Un tanar s-a dus intr-o zi la un batran intelept si i-a spus:
– Am venit la tine pentru ca ma simt atat de mic si neinsemnat, nimeni nu da 2 bani pe mine si simt ca nu mai am forta sa fac ceva bun. Ajuta-ma, invata-ma, cum sa fac sa fiu mai bun? Cum sa le schimb oamenilor parerea despre mine?
Fara ca macar sa se uite la tanarul necajit, batranul ii spuse:
– Imi pare rau, baiete, nu te pot ajuta acum, am de rezolvat o chestiune personala. Poate dupa aceea…
Apoi, dupa o mica pauza adauga:
– Daca m-ai putea ajuta tu pe mine, atunci poate ca as rezolva problema mea mai repede si as putea sa ma ocup si de tine.
– Incantat, raspunse tanarul cam cu jumatate de gura, simtind ca iarasi e neluat in seama si amanat.
– Bine, incuviinta inteleptul.
Isi scoase de pe deget un inel si-l intinse tanarului, adaugand:
– Ia calul pe care-l gasesti afara si du-te degraba la targ. Trebuie sa vand inelul acesta pentru ca am de platit o datorie. Tu sa iei pe el cat de multi bani poti, dar ai grija ca in ruptul capului sa nu-l dai pe mai putin de un ban de aur, fiindca bijuteria e unica. Pleaca si vino cu banii cat mai repede.
Tanarul lua inelul, incaleca si pleca. Odata ajuns in targ, incepu sa arate inelul in stanga si-n dreapta, sperand ca va gasi cumparatorul potrivit. Toti manifestau interes pentru mica bijuterie pana cand aflau pretul minim. Cand auzeau ca inelul costa un ban de aur, unii radeau, altii se incruntau sau ii intorceau imediat spatele tanarului. Un mosneag i-a explicat acestuia cat de scump este un ban de aur, asigurandu-l ca nu va putea obtine un asemenea pret pe inel. Altcineva s-a oferit sa-i dea doi bani, unul de argint si unul de cupru, dar tanarul stia ca nu trebuia sa vanda inelul pe mai putin de un ban de aur, asa ca a refuzat oferta. Dupa ce a batut targul in lung si-n lat, rapus nu atat de oboseala, cat mai ales de nereusita, tanarul s-a intors la batranul intelept.
Flacaul si-ar fi dorit sa aiba el o moneda de aur pe care s-o poata da in schimbul inelului, ca sa-l poata scapa pe invatat de griji si, astfel, acesta sa se poata ocupa si de el. A intrat in casa inteleptului cu capul plecat.
– Imi pare rau, n-am reusit sa fac ceea ce mi-ai cerut. Cu greu as fi putut lua doi sau trei bani de argint pe inel. Nu cred sa pot pacali pe cineva cu privire la adevarata valoare a inelului.
– Nici nu-ti imaginezi cat adevar ai grait, tinere prieten, i-a spus zambitor inteleptul. Ar fi trebuit ca mai intai sa cunoastem adevarata valoare a inelului. Incaleca si alearga la bijutier. Nimeni altul n-ar putea spune mai bine cat merita bijuteria. Spune-i ca ai vrea sa vinzi inelul si intreaba-l cat ti-ar da pentru el. Dar, oricat ti-ar oferi, nu-l vinde. Intoarce-te cu inelul!
Flacaul incaleca si pleca in goana. Bijutierul examina atent micul inel si apoi zise:
– Spune-i batranului ca daca vrea sa vanda acum inelul, nu-i pot oferi decat 58 de bani de aur pe el.
– Cuuum? 58 de bani de aur?! exclama naucit tanarul.
– Da, raspunse bijutierul. Stiu ca ar merita chiar 70 de bani de aur, dar daca vrea sa-l vanda degraba, nu-i pot oferi decat 58.
Tanarul multumi si se intoarse degraba la batranul intelept, povestindu-i pe nerasuflate cele intamplate.
– Ia loc, te rog, il invita batranul. Tu esti asemenea acestui inel: o bijuterie valoroasa si unica. La fel ca in cazul inelului, precum ai vazut, doar un expert poate spune cat de mare este valoarea ta. Cu totii suntem astfel de bijuterii, suntem valorosi si unici, dar ne perindam prin targurile vietii si asteptam ca multi oameni lipsiti de pricepere sa ne evalueze.
Inteleptul isi lua inapoi inelul si il puse pe deget. Nu avusese nicio intentie de a-l vinde. Voise doar sa-i ofere o pilda de viata tanarului lipsit de incredere in sine insusi.
