Descoperă-ți armonia interioară: Parapsihologul care te ajută să-ți găsești echilibrul

Efectele gândurilor noastre

rays-516326__340Atunci când ai un gând ce exprimă o necesitate sau o dorinţă, reţine-l şi nu îl exprima imediat, ci hrăneşte-l,oferă-i putere.

Există o lege universală (legea cauzei şi a efectului) care spune că ceea ce gândeşti, aceea vei atrage (gânduri asemănătoare) spre tine. Din univers sunt atrase spre voi ca un magnet gânduri care întăresc gândul sau dorinţa voastră, însă se mai poate întâmpla un fenomen – acela de ataşare a unor forme gând străine de cel originar care pot aduce spre voi rezultate variate. Este necesar să cunoaştem faptul că nu există ceva nou creat în Univers, ci doar forme gânduri nou create şi asta deoarece în Creaţie există deja toate detaliile. Un alt aspect important îl reprezintă unirea, ca principiu universal, care aduce omului maturitate şi desăvârşire. Acest principiu al Creaţiei, stă alături de Legea Iubirii care este forţa cea mai înaltă – Puterea nemărginită a tainelor marii existenţe! Numai dacă vom da putem primi! Fiecare om al planetei poate ajuta la materializarea formelor gând, numai prin unire, deoarece noi toţi facem parte dintr-un întreg mai mare.

 Ce se întâmplă cu gândurile emise?

Ele se ridică deasupra ta sub formă de unde-gând bine conturate, care străpung aura şi exercită astfel o acţiune asupra mediului înconjurător. Acest fenomen este cunoscut ca magnetism al persoanei. În funcţie de ceea ce emiţi, bun sau rău, aceea vei atrage spre tine, deci atenţie! Nu vă jucaţi cu gândurile ca şi când ele nu ar exista, calitatea acestora este necesar să primeze, dacă vrem într-adevăr să avem parte de rezultate pe măsura aşteptărilor. În funcţie de ceea ce emiţi în exterior, atragi spre tine oameni care gândesc asemănător. Există o vorbă populară care spune: spune-mi cu cine te însoţeşti, ca să-ţi spun cine eşti! Aici putem schimba un pic acest dicton. Conform Legii Divine a retroacţiunii (cu ce dai cu aceea vei primi), numai cine dă poate să şi primească. Atunci când ne gândim cu adevărat (nu mulţimea de gânduri haotice care ne trece prin cap), un gând care ne pune pe gânduri, acesta devine puternic magnetic şi prin puterea tăcerii aduce spre noi ceea ce este asemănător. Un gând sau o dorinţă, ca să se împlinească, trebuie să ajungă cât mai sus spre lumea de dincolo, lumea spirituală care susţine totul. Există un mic secret, dacă vrem cu adevărat ca ceea ce gândim sau ne dorim să se împlinească (apropo de tăcere), nu spuneţi nimănui din anturajul apropiat sau îndepărtat ceea ce doriţi, decât după ce acel eveniment sau lucru s-a materializat în planul tridimensional. Aţi descoperit (sper) faptul că pe această lume sunt oameni incapabili să se bucure de rezultatele voastre, să ,,bage strâmbe” (probabil că la acest lucru se pricep cel mai bine şi neputinţa îşi spune cuvântul în acest sens), să vă urască pur şi simplu sau să fie invidioşi pentru tot ceea ce aţi obţinut.

Cât de bine reușim ne folosim de puterea gândului?

Este binecunoscut faptul că puterea gândului este mare, însă până acum nu am învăţat cum să folosim această energie în scop constructiv pentru noi şi semeni. Legea Iubirii spune că este esenţial să ne iubim aproapele ca pe noi înşine, însă câţi dintre noi facem asta zilnic! Pe zi ce trece vorbim tot mai mult, însă fără să ne înţelegem (nici măcar cu propria noastră persoană), iar conflictele de idei şi interese măresc distanţele dintre oameni. Un părinte de la mânăstirea Cernica a fost întrebat odată: când va veni sfârşitul lumii? Iar acesta a răspuns: când nu vor mai fi poteci între oameni. Este încurajator la ora actuală că oamenii încep să se trezească, dar trezirea este deseori dureroasă, ca atunci când, după un război, Crucea Roşie adună oamenii răniţi sau chiar decedaţi.

Efectele gandurilor noastre 4În încheiere vreau să vă spun că trebuie să fim atenţi la modul cum lucrăm cu puterea gândului, el este o energie pură pe care Dumnezeu o pune la dispoziţia fiecăruia (nu o pervertiţi!) de modul cum o folosim, aşa vor fi şi rezultatele. Nu este nevoie să fim prea deştepţi, ca să ne dăm seama că în funcţie de natura gândului (bun sau rău), cuvântului şi faptei noastre putem culege în viitorul mai mult sau mai puţin apropiat, rezultate pe măsura a ceea ce am semănat cândva. Tot ceea ce gândiţi, vorbiţi şi făptuiţi zilnic să fie închinate şi dăruite Tatălui Divin şi Mamei Divine, iar rezultatele vor fi pe măsură. Şi aşa este!Sursa:https://www.zenivers.ro

0 Recenzii

Lasa o recenzie

Distribuie acest articol pe:

S-ar putea sa iti placa si:

Mintea poate face minuni

Folosite in mod corespunzator, afirmatiile pot avea un impact extraordinar asupra mintii constiente si subconstiente, inlesnind procesul de vindecare a corpului. Iata cateva afirmatii care

Citeste articol »
Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com

Programari sedinte

Programare in cabinet

Arata directii

Programare prin email

Scrie-ne un email

Programare la telefon

0740781121

Categorii articole