Un înţelept nu are nevoie de poţiuni magice sau de incantaţii pentru a face magie. Un înţelept face conştient lucruri pe care oamenii le realizează doar în vise. Aceasta este diferenţa dintre un adevărat înţelept şi un biet om sau simplu magician. Pentru ca înţeleptul cunoaşte Adevărul şi nu se lasă prins în iluziile vieţii cum face omul obişnuit.
Un înţelept deţine puterea Alchimiei, puterea de a transforma prin gândire. Alchimia nu este transformarea plumbului în aur, aceea e o metaforă… Este transformarea spiritului în aur, metalul nepieritor.
Cum face asta?
- Un înţelept se întoarce la inocenţă.
Când erai copil, întreaga lume era un loc magic. Dar, pe măsură ce creşteai, ai început să pui etichete lucrurilor. Acesta e un copac, acela e un nor, aceea o frunză. Nici măcar nu mai priveşti obiectul, îi vezi numai numele. Dacă ai putea să te opreşti şi să vezi ce sunt lucrurile acelea cu adevărat, ai fi atât de uluit, încât nu te-ai mai putea ţine pe picioare!
- Un înţelept este inexplicabil de fericit.
Şi asta din cauză că toate acele lucruri care îi nemulţumesc pe oamenii simpli, pe el nu îl ating. Pierderea, de exemplu. Un înţelept ştie că totul este trecător şi constant în acelaşi timp. Pentru că totul este făcut prin puterea lui Dumnezeu, care îşi schimbă numai forma necontenit. Nu poţi pierde ceva pentru că toate sunt parte din tine şi tu eşti parte din Dumnezeu. Tot ce a existat vreodată este încă aici. Şi-a schimbat forma numai.
- Un înţelept nu se teme de moarte pentru că ştie că moartea este o minciună.
El a trăit şi va trăi mereu. Un înţelept e conştient că e nemuritor, mereu a fost şi întotdeauna va fi.
- Un înţelept nu cunoaşte singurătatea pentru că el nu s-a rupt de Univers.
Este una cu el şi una cu puterea lui Dumnezeu. Aşadar, nu este singur.
- Un înţelept este treaz atunci când restul omenirii visează.
Odată pătruns adevărul acestei revelaţii, legile timpului şi ale spaţiului îşi pierd înţelesul.
- Un înţelept poate face orice.
El poate sfida gravitaţia, se poate teleporta oriunde, poate crea lucruri cu un singur gând, fiindcă este una cu Dumnezeu şi una cu Universul.
- Un înţelept este un spectator în piesa numită viaţă.
- Un înţelept nu mai este doar un actor, ci şi publicul însuşi.
El încă îşi spune replicile şi-şi joacă scenele, dar o face lucid şi mereu conştient că joacă numai un rol. Noi, ceilalţi, continuăm să credem că rolurile noastre sunt reale şi ne uităm adevăratele identităţi.
- Un înţelept este lipsit de sine.
El ştie că trupul lui e numai o creaţie a conştienţei. Nu conştienţa există în trup, ci trupul există în conştienţă. Iar când trupul dispare, conştienţa rămâne. Aşa cum a existat înaintea trupului.
- Un înţelept cunoaşte puterea iubirii absolute.
Iubirea de Dumnezeu, iubirea de natură, iubirea de oameni. Cuvîntul “iubire” este puţin înţeles. Când spun cuvantul “iubire” nu vorbesc de simţăminte. Toate simţămintele sunt lucruri, lucruri fabricate.
Iubirea de care vorbesc e iubirea divină. E o forţa care arde toate himerele. Dizolvă toate impurităţile. Iubirea care caută impurităţile şi le arde.
Nu există persoană lipsită de iubire. Numai cei care si-au împietrit într-atât inimile încât nu mai percep iubirea care e pretutindeni în jurul lor devin orbi la iubire aţa cum un orb devine incapabil de a vedea lumina din care el însuşi e creat.
Invizibilă şi mereu prezentă, iubirea e mai mult decât un simţământ, mai mult decât o emoţie. E mai mult decât plăcere, mai mult decât extaz. Este starea firească a lui Dumnezeu, forţa supremă din Univers!
În percepţia unui înţelept, iubirea e în aerul pe care îl înspirăm, circulă prin fiecare celulă a fiinţei noastre. Iubirea pătrunde totul şi pe toţi. Când spunem că iubim ceva sau pe cineva, de fapt ne îngăduim numai să simţim ceea ce e mereu prezent.
Iubirea nu este ceva ce numai simţim. Este ceva ce suntem.
A începe să iubesti pe cineva sau ceva este de fapt a începe să simţi ceea ce e mereu prezent, dar pe care noi am ales să nu percepem. Aşa cum etichetăm copacii, norii, aşa etichetăm şi oamenii. Dacă ne-am opri vreodată cu adevărat şi am privi oamenii de lângă noi şi am putea vedea ce sunt ei în realitate, nu ne-am putea abţine să-i iubim. Pentru ca ei sunt o expresie a lui Dumnezeu!
Toată iubirea oamenilor este efemeră, trecătoare. Trece de la un obiect sau individ la altul. Se poate transforma repede în ură dacă lucrurile nu ne ating aşteptările. Dar iubirea adevărată nu se poate schimba. Nu are nimic de-a face cu obiectul, nici nu poate deveni alt sentiment, pentru că nici măcar nu este un sentiment. E un fel de a fi. Acel “a fi” este starea firească a infinitei forţe divine, din care putem numai puţin percepe dacă aşa hotărâm.
Pentru a percepe această iubire trebuie să eliminăm sinele. Să eliminăm toate temerile, obiceiurile, egoismul şi furia. Trebuie să ne golim ca să putem îngădui universului să ne umple cu iubire. Conştiinţa e cea care ne poate transforma perspectiva iubirii egoiste în iubire dezinteresată.
Trebuie să ne reeducăm pentru a atinge acest punct de vedere. Că iubirea este mereu prezentă şi pretutindeni. Există în oricine şi orice. Că iubirea e starea firească. Toate celelalte sunt iluzii.
Însă cum putem să ne scuturăm de iluzia vieţii şi să ne trezim din vis? Iată mai jos paşii pe care trebuie să îi urmezi pentru a atinge felul înţeleptului de a privi lucrurile:
- principiul nevoii de a dărui – Dacă ai nevoie de iubire, dăruieşte iubire. Dacă ai nevoie de sprijin, dăruieşte sprijin. Dacă ai nevoie de un prieten, fii tu prieten. Orice ai nevoie, dăruieşte celor de lângă tine şi îţi vei afla propriile nevoi satisfăcute.
- destinde-te – Este la fel de simplu să te destinzi ca şi să te încordezi. Ne încordăm numai din frică. Această retragere constantă în noi înşine din cauza fricii de a fi răniţi este motivul împietririi inimilor noastre. Învaţă că este la fel de uşor să fii vesel ca şi să fii trist. Fii amabil în loc să te iriţi, fii mai degrabă prietenos decât ostil. Data viitoare când vrei să te încordezi, încearcă să te destinzi. Când îţi vine să plangi, opreşte-te şi, în schimb, râzi!
- renunţă la ataşamente – Dacă nu obţinem ce vrem, suntem nefericiţi. Dacă păţim ceva ce nu vrem, suntem nefericiţi. Chiar şi când obţinem ceea ce vrem suntem nefericiţi pentru că nu putem păstra pentru totdeauna. Mintea rezistă schimbării, dar schimbarea e lege. Totul e trecător. Recunoaşte că nu posezi nimic. Totul e un împrumut de la Dumnezeu şi, până la urmă, totul se întoarce la el.
- bucură-te de orice ţi se întâmplă – Ne plac vremurile bune şi le urâm pe cele rele, dar este suferinţa întâmplărilor neplăcute cea pe care o cultivăm. Admite-ţi suferinţa ca o lecţie. Apoi vei învăţa să iubeşti şi amintirile plăcute şi pe cele mai puţin plăcute. Pentru că fără suferinţă n-ai fi acelaşi om care eşti azi. Aşa că învaţă să te laşi purtat de curent şi să te bucuri de orice ţi se întâmplă.
- lasă să vină şi să treacă – Ai observat vreodată un bebeluş? E greu să ni-i imaginăm ca maeştri ai propriilor emoţii, dar asta sunt. Un bebeluş plânge când are o nevoie, dar în clipa în care nevoia îi este satisfăcută, lacrimile i se opresc instantaneu. Mai târziu, în viaţă învăţăm să ne suprimăm emoţiile. Dar pentru un înţelept, emoţiile se exprimă liber. Iar odată exprimarea uitată, un înţelept nu mai stăruie în emoţii, nu-şi mai reprimă furia sau bucuria sau iubirea. Simte ceea ce simte şi apoi lasă să treacă.
Buddha a fost un Înţelept! Iisus fost un Înţelept! Krisna a fost un Înţelept! Acelaşi Înţelept lăuntric pe care ei l-au descoperit se află în fiecare dintre noi!
Sursa: garbo.ro
