Stiu ca e greu, uneori, sa te uiti la cel de langa tine cu compasiune. Mai ales atunci cand simti durere in fiecare celula din corp, pentru ca-ti atinge cele mai sensibile zone interioare, bandajate cu timp si frica, dar nu si cu iubire. E foarte greu, cand simti ca-ti tremura tot corpul, cand toata emotia lumii se aduna in gatul si stomacul tau, cand simti ca te dizolvi pur si simplu in furia si neiubirea de sine a celuilalt, in fata alegerilor lui neasteptate pe care le interpretezi ca respingere. E greu sa te extragi din spatiul acela impregnat cu frica si sa te muti in iubire. E greu sa accepti ca nu esti tu tinta principala a durerii celui din fata ta, ci ca el insusi este, dar ca, in acelasi timp, te invita si pe tine in propria durere.
Atat de egosit am privit, noi, oamenii, relatiile dintre noi. Atat de egoist ne-am raportat la durerile celor mai dragi oameni din viata noastra! Cand am vazut pe cineva furios, dur, distant etc, ne-am gandit doar la noi, nu si la cauza, la durerea care i-a provocat aceasta atitudine. Ne-am distantat de el, l-am judecat, criticat, si uneori chiar l-am abandonat ducand cu noi amintirea durerii si transformand-o in suferinta. N-am stiut ca, astfel, n-am facut decat sa ne cultivam durerile unii altora, ca n-am reusit decat sa ne ascundem si mai mult ranile, sa le acoperim cu bandaje fragile care se rup la prima adiere de vant, la prima ploaie de primavara si la o simpla atingere. N-am stiut ca judecand, fara a incerca sa intelegem ce se intampla cu celalalt, n-am facut decat sa-i adancim sentimentul de vinovatie, frica, neiubire. N-am stiut ca, de fapt, ne facem asta noua insine.
E la indemana sa judeci reactia de aparare a cuiva, e facil si comod sa raspunzi cu o reactie de acelasi tip. E comod, caci pentru asta nu e nevoie sa intri in profunzime, ci raspunzi la nivel de invelis, de coaja, de ego. Te aperi. Iti aperi propriile rani. Si nu e vina ta. Si nu e vina celuilalt, ca tiparele dupa care a inteles lumea sa functioneze ne-au adus pe toti in acest punct. Nu e vina noastra, dar e responsabilitatea noastra sa schimbam asta, daca vrem sa punem capat durerilor gratuite, reflexe, automate.
Suntem intr-o perioada profund transformatoare si vindecatoare. Ies la iveala dureri vechi, bine ascunse si acoperite. Ies cu o forta imensa, astfel incat sa nu mai poata fi negate. Ne uimesc pe noi si ii uimesc pe altii reactiile noastre, fricile noastre, nesiguranta din spatele mastii afisate pana acum. Nu mai tine sa ne ascundem ranile. E momentul sa intelegem ca numai descoperindu-le, lasandu-i si pe ceilalti sa le vada, avem o sansa la vindecare si adevar.
Cuvantul care caracterizeaza cel mai bine aceasta perioada este „inconfortabil”. Tot ce traim parca ne dezteleneste, ne smulge din ceea ce stiam, din vechi convingeri, perceptii. Nimic nu pare sa ne mai dea sentimentul de siguranta, cel putin nimic din ce cunosteam pana acum. Contextul astral si energetic vorbeste despre purificare in profunzime. Nu doar purificare fizica, ci mai ales emotionala. Se dau bandajele la o parte, se descopera focarele de „infectie” emotionala si durere. S-ar putea sa fim impinsi in acest proces, de catre experiente de pierdere (a sanatatii fizice, a cuiva drag, a job-ului de care eram atasati, a unui fel de a fi, a unor bunuri materiale sau bani etc), experiente care ne conduc privirea catre interior, ne provoaca sa ne punem intrebari inconfortabile, dar extrem de valoroase prin raspunsurile pe care le scot la iveala.
Frica este intensa in imprejurari inconfortabile, in momente in care „ni se trage scaunul de sub fund”. Frica, in aceasta perioada, este intensa, greu de ascuns, reprimat si mascat. Capata diverse forme, se traduce prin simptome care mai de care mai greu de trecut cu vederea.
Si daca tot nu stim sa gestionam aceste stari, am putea incerca sa stam in compasiune, in loc sa judecam ce primim de la altii sau vedem in ei, sa incercam sa privim prin lentila iubirii, atat procesul nostru cat si pe al altora. Nu se putea un moment mai bun pentru a exersa iertarea, ca mijloc de eliberare si vindecare, acceptarea a ceea ce este, detasarea de tot ce „avem”, pentru a putea cunoaste ce suntem.
Transformarea judecatii in compasiune este un proces alchimic interior inestimabil. Daca reusesti, exact in momentul in care esti mai suparat pe cineva sau pe tine, sa pasesti din judecata in compasiune, nu numai ca produci vindecarea in tine, dar o aduci si in exteriorul tau, in cei pe care i-ai judecat si condamnat. Trecerea de la judecata la compasiune, fiind constienti ca toti avem ranile noastre si tiparele noastre vechi, restabileste echilibrul interior si ingroasa cea mai pretioasa ancora pe care o putem avea, in esenta noastra, in interiorul nostru, in lumina din noi. Cu cat mai des transformam judecata in compasiune si frica in iubire, cu atat mai capabili devenim, sa ne pastram linistea si echilibrul chiar si in mijlocul celei mai puternice furtuni.
Te ajuti pe tine si il ajuti pe celalalt, daca alegi compasiunea in locul judecatii, daca privesti dincolo de suprafata, de invelis, de scutul de aparare pe care fiecare dintre noi l-a construit ori de cate ori a simtit ca e riscant sa-si lase inima deschisa. Intr-o lume din ce in ce mai „precauta” in fata iubirii, din ce in ce mai fragila prin atasamente si frica, tot mai disperata in vartejul schimbarilor, e timpul pentru purificare, eliberare, dizolvare. Si compasiune, care sa imbratiseze intreaga durere a renasterii.Sursa:http://www.astrocafe.ro/
