Până când gândul nu este legat de un scop, acesta din urmă nu poate fi atins. Majoritatea oamenilor gândesc cum să treacă peste oceanul vieţii. Lipsa de scopuri este un viciu, şi duce la catastrofe şi distrugere. Cei care nu au un scop precis în viaţă sunt o pradă uşoară pentru griji, teamă, nelinişte şi auto-compătimire, toate fiind semnele slăbiciunii, ce duc la nefericire şi pierdere căci cei slabi nu pot trăi într-un univers în care puterea evoluează.Omul trebuie să aibă un ţel, şi să încerce să-l atingă. Trebuie să facă din acest scop centrul gândurilor sale. Poate avea forma unui ideal spiritual, sau poate fi un obiect, în funcţie de natura sa, la vremea respectivă.Orice ar fi, omul trebuie să-şi concentreze toate gândurile şi puterea asupra obiectivului respectiv. Trebuie să facă din acesta suprema lui datorie şi să fie devotat atingerii scopului ales, să nu permită gândurilor să divagheze de la ţinta aleasă. Acesta este drumul regal către auto-control şi concentrarea gândurilor. Chiar dacă eşuează de mai multe ori, până când reuşeşte să îşi depăşească slăbiciunile, tăria de caracter obţinută va fi măsura adevăratului lui succes, şi aceasta va crea un nou punct de plecare pentru puterea şi triumful din viitor.
Cei care nu sunt pregătiţi să îşi atingă telul propus, trebuie să-şi fixeze gândurile asupra greşelilor făcute, indiferente cât de insignifiantă poate fi sarcina lor. Numai astfel gândurile pot fi adunate şi concentrate, dezvoltând energia.Odată îndeplinit acest lucru, nu mai există nimic ce nu poate fi realizat. Cel mai slab suflet care îşi cunoaşte slăbiciunile, şi crede în acest adevăr – că puterea poate fi obţinută prin efort şi practică, va începe imediat să îl aplice. Şi, după multe eforturi şi răbdare, va începe să evolueze şi în cele din urma va deveni puternic. Aşa cum un om slab din punct de vedere fizic poate deveni puternic prin antrenament, tot aşa îşi poate întări şi puterea mentală.Când ai un scop şi îţi învingi slăbiciunile intri în rândul celor puternici. Pentru a-şi atinge scopul, omul trebuie să meargă pe calea cea dreaptă fără a privi nici în stânga, nici în dreapta. Îndoielile şi frica trebuie excluse riguros. Acestea sunt elemente dezintegratoare care întrerup linia dreaptă a efortului, făcându-l nefolositor. Omul fricos şi care are îndoieli nu va realiza niciodată nimic. Scopul, energia, puterea, gândurile pozitive pot fi învinse de frică şi îndoieli.
Frica şi îndoielile sunt cei mai mari duşmani ai cunoaşterii, şi cel care le încurajează, care nu încearcă să le elimine, se va împiedica la orice pas.Cel care le învinge reuşeşte în ceea ce îşi propune. Fiecare gând al său va fi aliatul puterii şi poate înfrunta orice dificultate. Gândurile plante vor înflori şi vor face roade.Gândurile ce sunt aliate cu curajul devin forţe creative. Cel care cunoaşte acest lucru este gata să meargă din ce în ce mai sus învingându-şi gândurile şi senzaţiile care fluctuează. Cel care face acest lucru devine mai înţelept şi îşi foloseşte în mod inteligent puterea minţii.Sursa:internet