De multe ori căutătorul spiritual ajunge să ia contact și să exerseze cu concepte avansate care țin de natura energetică a Universului, însă omite a rezolva inițial acele aspecte esențiale fără de care evoluția personală este mult încetinită.
Este clar că drumul fiecăruia este unic și deosebit. Chiar dacă învățăm unii de la alții, felul în care Conștiința evoluează folosindu-se în acest proces de diverse forme și experiențe, este unic pentru fiecare om în parte.
Pe acest drum unic, iubirea și acceptarea de sine sunt companioni de nădejde care te vor ajuta să afli și trăiești adevărul pe calea minimei rezistențe, așa cum îi place Universului.
Acceptarea și iubirea ta așa cum ești, nu numai că te scutesc de cantități uriașe de energie risipite în mod inutil, dar te scapă și de foarte multă luptă și suferință. Asta pentru că atunci când te lupți cu viața, aceasta răspunde pe măsură. Atunci când nu te accepți așa cum ești, vei întări prin atenția ta exact lucrul căruia îi reziști. Iar atunci când nu te iubești cu adevărat pe tine însuți, vei avea dificultăți majore în a recunoaște, primi și dărui iubirea în relația cu ceilalți.
Suferința, lupta și rezistența atât în raport cu tine însuți, cât și cu trupul pe care îl animi, dar și cu viața în general, sunt toate întreținute de către ego. Însă ce ai venit tu să faci în acest plan este să recunoști și exprimi iubirea Sinelui Divin și nu să te lupți, zbați și să fii trist și nefericit.
Foarte mulți oameni nu se acceptă pe ei înșiși, iar asta funcționează asemeni unui scut în fața exprimării iubirii Divine prezente în interiorul tău.
Înainte de a intra puțin mai în profunzime în subiect se simte a fi precizat faptul că acceptarea de sine nu este un lucru pe care îl faci o dată, iar mai apoi nu mai este nevoie să îl exerciți fiindcă tu te-ai acceptat deja și trăiești întocmai.
Progresul pe scara nivelurilor de Conștiință vine cu provocări pentru fiecare nivel în parte. Desigur că provocările din prima jumătate a scării nivelurilor de Conștiință sunt diferite de provocările din cea de-a doua jumătate. Însă chiar dacă diferite, fiecare astfel de provocare reprezintă o ocazie de care ego-ul profită pentru a te invita la neacceptare de sine. De aceea, acest angajament al acceptării de sine se cere reînnoit periodic. Poate pe nivelul de Conștiință experimentat acum, te accepți și te iubești. Dacă ești interesat însă de evoluție, și dat fiind faptul că citești acest blog cel mai probabil ești, accederea pe un alt nivel de Conștiință va veni la pachet cu provocările aferente. Tratându-le pe toate cu acceptare și iubire de sine, viața se va desfășura în fața ochilor tăi lin, armonios și cu situații care vor reflecta iubire. Imediat însă ce ai ascultat ego-ul sau mintea și ai ales lupta sau neacceptarea de sine, și viața se va reconfigura întocmai.
Oamenii tind să abordeze mental acceptarea de sine, iar asta creează confuzie. Mintea traduce acceptarea de sine în nonacțiune și indiferență. Acest articol îți transmite că acceptarea de sine nu are nimic de-a face cu nonacțiunea și indiferența ci are de-a face cu iubirea.
Cineva poate spune: „Sunt gras și bolnav. A accepta situația actuală și a mă accepta pe mine așa cum sunt, înseamnă să nu mă mai lupt cu kilogramele în plus și să nu caut vindecarea, nu?”. Aceasta este doar o aparență mentală. De fapt, a te accepta înseamnă să recunoști situația actuală așa cum este ea și să alegi calea iubirii. Dacă în momentul acesta ești bolnav, a te accepta nu înseamnă să renunți la vindecare. A te accepta înseamnă să continui să cauți vindecarea, însă abordarea nu va mai fi cea a luptei. Și ghici ce? Atunci când îți pui încrederea în Univers cu iubire și acceptare, tu te vei întoarce la starea ta naturală în armonie cu toți și cu toate.
Lipsa acceptării vine din poziționalitate și comparație. Se adoptă o poziție sau un standard, iar prin raportare la acel standard, omul ajunge să trăiască o viață chinuită în care nu se acceptă și nici nu se recunoaște ca ceea este el în mod unic și particular.
Și indiferent de aria vieții în care nu te accepți, mecanismul este același. O anumită poziție este aleasă, iar prin raportare la acea poziție, dai naștere unor emoții distructive de neacceptare, emoții care te țin departe și de a experimenta iubirea Divină. Această iubire Divină fiind oricum prezentă în interiorul tău, dar a ajuns să fie inhibată de programe gunoi, traume, lipsa acceptării și multe altele.
Așadar invitația acestui articol este aceea de a te iubi, respecta și accepta pe tine însuți.
Vei ști că te iubești și accepți, atunci când te privești în oglindă și îți spui că trupul fizic este frumos și este o creație divină. Te iubești și te accepți atunci când nu îți adresezi cuvinte prin care te umilești pe tine însuți cum ar fi: „Ce prost sunt” sau „Tot timpul nu îmi iese” sau altele precum acestea. Și mai știi că te iubești și te accepți atunci când ai curajul să te prezinți detașat în fața lumii asemeni a ceea ce ești, asemeni unui om care a venit în acest plan și care învață pe zi ce trece și urcă în ritmul său specific, puțin câte puțin, pe scara nivelurilor de Conștiință.
Ești Dumnezeu, dar ai ajuns să te consideri ultima roată de la căruță. Ai oportunitatea extraordinară de a avea o anumită experiență în trup fizic, trup ce ți-a fost dăruit la naștere și care este o unealtă magnifică, iar tu alegi să nu te accepți, să nu te iubești și să duci o viață în suferință.
Textul pe care tocmai l-ai citit te invită să rupi acest tipar.
Fă de astăzi înainte un legământ cu tine însuți prin care să îți spui: „De astăzi înainte, cu grijă și bunătate aleg să mă iubesc și accept așa cum sunt”. Asta îți va deschide calea spre evoluție lină și armonioasă. În fiecare secundă de viață, caută să curgi împreună cu energia Universală și nu să i te opui și alege drept companion iubirea.
Dă-ți voie să fii tu însuți și să aduci în actualitate acele potențiale pe care numai tu în mod unic le poți experimenta.
http://fiimplinit.ro