Am primit un mail, în care o doamnă mă ruga să explic de ce este o diferență între milă și compasiune. Nu este același lucru?
La scurt timp, la un articol am văzut un comentariu care suna așa:„Pentru astfel de persoane eu manifest milă, pentru că încerc să-mi dau seama prin ce zbucium trăiesc”.
Așadar, astăzi scriu despre milă, compasiune și diferența între ele, căci consider că sunt lucruri total diferite la nivel de gânduri, emoții, comportamente.
MILA
- O emoție de superioritate, care te pune pentru o clipă în pielea personajului de care ți-e milă, te gândești cum ai simți tu în locul lui, apoi te bucuri că nu ești în situația respectivă. „Eu sunt aici, tu ești acolo”.
- Când simți milă, în creierul tău se secretă endorfină, care te face să te gândești „Pffiuu! Ce bine că nu sunt în locul omului.” Apoi, poate să apară frica să nu ajungi să treci și tu prin acea situație. Mila te face să te simți separat de ceilalți și împarte realitate în bine și rău, făcându-te să te simți ușurat pentru viața ta (când vezi pe altul mai nenorocit decât tine) și evitând acel rău.
- Nu este niciun sentiment nobil ascuns în milă pentru că scade stima de sine a celui căzut, iar tu te raportezi la el ca și când nu ar avea resursele necesare pentru a reuși să se ridice.
- Mila este o proiecție. Adesea, când auzi un om cu o întâmplare neplăcută, te gândești ce ai simți tu în locul lui și proiectezi pe el posibilele tale trăiri (sau ce ai trăit în trecut, privind o experiență asemănătoare). Îl limitezi în secunda în care îl privești cu milă, căci nu ai de unde știi cum se raportează acea persoană la experiența ei, iar mila ta poate să-i facă mai mult rău decât bine.
- Mila de sine este o boală și de cele mai multe ori duce la depresie. În acest caz, se recomandă ajutorul unui psihiatru. Cei care cer milă (conștient sau inconștient) se umilesc și se simt separați de ceilalți.
Comentariul de care ți-am povestit la începutul articolului, arată cel mai bine cum stă treaba cu mila: „Pentru astfel de persoane eu manifest milă, pentru că încerc să-mi dau seama prin ce zbucium trăiesc”.
Ție nu-ți suna a jignire expresia „mi-e milă de tine?”
Nu degeaba unii ca să jignească spun „Nu-mi provoci decât milă.” În asta se ascunde superioritatea, ideea că „tu ești vai de capul tău de amărât, eu îs ok, sunt aici…mai sus decât tine. EU SUNT NORMAL „.
Nu. Nu-ți poți da seama prin ce zbucium trec unii, decât prin percepția ta subiectiva și din realitatea ta limitată. Dacă tu ai suferi crunt într-un anumit context, nu proiecta și pe ceilalți aceleași gânduri, emoții și comportamente. Oamenii reacționează diferit, în funcție de societate, educație, convingeri și multe altele.
De exemplu, sunt persoane care au suferit un viol. Unele femei, au rămas cu traume adânci și își revin foarte greu, iar alte femei își revin mai repede, rezolvându-și problemele emoționale și/sau trauma. Sau nici măcar nu o numesc traumă. Experiența este aceeași, oamenii sunt diferiți. Însă dacă tu privești cu milă o persoană care a trecut printr-o experiență dificilă, îi faci rău așteptându-te să aibă anumite reacții ce ție ți se par normale în acel context.
COMPASIUNEA
- Compasiunea nu simte separarea, ci simte mai ales că suntem oameni, suntem conectați și nimeni nu e mai presus sau mai prejos decât celălalt.
- Când simți compasiune, îți întorci privirea către celălalt, înțelegând prin ce trece, fără să te raportezi la experiența ta și ce ai simțit sau simți tu. Nu apare ușurarea că nu ești în locul cuiva și nici frica, ci mai degrabă empatia și dorința de a da o mână de ajutor, dacă și cum poți. Totuși, ajutorul nu este forțat și coștientizezi că se poate uneori ca binele făcut să fie mai mult rău, de aceea prin compasiune, privești omul ca pe cineva capabil să se ajute singur sau să învețe să o facă și îi respecți demnitatea.
- Compasiunea spune „Tu ÎNCĂ nu poți”, „Tu ÎNCĂ ești jos. Eu și cu tine suntem pe același nivel și nu-ți sunt superior prin nimic.”
- Compasiunea înseamnă să dai voie ca lucrurile să fie. Oamenii pot să sufere, să fie fericiți, să fie asemeni ție sau diferiți, însă nu vrei să schimbi ceva la ei, ci doar îi accepți și eventual îi ajuți, ghidându-i spre ei înșiși.
- Compasiunea nu proiectează propriile gânduri, stări și așteptări și nu crezi că un om TREBUIE să simtă sau să reacționeze într-un anume fel, ci îi înțelegi și accepți unicitatea
Mila distruge stima de sine, compasiunea oferă încrederea că oricine poate să reușească să treacă peste o perioadă nefastă.
Mila proiectează propriile credințe și așteptări, compasiunea privește cu autenticitate și empatie.
Mila te face să te simți separat de ceilalți, compasiunea te face să realizezi că nu există ceilalți, ci TU.
Mila te face să te simți superior, ușurat, fricos. Compasiunea înțelege că toți suntem unul și nimeni nu e nici inferior, nici superior prin nimic.
Mila spune „Nu poți, hai că te ajut EU, îți dăruiesc și-ți arăt CE să faci.” Compasiunea spune „Nu poți ÎNCĂ, hai că te îndrum și-ți arăt CUM.”
CONCLUZIE
Data viitoare când mai simți milă față de cineva, gândește-te unde anume, de ce îți pare rău de tine. Ce ai proiectat pe omul din fața ta? Cum te-ai raportat la el? De ce ți-e milă? În comparație cu viața ta? Cum te face să te simți această emoție?
Iar dacă îți plângi de milă, oprește-te și întreabă-te cum te raportezi la situața respectivă. Îți place să spui oamenilor că ți-e greu, că ești depresiv, că toate-ți sunt potrivnice? Ce anume cauți prin acest comportament? De ce ai nevoie de mila altora?
Alege compasiunea. Față de ceilalți și de tine. Înseamnă conectare, îngăduință, încredere și mai ales, înțelepciune.
Oamenii sunt diferiți. Nici superiori, nici inferiori altora. Doar diferiți. Însă fiecare are posibilitatea și resursele interioare pentru a reuși, chiar dacă câteodată avem nevoie de alți oameni care să ne ghideze.
http://entuziasm.ro/
