Dialogul interior–aliat sau inamic?
Felul în care îți vorbești în dialogul tău interior îți influențează stările emoționale, starea ta generală de bine și îți modelează credințele despre tine însuți (de exemplu, ce consideri că ești capabil sau nu să faci), dar și despre lume și viață.
De ce este atât de important felul în care ne vorbim? Deoarece prin dialogul nostru interior ne programăm mintea fie într-o manieră pozitivă, fie într-o manieră negativă. Dacă ne repetăm lucruri de tipul „nu voi reuși niciodată”, „nu pot”, „sunt incapabil”, „eu nu am noroc în viață”, ne întărim anumite credințe disfuncționale și, implicit, fie că realizăm acest lucru sau nu, ne ghidăm viața după acele credințe. Însă dacă reușim să ne schimbăm aceste credințe și viața noastră se va schimba. O schimbare în felul în care gândim și ne vorbim duce la o schimbare în felul în care ne simțim și ne comportăm.
De exemplu, dacă tu crezi că „nu meriți să fii iubit” sau că „nu ești suficient de bun”, emoțiile, comportamentele și viața ta vor reflecta aceste credințe. Poate că te vei simți „mic”, rușinat, temător, poate că vei fi pasiv pentru că oricum nu crezi că ai puterea de a schimba ceva, poate că vei accepta să fii tratat cu lipsă de respect și te vei mulțumi cu puțin. Poate că vei găsi scuze și justificări comportamentelor indezirabile sau abuzive ale celor din jur, considerând că nu meriți mai mult.
Dialogul interior – aliat sau inamic?
Nu putem opri pur și simplu dialogul nostru interior (tot timpul rulează ceva în mintea noastră), însă putem deveni din ce în ce mai conștienți de el și, în acest fel, îl putem controla. De multe ori ne lăsăm copleșiți de gânduri negative automate, de „vocile” altor persoane care ne-au criticat, judecat, devalorizat, de „vocea” mamei sau tatălui nostru care ne spunea că „nu putem” sau că „nu suntem buni”, voce pe care am introiectat-o și care a ajuns să fie a noastră. Ajungem să ne repetăm, astfel, toate lucrurile negative pe care alții ni le-au spus (ajungem să le considerăm și adevărate și nici nu le chestionăm veridicitatea) și, de multe ori, nici măcar nu suntem conștienți de acest lucru.
Dacă vrei să schimbi felul în care îți vorbești în dialogul tău interior, poți începe prin a selecta un aspect anume asupra căruia vrei să lucrezi.
De exemplu, dacă observi că tiparul tău de a-ți vorbi atunci când faci o greșeală este „ce prost sunt”, „știam că o să greșesc”, „întotdeauna dau cu bâta-n baltă”, „tipic mie”, „urăsc să greșesc”, propune-ți ca, pentru o lună de zile, să te focalizezi în mod voit pe acest aspect – fii atent, conștient și observă de fiecare dată când îți spui asemenea lucruri.
Marchează, într-un fel ales de tine, de fiecare dată când observi că ai astfel de gânduri – poți purta cu tine un carnețel unde să desenezi o bulină de fiecare dată, poți nota în telefon, poți alege să te atingi ușor pe braț, ideea este să găsești o manieră potrivită ție prin care să conștientizezi că tiparul a intrat în acțiune și să aduci în prim-planul conștiinței tale acest lucru printr-o acțiune sau un gest specific. Este ca și cum ai face un inventar, devenind pe deplin conștient de frecvența cu care îți spui anumite lucruri negative, dar și de situațiile în care îți vorbești așa.
Dialogul interior – aliat sau inamic?
După ce observi că ai un gând care nu te ajută, care te face să te simți rău cu tine însuți, care îți declanșează stări negative, caută o manieră de a modifica acel gând în așa fel încât să îi aduci o valență pozitivă care să te facă să te simți mai puternic, nu mai slab și temător. De exemplu, în loc de a spune „știam că o să greșesc, nu sunt bun de nimic”, poți spune „am făcut o greșeală, dar acest lucru nu mă transformă într-un ratat; oamenii mai fac greșeli, îmi însușesc lecțiile și merg mai departe”.
Însă când suntem obișnuiți să fim duri sau cruzi cu noi înșine, să ne devalorizăm în dialogul nostru interior, ni se poate părea imposibil să schimbăm acest fel de raportare la propria persoană. Problema este că atunci când nu reușim să ne oferim iubirea și înțelegerea de care avem nevoie, ci ne criticăm și „ne biciuim” pentru ce considerăm că nu ar fi ok la noi, punem sare pe rănile emoționale pe care le avem deja și care, cel mai probabil, reprezintă sursa principală a exact acestui dialog interior. Aceste răni emoționale cel mai frecvent vin din copilărie, când nu ne-au fost împlinite nevoile afective, când ne-am simțit respinși, abandonați, criticați, umiliți, desconsiderați, când am început să ne formăm niște credințe disfuncționale despre noi înșine.
Important este să conștientizăm acum faptul că nu mai avem nevoie ca altcineva din exterior să ne spună că suntem ok așa cum suntem, că nu suntem „greșiți” și să nu mai așteptăm ca altcineva din exterior să ne ofere iubirea și îngrijirea care ne-au lipsit în copilărie. Să ne comportăm noi cu noi înșine cu grijă și compasiune și să facem acest lucru inclusiv prin felul în care ne vorbim în dialogul nostru interior.
Compasiunea față de propria persoană presupune să te liniștești tu pe tine și să îți oferi alinare atunci când îți este greu sau când suferi, să fii conștient de trăirile tale și să le accepți (dacă ești trist sau furios, să îți dai voie să simți acea emoție, să nu o reprimi, să îi permiți să se elibereze), să nu te judeci, ci să te raportezi la tine cu iubire și înțelegere (așa cum ai face cu prietenul tău cel mai bun), adică să-ți dai voie „să fii alături de tine”. Compasiunea presupune și a acționa înspre binele tău, adică a face ceva pentru a depăși suferința, a căuta soluții sau, în funcție de situație, a spune „nu”, a-ți reafirma granițele și limitele în loc de a-ți plânge de milă și a rămâne pasiv.
Să devenim noi propriii părinți protectori pentru copilul nostru interior, acea instanță care a absorbit toate cuvintele negative care i-au fost spuse și care acum le repetă pentru că se simte în continuare nevaloros.
Dialogul interior – aliat sau inamic?
Să ne spunem, de exemplu, „oricâte greșeli ai face, sunt în continuare alături de tine”, „oricât de rău te simți acum, te accept și te iubesc așa cum ești”, „oricâte eșecuri vei avea, te susțin și te ajut să te ridici” sau orice alte afirmații care semnifică ceva pentru noi, care ne ating emoțional sau ne ajută să ne simțim mai energici, mai puternici, mai încrezători. Chiar dacă nu suntem obișnuiți să ne vorbim așa, chiar dacă ne este extrem de greu la început, acest gen de exercițiu în care ne adresăm copilului nostru interior rănit din perspectiva Adultului compasiv, ne poate ajuta să conștientizăm că avem capacitatea de a ne trata pe noi înșine cu blândețe și iubire, că nu suntem doar niște copii răniți, ci că deținem, în mod real, și puterea care izvorăște din starea Eului de Adult.
Nu ne ajută la nimic să ne repetăm toate acele cuvinte negative care ne-au fost spuse odată, nu ne ajută să întărim vocea „asupritorilor” noștri, mai ales când conștientizăm de unde vin toate acele cuvinte dure pe care ni le spunem, ci ne ajută să ne luăm puterea înapoi decizând în mod voluntar și conștient ce dorim să hrănim în mintea noastră, în ce fel dorim să ne vorbim și să ne raportăm de acum înainte la noi înșine. Ne ajută să exersăm și din nou să exersăm un alt fel de dialog până când ne devine automat.
Dialogul interior – aliat sau inamic?
De asemenea, în momentul în care observăm că dialogul nostru interior este dominat de critică, autoînvinovățire, blamare, descuajare, putem pe moment să…
– ne confruntăm gândurile – de exemplu, dacă spunem „nu am să reușesc”, să ne întrebăm „cine spune că nu am să reușesc? A cui este vocea aceasta?”, „pe ce mă bazez că nu am să reușesc? Sunt argumentele mele raționale și valide?”, „ce s-ar întâmpla dacă aș reuși? Cum s-ar schimba viața mea?”;
– ne distragem atenția – în anumite momente poate fi cea mai bună soluție să nu mai acordăm importanță gândurilor negative din mintea noastră, mai ales când ajungem „să fim prinși” într-o spirală din ce în ce mai întunecată, ci să ne focalizăm atenția pe altceva din exterior, „să ieșim din mintea noastră”;
– ne folosim imaginația, dând volumul mai încet – ne putem imagina că există un buton de volum în mintea noastră și dacă nu mai vrem să ascultăm toate acele gânduri negative, apăsăm pe buton și reducem volumul.
Însă dincolo de aceste șiretlicuri de moment, schimbarea reală se produce în timp, prin exercițiu constant, prin a asculta cu atenție ceea ce ne spunem pentru a putea înțelege ceea ce ar fi bine să schimbăm, prin conștientizarea felului în care gândurile noastre ne fac să ne simțim și conștientizarea faptului că avem capacitatea de a schimba acele gânduri, prin înțelegerea utilității sau inutilității vocii critice din mintea noastră și, în general, a tuturor lucrurilor pe care ni le spunem, prin intenția de a avea grijă de acele părți rănite din noi care „vorbesc” prin dialogul nostru interior și prin eforturile de a le ajuta să se vindece, să ne vindecăm.
Dialogul interior – aliat sau inamic?
Să conștientizăm cu ce nevoi neîmplinite venim din copilărie și să căutăm soluții, să vedem ce putem face acum, din perspectiva Adultului, pentru a ne oferi grija, atenția și bunăstarea care, poate, ne-au lipsit.
Realitatea din mintea noastră are tendința de a se transforma și în realitatea exterioară, așa că alege conștient ce gândești și ce îți spui în dialogul tău interior, observă asupra căror aspecte îți focalizezi cea mai mare parte a energiei și atenției tale și eliberează-te de ceea ce nu îți mai este de folos.
Dr. Ursula Sandnerhttps://www.ursula-sandner.com/
