Goliciunea emoțională pe care unii oameni o simt, fiind adulți, vine la noi cu mult timp în urmă și mult:copilăria și adolescența noastră. Vidul emoțional este,practic,consecința trăirii multor experiențe în SOLITUDINEA copilăriei și lipsei PREZENȚEI și îngrijirii materne.
Ce este exact vidul emoțional? Cum se manifestă?
– Goliciunea emoțională este frica de a fi singur
– Goliciunea emoțională este handicapul emoțional
– Golul emoțional este frica de ceea ce vor spune
– Goliciunea emoțională este anxietate și primejdie
– Goliciunea emoțională nu este capabilă să iei decizii
– Golul emoțional nu ne permite să devenim cine am ajuns să fim
– Goliciunea emoțională nu ne permite să fim mama de care copiii noștri au nevoie
– Goliciunea emoțională este dependența emoțională de mamă sau partener
– Goliciunea emoțională ne lasă vulnerabili și slabi emoțional vorbind
Mulți dintre noi trăim experiențele copilăriei ostile și astăzi (ca adulți) au crezut că experiența în sine este cea mai rea: țipetele, bătăile, pedepsele, abuzul, intimidarea, ne-au lăsat în casa altor membri ai familiei… Nu, cu toate acestea, cea mai proastă experiență (din punctul de vedere al băiatului sau fetei care eram) nu au fost doar acele experiențe, ci și SOLITATEA cu care trebuia să le trăim.
Unde era mama sa ne apere si sa ne protejeze? Unde era mama ca să-i pot spune ce se întâmplă cu noi? De ce nu a observat? De ce nu am îndrăznit să-i spunem?
Un copil nu poate apela la mama decât dacă sa creat suficientă încredere, siguranță și intimitate emoțională și este dispus să își exprime copiii în fața oricărui adult.
Ne simțim singuri și vulnerabili în copilărie când mama nu este nici fizic, nici emoțional cu noi.
Sunt o mulțime de mame care fac constant:remedierea casei,gătitul, lucrarea, cumpărarea, curățarea, călcatul, mobilul…
Copiii noștri trebuie să o completeze pe mami din când în când. Cum să le oferim prezența noastră de calitate prin alegere și nu prin obligație. Alegerea de a fi alături de ei câteva ore pe zi, unele momente sau chiar câteva minute. Timpul pe care le putem oferi nu depinde doar de disponibilitatea noastră, ci de capacitatea noastră emoțională de a dărui.
Dacă atunci când citești asta primul lucru care vine la tine sunt motivele, explicațiile, scuzele de ce nu poți fi mai prezent cu copiii tăi, și de exemplu spui:
” Doar că casa, și copilul, lucrez în afara casei, și nevoile mele, și timpul cuplului…” bla, bla, și mai mult bla, bla…
Dacă primul lucru care vine la noi sunt motivele (scuze) pentru care nu putem fi prezenți și să avem grijă de copiii noștri așa cum au cu adevărat nevoie, în loc să avem gândul cum am putea face să fim mai mult și mai buni cu ei, este motivul pentru care în realitate RĂNIM să fim prezenți, ne îneacă, trebuie să fugim, trebuie să fim în stare să nu simțim.
Să nu simtă ce?Goliciunea noastră emoțională. Abilitatea noastră de a dărui va depinde de ceea ce am primit.
Nu timpul petrecut împreună în aceeași casă îți umple sufletul, ci timpul ′′ exclusivist ′′ pe care îl dedicăm fiecărui copil.
Ce confirmă cel mai mult unui copil…
– Valoarea ta
– Meriți asta
– Îmi pasă de tine
– Te prețuiesc
– Te accept.
– Te iubesc.
… este prezența noastră, disponibilitatea noastră, dorința noastră de a fi cu ei. Dacă nu alegem să fim alături și pentru ei, dacă întotdeauna există ceva mai important de făcut decât să împărtășim acel moment cu ei, atunci sentimentul interior este gol:
– Nu valorez suficient de mult
– Nu-mi pasă suficient.
– Nu merit suficient de mult
Rezumat:vidul emoțional se manifestă în primul rând prin două experiențe interioare:
1-lipsa de prezenta, atentie si aspect a mamei in copilarie.
2-Singurătatea pe care am avut-o pentru a trăi unele dintre cele mai rele experiențe din copilărie din cauza lipsei de intimitate emoțională cu mama.
GOLUL EMOȚIONAL ESTE LIPSĂ DE IUBIRE PRIMARĂ (de la mama). Dragostea pe care o avem pentru copiii noștri nu este suficientă, dragostea trebuie să vină la ei. Ei au nevoie să o simtă în inimile lor, în sufletul lor, în intestinele lor… Spune-mi, cum ai de gând să le arăți astăzi acea mare dragoste pe care o simți pentru copilul tău?
Să punem mâna pe suflet, îl aveți? Acum spune-mi: când ai fost ultima dată prezent/a, cu adevărat, în trup și suflet, la alegere cu copilul tău și nu din obligație? Vă amintiți, când a fost? Ce ati făcut și cât timp ați fost prezenți cu el sau ea?
Iubește-te și curgi ! Te iubesc. Laura Cortez
