în umbră, unde se manifestă ca şi manipulare, competiţie şi ură de sine. Suferinţa noastră poate fi plânsă deplin astfel încât să poată fi transformată apoi în iubire, o iubire care se manifestă ca suport activ al uneia faţă de cealaltă şi profundă auto-acceptare, eliberându-ne să fim autentici cu curaj, creativi şi cu adevărat împliniţi.

Când vindecăm rana mamei, începem să înţelegem gradul copleşitor de impact pe care îl are bunăstarea unei mame asupra vieţii copilului său, mai ales în copilărie, atunci când copilul şi mama sunt un întreg. Mamele noastre formează însăşi baza a ceea ce devenim: convingerile noastre debutează ca şi convingerile ei, obiceiurile noastre debutează ca şi obiceiurile ei. Unele dintre acestea sunt atât de inconştiente şi fundamentale, încât abia sunt perceptibile.

Rana mamei nu este în cele din urmă despre mama ta. Este vorba despre a te accepta pe tine însuţi şi darurile tale fără ruşine.

Ne referim la rana mamei deoarece aceasta este o parte decisivă a auto-realizării şi a spune DA pentru a fi femeile puternice şi influente, ce am fost chemate să devenim. Vindecarea rănii mamei este în final despre recunoaşterea şi onorarea fundaţiei pe care ne-au pus-o la dispoziţie mamele pentru vieţile noastre, astfel încât să ne putem concentra apoi pe deplin pe crearea vieţilor unice, pe care în mod autentic ni le dorim şi ştim că suntem capabili de a le crea.

Beneficiile din vindecarea rănii mamei:

  • Devii mai fluent şi experimentat în gestionarea emoţiilor tale. Le vezi ca pe o sursă de înţelepciune şi informaţie.
  • Ai limite sănatoase care susţin realizarea sinelui tău cel mai înalt şi mai bun.
  • Dezvolţi o solidă “mama interioară” care oferă iubire necondiţionată, ajutor şi confort membrilor tăi mai tineri.
  • Ştii că eşti competent. Simţi că orice este posibil, te deschizi către miracole şi toate lucrurile bune.
  • Eşti în contact permanent cu bunătatea ta interioară şi capacitatea ta de a o aduce în tot ce faci.
  • Compasiune profundă pentru tine şi alte persoane.
  • Nu te iei prea în serios. Nu mai ai nevoie de validare externă pentru a te simţi OK. Nu mai ai nevoie să demonstrezi cine eşti celorlalţi.
  • Încrederea că viata îţi aduce tot ce ai nevoie.
  • Ţe simţi în siguranţă în propria ta piele şi ai o libertate de a fi tu însuţi.
  • Şi mult mai multe…

Pe măsură ce ne angajăm în acest process de vindecare, vom elimina încet ceaţa deasă a proiecţiei care ne ţine blocaţi şi ne putem vedea mai clar, ne putem aprecia şi iubi pe noi înşine. Nu mai purtăm povara durerii mamei noastre şi nu ne mai menţinem mici ca şi rezultat.  

Putem să paşim cu încredere în propriile noastre vieţi, cu energie şi vitalitate pentru a crea ceea ce ne dorim, fără ruşine sau vină, ci cu pasiune, putere, bucurie, încredere şi iubire.  

Pentru fiecare fiinţă umană, prima rană a inimii a fost în poziţia mamei, femininul. Şi, prin procesul de vindecare al aceste răni, inimile noastre se schimbă treptat de la o stare compromisă, de defensivă şi frică, la un nivel complet nou de iubire si putere, care ne conectează la însăşi divina inimă a Vieţii. Suntem de atunci conectaţi la arhetip, inima colectivă care există în toate fiinţele, şi suntem purtători şi transmiţători ai adevăratei compasiuni şi iubiri de care lumea are nevoie chiar acum. În acest fel, rana mamei este de fapt o oportunitate şi o iniţiere în divinul feminine. Acesta este motivul pentru care este atât de important pentru femei să vindece rana mamei: Vindecarea voastră personala şi re-conectarea la inima vieţii, prin intermediul femininului, afectează întregul şi sprijină evoluţia noastră colectivă.

Bethany Webster https://www.astrocafe.ro/

Media 5 / 5. Numărul voturilor: 1

Nu există voturi până acum! Fii primul care evaluează această postare.