0
(0)

În orice relație sănătoasă există limite și granițe personale. Acestea au rolul de „a ne delimita” pe noi de ceilalți și ne ajută să ne menținem integritatea și autonomia personală.

Dificultatea de a stabili aceste limite vine cel mai frecvent dintr-o lipsă de autovalorizare. În momentul în care tu nu te vezi pe tine ca fiind o persoană importantă, o persoană care contează, care are dreptul să spună „nu” (pentru că are nevoi, dorințe și aspirații proprii), ci mai degrabă te percepi ca pe cineva care are datoria de a le face altora pe plac și a te sacrifica pentru ei, le vei permite celor din jur să abuzeze de bunăvoința ta, să decidă în locul tău, să-ți stabilească programul și, în final, ritmul și direcția vieții.

Poate că sună dur o astfel de exprimare, însă, în definitiv, felul în care ne trăim fiecare zi a vieții noastre ne conturează viitorul, iar dacă în fiecare zi ne regăsim în situația de a accepta lucruri pe care, de fapt, nu ni le dorim, vom ajunge să trăim o viață pe care nu ne-o dorim și în care nu ne mai regăsim.

Există multe persoane care au citit anumite cărți de dezvoltare personală ori au primit în mod direct sfaturi legate de maniera prin care pot stabili aceste limite și granițe interpersonale, însă în momentul în care era necesar să le și aplice, fie ezitau, fie reușeau să le susțină doar pentru o scurtă perioadă de timp.

Acest lucru se întâmplă deoarece dificultatea de a stabili aceste limite și granițe derivă din anumite aspecte mai adânci ale personalității, precum nevoia de a le face altora pe plac care la rândul ei provine dintr-o lipsă de încredere în sine sau o stimă de sine scăzută care la rândul ei provine din anumite credințe pe care persoana și le-a format timpuriu care vin la pachet cu experiențe dureroase sau traumatizante de viață.

Ideal ar fi ca fiecare persoană să se aplece asupra propriului interior, să treacă printr-un proces de vindecare și dezvoltare personală  pentru a identifica și a se elibera de acei factori care o determină să gândească și să se comporte într-o manieră nocivă pentru sine.

Mulți oameni se tem de acest lucru pentru că au senzația că trebuie să depună un efort colosal ori că trebuie să-și schimbe radical viața. Se tem, de fapt, de necunoscut. Se tem pentru că își imaginează că trebuie să forțeze lucrurile. În realitate, nu este așa.

Da, poate fi greu să te confrunți cu anumite aspecte din tine pe care ai încercat să le ții ascunse atât de mult timp, poate fi greu să te uiți înspre rănile tale, dar odată ce faci asta, te eliberezi. Este o greutate temporară cauzată de toate emoțiile care ies la suprafață în acest proces, dar odată eliberate acele emoții, odată ce conștientizezi de ce gândești și acționezi într-un anumit fel, deja schimbarea începe să se producă. Tot ceea ce faci în urma conștientizărilor pe care le ai nu mai reprezintă un efort colosal, ci un lucru firesc. Ți s-ar părea greu dacă ar trebui să te întorci de unde ai plecat.

Așadar, dacă observi că de fiecare dată când încerci să stabilești aceste limite și granițe personale, ceva te înfrânează ori te face să dai înapoi, te invit să te gândești ce anume din tine te determină să faci asta – te simți vinovat? De unde vine această vinovăție? . Poate că atunci, când erai copil, simțeai că este de datoria ta să le faci pe plac părinților ori „să faci pe mascota” pentru a-i împiedica să se certe.

Poate că ai trăit în umbra unui frate cu care erai în competiție și, pentru a atrage atenția părinților tăi, obișnuiai să te comporți exemplar, pentru a le face pe plac și a-ți demonstra superioritatea.

Poate că ai fost hiperprotejat și părinții tăi ți-au controlat fiecare aspect al vieții tale, ai învățat să te supui fără să pui sub semnul întrebării dacă este bine sau nu pentru tine un anumit lucru și ai ajuns să-ți dezvolți o personalitate de tip dependent care are nevoie de aprobarea celor din jur, iar pentru a obține acea aprobare, ești dispus să lași de la tine și să treci peste voința ta.

Conștientizând de unde vine acest sentiment de vinovăție care este doar reactivat în momentul în care spui „nu”, poți începe să faci distincția între stările eului în care te afli în momentul în care oferi acest răspuns, în momentul în care acționezi într-o direcție sau alta.

Nu simți vinovăție în starea Eului de Adult, ci doar în starea Eului de Copil. Adultul este asumat și își cunoaște și onorează nevoile și dorințele. Adultul nu are de ce să se simtă vinovat în momentul în care spune „nu”, deoarece știe că nu el este responsabil de fericirea sau viața altor adulți. Pe de altă parte, Copilul speriat, Copilul care se teme că va fi exclus, „pedepsit” sau ignorat este cel care pleacă capul, își înghite lacrimile și se conformează voinței celor mai „puternici” ca el.

Odată ce observi că, de fapt, răspunsul vine de la copilul tău interior, începe să discuți în dialogul tău interior cu acel copil, adică cu acea parte din tine care se teme . Oferă-i consolare și alinare, liniștește-l și conștientizează că ție, ca adult, nu are ce să ți se întâmple rău. Fă diferența între teama copilului și teama adultului.

Ca adult poți gândi „ok, dacă această persoană începe să mă șantajeze emoțional pentru a-i face pe plac, înseamnă că nu mă respectă și nu îi pasă de nevoile mele”. Ca și copil gândești, în schimb, „sunt un om rău dacă nu îi fac pe plac, dovada este că s-a supărat pe mine”.

Odată ce faci acest pas, începe să aduci mai multă energie în starea Eului de Adult. Hrănește și dezvoltă atributele Adultului pentru a te obișnui să răspunzi din această poziție.

După cum scriam și în cartea „Puterea ta interioară. Învinge-ți emoțiile negative și construiește-ți o minte sănătoasă” , în starea Eului de adult:

– avem capacitatea de a ne observa gândurile și comportamentele și ca atare putem să alegem cum acţionăm în diferite conjuncturi de viaţă;

– suntem proactivi, ne autodeterminăm viaţa, avem scopuri, obiective și idealuri;

– înţelegem că suntem responsabili de existenţa noastră pe de-a-ntregul, astfel că suntem proactivi;

– ne asumăm responsabilitatea vieţii noastre și nu căutăm vinovaţi în exterior;

– ne dezvoltăm inteligenţa emoţională (ne cunoaștem și ne gestionăm emoţiile și înţelegem și emoţiile altora);

– avem autocontrol, gândim înainte de a spune sau face ceva; nu căutăm scuze sau justificări, ci ne asumăm responsabilitatea faptelor noastre;

– suntem conștienţi că nu suntem victime niciodată, ci că noi alegem cum să percepem ceea ce ni se întâmplă și ne asumăm responsabilitatea;

– comunicăm cu alte persoane și ne atingem obiectivele într-o manieră asertivă, raţională și non-emoţională.

În starea Eului de Copil:

– reacţionăm în loc să acţionăm;

– avem tendinţa să fim pasivi;

– așteptăm lucrurile să ni se întâmple, în loc să acţionăm ca să le facem să se întâmple;

– plasăm responsabilitatea asupra vieţii noastre în exteriorul nostru;

– avem emoţii pe care nu le înţelegem și ca atare nu putem să le gestionăm (nu avem inteligenţă emoţională);

– acţionăm pe bază de impuls și nu în urma gândirii raţionale;

– ne găsim scuze și justificări;

– avem tendinţa să ne victimizăm;

– utilizăm șantajul emoţional sau manipularea.

Pe măsură ce îți propui și hrănești din ce în ce mai mult atitudinea și comportamentele Adultului, chiar dacă la început ți se pare greu pentru că nu ești obișnuit, foarte mult din acea frică interioară începe să se disipeze, pentru că, în acest caz, emoția fricii își are rădăcinile în starea Eului de Copil. Copilul se teme și nu știe cum să gestioneze felul în care ceilalți vin înspre el.

Adultul spune „nu” și nu se simte vinovat niciodată, ci este responsabil de faptele sale și de consecinţele lor. Își asumă ceea ce îi aparţine, repară dacă a greșit, însă nu se lasă manipulat de ceilalţi prin inducerea acestui sentiment. Ceea ce urmărește cineva atunci când încearcă să îţi inducă sentimentul de vinovăţie este să te domine, să te supună nevoilor și dorinţelor sale egoiste, să te facă să te îndoiești de tine, să fii îngrijorat și să preiei tu responsabilitatea trăirilor sau vieţii sale. Nu cădea în capcana asta, nu permite să fii manipulat prin această metodă sau prin altele asemănătoare. Nu ești responsabil de nevoile, dorinţele, trăirile sau fericirea altor oameni.

Adultul știe ce îi place și ce nu îi place, își cunoaște valorile și principiile și nu face compromisuri în privința lor. În relațiile interpersonale își face cunoscute aceste aspecte ale personalității sale și nu permite să-i fie încălcate.

Acceptă în viața sa acele persoane cu care rezonează și care îl respectă și nu se simte dator sau constrâns să se sacrifice pe sine doar pentru a nu pierde acele relații, din teama de singurătate ori pentru că nu crede că s-ar descurca pe cont propriu.

Un adult își exprimă în mod asertiv nevoile și dorințele, ceea ce acceptă și ce nu din partea celorlalți și se retrage sau limitează interacțiunea cu acele persoane care nu țin cont de el și îi încalcă permanent limitele.

În concluzie, dacă simți dificultate în a stabili și menține limite și granițe personale în relațiile cu cei din jur, poate că primul pas pe care îl ai de făcut este să identifici care sunt acele emoții și credințe care se activează – fie că este vorba de vinovăție, fie că este vorba despre teama de respingere sau dificultatea de a gestiona critica, conștientizează că aceste temeri aparțin, de fapt, copilului tău interior și că tu ai capacitatea de a-ți alina acel copil și a investi mai multă energie în starea Eului de Adult.

Exersează zi de zi toate acele atitudini și comportamente care aparțin Adultului pentru a putea face câte o mică schimbare zilnic și pentru putea susține acele schimbări. Succes!https://www.ursula-sandner.com/

Media 0 / 5. Numărul voturilor: 0

Nu există voturi până acum! Fii primul care evaluează această postare.