Cand ghidam pe cineva, il sfatuim referitor la modurile in care poate aborda o anumita situatie, pastrand in atentie ceea ce il intereseaza pe el si sperand ca sugestiile noastre sa le fie folositoare. Inainte de a acorda sprijinul cuiva, este important sa ne amintim ca sfatul si sugestiile noastre vor fi apreciate doar daca ne sunt cerute inainte. Se poate intampla uneori sa avem o dorinta foarte mare de a ajuta pe cineva pentru ca suntem convinsi ca ceea ce avem de spus ar putea fi de mare folos pentru acea persoana. Intr-o asemenea situatie, e indicat sa-i spunem dorinta noastra acelei persoane si sa o intrebam daca ar vrea sa auda sfatul nostru. Daca refuza sau ezita, ar fi minunat sa avem puterea sa nu insistam.
Daca insistam sa oferim sugestiile noastre, in ciuda raspunsului celeilalte persoane, asta se intampla pentru ca, la nivel inconstient, vrem sa-l controlam. Vrem sa actioneze in conformitate cu ce este bine sau rau pentru noi in aceasta situatie. Inseamna ca nu suntem in acord cu nevoile celuilalt, ci actionam in functie de credintele noastre. Incercam sa le impunem ceea ce credem ca va fi benefic pentru noi in acea situatie.
Acest tip de control este foarte comun in relatii si se manifesta mai ales cand avem de-a face cu cei apropiati, familie sau prieteni. Cand vrem sa controlam, uitam ca adevarata dragoste este traita prin acceptarea unicitatii fiecarei persoane. Ceea ce este bine pentru noi nu este neaparat bine pentru cei dragi noua!
Sunt doua moduri de a sti daca ii ghidezi pe ceilalti sau ii controlezi. Daca ai sfatuit pe cineva si i-ai oferit propriile sugestii, ti-ai luat timpul necesar pentru a-i pune cateva intrebari despre situatia lor, pentru a afla ce are nevoie cu adevarat? Daca nu ai facut asta, inseamna ca, inconstient, ai incercat sa-l controlezi.
A doua cale este sa te intrebi cum te-ai simti daca cineva ti-ar spune ca nu e de acord cu ghidarea ta, sau daca n-ar spune nimic, sau daca ti-ar multumi, fara sa acorde nicio atentie sfatului tau. Daca simti ca ai fi dezamagit sau ai simtit furie, e pentru ca intentia ta, fie constienta sau inconstienta, a fost sa-l controlezi pe celalalt. Din pacate, multi dintre noi cred ca isi arata dragostea spunandu-le celorlalti cum sa se poarte in anumite situatii si ca ceilalti isi arata dragostea doar atunci cand ne urmeaza sfaturile. Controlul, in orice forma, este un semn de frica, in special frica de a nu fi iubit. Cu cat actionam mai mult din frica, cu atat lucrul de care ne este frica se va manifesta. Si asa suntem prinsi in cercul vicios al controlului.
Persoana care doar ii ghideaza pe ceilalti este constienta ca fiecare om poate decide sa urmeze sau nu sfatul sau. Iar cealalta persoana va fi intotdeauna cea care isi asuma consecintele deciziilor sale.
Incheiem cu urmatoarea sugestie: alege cinci oameni apropiati de tine si cere-le sa citeasca acest articol si sa-ti spuna daca li se pare ca-i controlezi sau ii ghidezi, in interactiunile cu ei. S-ar putea sa nu-ti placa raspunsurile lor, insa acest act de smerenie va avea puterea sa-ti transforme cu adevarat relatiile.”
Lise Bourbeau