Frica sanatoasa si frica bolnava, cum le diferentiem

Frica este mecanismul invatat care ne-a asigurat supravietuirea ca specie. Avem nevoie in continuare sa o simtim, dar numai atunci cand este cazul. Atunci cand este sanatoasa.

Adultul comun este in masura sa defineasca exact ce anume nu functioneaza in viata lui si cine este responsabil pentru asta; sistemul de invatamant, cel sanitar si sistemul de guvernamant sunt un dezastru, societatea este bolnava si el se simte in permanenta amenintat.

Captiv in propriile actiuni, reactioneaza automat fara a-si acorda spatiu suficient de a alege, absent din propria-i viata, se considera prizonier al sistemului, nemultumit pentru ceea ce primeste si fara sa tina cont de ceea ce ofera.

Ne recunoastem? Nu, noua nu ni s-a intamplat niciodata…  poate doar foarte, foarte rar… dar, interesant, cunoastem o multime de oameni care sunt asa.

Momentul in care se produce transformarea este acela in care obtinem autonomia. In loc sa ne lasam condusi de frica, o observam ca emotie si ne facem alegerile functie de ceea ce putem noi oferi celorlalti si de ceea ce ne motiveaza cu adevarat.

Ar fi absurd sa pretindem ca nu este cazul sa ne fie frica de nimic, ar exista riscul sa incercam sa trecem strada neasigurati si sa ne calce masina.

Frica este cea care ne-a facut sa tresarim de fiecare data cand am auzit un zgomot ciudat si tot ea s-a transformat in furie in momentul in care ne-am trezit cu teritoriul invadat.

Am invatat sa reactionam din teama si ne-am creat mecanisme complicate de supravietuire care nu mai provin din motivatii sanatoase ci s-au transformat in anxietati: ne este teama cu privire la siguranta zilei de maine si ne simtim captivi in propria noastra viata, cei din jurul nostru, cu care ar trebui sa relationam pozitiv, sunt mai degraba motiv de angoasa decat de bucurie, data fiind concentrarea noastra pe ceea ce obtinem de la ei, iar modul in care ne comparam numai cu exceptii, pentru ca acestea sunt exemplele pe care ni le pune in fata societatea noastra, ne face sa ne scada stima de sine.

Pentru a invata autonomia si pentru a ne transforma permanent in cea mai buna varianta a noastra trebuie sa renuntam la frica bolnava sau inutila, si sa invatam curajul.

Frica de emotii

Ne dorim atat de mult sa evitam suferinta, incat blocam cu orice pret emotiile negative. Doar ca acest lucru are un mare dezvantaj: in momentul in care incercam sa paralizam emotiile, nu o putem face selectiv.

Starea de bine de la sfarsitul unei zile vine din emotiile pozitive pe care le percepem, si pentru ca suntem amortiti, nu avem cum sa mai simtim emotiile pozitive care sunt mult mai calde si mai subtile.

Este ca atunci cand ne anesteziem un brat: nu vom mai simti durerea daca ne taiem, dar nu vom mai simti nici mangaierea.

Odata cu transformarea noastra si cu constientizarea profunda de sine vom avea posibilitatea sa observam ce simtim: atat ceea ce este neplacut, dar si ceea ce este placut. Si vom avea posibilitatea de a alege cum reactionam.

Curajul asumarii responsabilitatii

Frica cea mai mare si care se afla la baza tuturor fricilor de suprafata este frica de moarte. Din pacate, cei mai multi dintre noi ne temem atat de tare incat avem impresia ca daca nu vorbim despre ea, nu exista.

Este de preferat sa acceptam moartea ca prezenta constanta pentru a fi mai constienti de propria noastra viata. Irvin Yalom, psihoterapeut american si autor a numeroase volume, spune ca „moartea ca proces fizic ne distruge, dar ideea de moarte ne salveaza“.

In momentul in care ne dam seama ca vom muri candva, acceptam faptul ca avem atat posibilitatea cat si responsabilitatea de a ne construi propria noastra viata in fiecare moment.

„Infruntarea mortii ne da ocazia nu sa deschidem o cutie otravita a Pandorei, ci sa revenim la viata intr-o maniera mai bogata si mai empatica“. (Irvin Yalom)

De ce ideea de moarte ar fi legata de ideea de fericire? Pentru ca doar daca reusim sa acceptam frica de moarte vom putea trai mai fericiti.

Sa zicem ca mai merge cu frica de moarte si ar fi acceptabila, dar mie mi-e tare greu sa inteleg frica de viata a unora dintre noi.

Sigur ca putem da vina pe parintii nostri si pe mediul din care provenim o buna bucata de timp, dar ar trebui, totusi, sa ne maturizam candva si sa acceptam ca suntem noi cei care decidem ce facem cu experientele de viata prin care am trecut.

Bune sau rele, ele nu mai pot fi schimbate, dar de transformarea noastra suntem noi cei care raspundem. Georgia O’Keefe (pictor american) spunea: „Intotdeuna mi s-a parut ca foarte putini oameni traiesc  – ei doar exista.“

Sunt multi oameni care se transforma dupa ce trec printr-o experienta de viata foarte importanta: boala lor sau a cuiva apropiat, un accident sau alta situatie extrema. De ce ar fi nevoie sa riscam atat ca sa ne trezim? De ce ar trebui sa asteptam atat?

Imagineaza-ti ca scrii un articol despre tine dupa ce ai murit. Scopul acestei provocari este intelegerea deplina a ceea ce conteaza cu adevarat.

Suntem singuri si ne este teama

Din nou frica, de data aceasta in relatiile cu ceilalti. Teama de apropiere si teama de distanta, doua concepte diferite care se conditioneaza unul pe celalalt.

Ne dorim sa fim impreuna cu ceilalti, cu conditia sa nu ne dezvaluim vulnerabilitatea. Ceilalti sa ne iubeasca, sa ne arate iubirea lor, neconditionata, daca se poate, iar noi sa ne concentram pe ce n-am primit destul, la timp, complet.

Este foarte clar ca suntem facuti pentru conectare autentica. Asa am supravietuit in cadrul triburilor noastre. Avem nevoie sa apartinem si teama noastra cea mai mare este de respingere.

Ne este atat de teama, incat ajungem sa ne prefacem ca suntem ceea ce credem ca vor ceilalti sa vada si nu realizam ca, nefiind autentici, nu avem cum sa ne conectam la ceilalti. Stam fiecare in insula noastra de alienare si ne dorim sa vina cineva sa ne salveze.

Pana cand nu vom intelege ca ceea ce vine catre noi este rezultatul actiunilor noastre, vom ezita sa fim primii care zambim. Pentru ca ne temem ca vom fi ignorati.

Doar ca zambetul atrage alte zambete si faptele bune ii determina pe ceilalti sa fie generosi, la randul lor. Putem alege sa devenim cei care influentam pozitiv in loc sa ne lasam influentati negativ.

Compararea cu sine sau cu ceilalti

 Exista oameni care au mai mult succes decat noi si altii care au mai putin. Depinde de definitia pe care o avem pentru succes. Exista oameni mai frumosi sau mai urati decat noi. Exista oameni mai inteligenti sau mai prosti decat noi. Exista oameni mai bogati si mai saraci.

Depinde cu cine ne comparam si ce punem in balanta. Autonomia presupune sa nu mai avem atat de multa nevoie de validare prin comparatie si sa fim ceva mai blanzi cu noi insine.

Comparatia cea mai utila pe care trebuie sa o facem este cu propria noastra persoana: ce am facut mai bine, care sunt actiunile mele care fac din mine o persoana mai buna azi decat cea care am fost ieri.

Autonomia poate fi obtinuta numai in conditiile in care ne este clara contributia noastra la binele superior, doar atunci cand stim ce avem de dat si nu numai de obtinut.

Poate parea inspaimantator si complicat – momentul in care renuntam sa dam vina pe circumstantele exterioare, pe ghinoane, pe prieteni falsi, pe relatii superficiale si ne concentram pe modul in care putem sa ne folosim mai bine de mintea noastra.

Pentru ca este esential sa observam mecanismele dupa care functioneaza si sa iesim din modul implicit si automat. Mintea este principala noastra unealta cu care prelucram lumea.

Simturile ne transmit informatii carora le dam insemnatate dupa ce le analizam si preluam emotiile cu ajutorul sistemului limbic si apoi le dam explicatii logice.

Doar ca automatismele noastre pot fi imbunatatite daca ne antrenam sa ne crestem rezilienta la stres si daca ajungem sa vedem si ceea ce functioneaza in viata noastra.

Suprasolicitare, anxietate, stari depresive, toate pot fi reduse in momentul in care intelegem mecanismele mintii noastre, ne dam seama de unde pot proveni si cum am putea sa le reducem.

Frica de moarte este sanatoasa, dar frica de viata este bolnava. Noi suntem cei care dam un sens povestii noastre, in fiecare zi. Haideti sa scriem o poveste frumoasa, adevarata si fericita.

De Antoneta Gales, co-fondator Sonas

www.sonas.ro