Conștientul emite raționamente și subconștientul produce; conștientul alege și subconstientul livrează marfa. Vă prezentăm câteva trucuri. Este de la sine înțeles că puteti adăuga cele care corespund așteptărilor, nevoilor sau dorințelor voastre.
- Amintiți-vă mereu că dacă vă gânditi la lucruri bune, atunci se vor produce lucruri bune. În schimb, contrariul e tot atât de adevărat.
- Sunteți ceea ce gândiți că sunteți. Dacă vă gândiți că sunteți făcut pentru a fi nefericit, veți fi nenorocit, dacă vă gândiți tot timpul că sunteți bolnav, veți deveni bolnav. Dacă vă simțiți neadaptat, veți da greș peste tot.
- Nu uitați că subconștientul vostru nu argumentează niciodată. El acceptă simplu și fără justificare ideile sau raționamentele conștientului, oricare ar fi ele. Puteți să vă convingeți subconștientul că pământul e plat, că apa îmbolnăvește de cancer sau altceva tot atât de absurd. Deci mare atenție la ce spuneți subconștientului vostru.
- Aveți libertatea de a alege. Toată existența noastră e bazată pe liberul arbitru. Aveți posibilitatea de a alege, atunci de ce nu ați alege fericirea, sănătatea și prosperitatea?
- Rolul principal al subconștientului vostru este de a ocroti integritatea subconștientului vostru, ca să nu fie copleșit de impresii false sau eronate. Dar – atenție! – conștientul este cel care alege natura convingerilor voastre; precizați cele care vă aparțin în mod exclusiv.
- Sugestiile și comentariile altora nu au nici o putere asupra voastră, în afara cazului, bineînteles, în care hotărâți în alt fel – ceilalți nu pot comunica cu subconștientul vostru. Comentariile acestea vă pot prejudicia, în momentul în care spiritul conștient le repetă de mii de ori, până când reușește să convingă subconștientul de adevărul lor.
- Fiți atenți la ce rostiți ! Dacă vă petreceți timpul repetând că sunteți incapabil, subconștientul vostru vă va lua în serios. Am spus-o de nenumărate ori: el nu face deosebirea între realitate și imaginar, el crede cu sfințenie tot ce-i relatează conștientul, în măsura în care aceste cuvinte i se repetă de multe ori. Ca să nu-l induceți în eroare, în loc să spuneți „nu pot” spuneți mai curând„pot”. Transmiteți-i ideea că reușiti tot ce vă propuneți și acest lucru se va împlini. Subconștientul reprezintă mintea lui Dumnezeu, și este ca un copil,care ascultă și nu vă contrazice niciodată,fiindcă sunteți Tatăl și știți cu adevărat ce să-i spuneți. Așa că aveți grijă ce îi spuneți ! https://astrodeva.wordpress.com/