Iubirea si iertarea

Ce este iubirea? De-a lungul istoriei, poetii, compozitorii, artistii, dramaturgii, dar si unele suflete mai putin creatoare, au ilustrat in fel si chip interpretarea lor personala asupra iubirii. Chiar si in limbajul nostru curent, iubirea are mai multe fatete, in functie de obiectul afectiunii noastre, acelasi cuvant fiind folosit pentru a descrie o stare de spirit referitoare la un  partener intim, la sex, prieteni, masina personala, mancare, si mai rar, la noi insine!

Iata cum descrie Profetul lui Kahlil Gibran iubirea:

Iubirea nu are nimic de daruit decat pe sine insasi, dar nici nu primeste vreodata ceva decat de la sine.

Ea nu accepta sa posede ceva, dar nici sa fie posedata; caci iubirea isi este suficienta siesi.

Ce este iubirea de sine? Exceptandu-i pe narcisisti, majoritatea oamenilor considera ca este mult mai usor sa-i iubeasca pe altii decat sa se iubeasca pe sine. De ce? Simplu: Noi ne cunoastem cel mai bine corpul si natura interioara, inclusiv partile mai putin bune ale acestora, care aparent nu sunt demne de iubit. Si totusi, una din cele doua porunci principale din Biblie spune: „Iubeste-ti aproapele la fel de mult ca pe tine insuti „(Matei 22:39). Aceasi afirmatie poate fi regasita in toate religiile, dandu-ne astfel de inteles ca este vorba de o Lege fundamentala dupa care omul ar trebui sa se ghideze. Din pacate, afirmatia a fost interpretata cel mai adesea astfel: „Iubeste-i mai intai pe ceilalti”, ceea ce constata partea a doua a mesajului si ne face sa ne punem intrebarea fireasca: „Cum am putea noi sa-i iubim pe ceilalti daca nu cunoastem ce este iubirea de sine (daca suntem incapabili sa ne iubim pe noi insine)?”

Daca putem noi oare sa ne iubim toate aspectele, inclusiv nasul coroiat, iertandu-ne atunci cand „gresim” sau cand facem lucruri de care nu suntem mandri? Apoi, putem noi aplica acelasi principiu si celorlalti, transformand nevoia de a-i judeca si condamna in compasiune, intelegere si iertare ?

Asta nu inseamna ca nu ar trebui sa ne exprimam sentimentele sau durerea, dar trebuie sa recunoastem ca procesul de vindecare ajunge la apogeu atunci cand acceptam si iertam, ceea ce inseamna literalmente: „sa facem loc noului”. Agatarea de trecut prin emotii neexprimate, demult uitate prin vreun colt al subconstientului, ii contesta sufletului sansa contactului intim cu sine. Chiar daca nu sunt „la vedere”, asta nu inseamna ca emotiile reprimate dispar din mintea noastra, iar mai devreme sau mai tarziu ele vor iesi din coltul lor ascuns, erodand tesatura vietii, indeosebi la nivelul corpului fizic.

De ce sunt oamenii atat de putin dispusi sa ierte ?

Probabil pentru ca aceasta eliberare de vechile atasamente, atat de puternica, i-ar impinge intr-o lume transpersonala in care nu ar mai fi ghidati de „vointa lor”, ci de „faca-se Voia Ta”.

Sunteti dispusi sa va asumati riscul de a ierta si de a fi iubiti neconditionat ?

Ce-i drept, iubirea neconditionata nu este echivalenta cu moliciunea de caracter si cu acceptarea oricarui fel de comportament. Acest lucru este exemplificat perfect de pasarea -mama care stie cand sa-si impinga puiul afara din cuib, instinctiv si plina de iubire. Speriati, cu aripile inca nedesfacute, puii cad la pamant si se lamenteaza: „Cu ce  am gresit? Am crezut ca ma iubeste!”

Pe masura ce mania lor creste, ca raspuns la acest tratament „nedrept”, ei incep sa-si desfaca aripile, si dintr-o data se trezesc ca zboara! Asta inseamna iubire neconditionata! In asemenea ocazii, noi suntem ghidati de intuitie sa actionam pentru binele celor implicati, chiar daca ei nu inteleg inca motivele care stau la baza actiunii noastre.

Iubirea neconditionata nu poate fi daruita (oferita), caci actul de daruire deriva dintr-o forma de atasament. Ea reprezinta o stare de constiinta in care omul se afla intr-o rezonanta perfecta cu sufletul sau si cu adevarul superior, astfel incat etichetele exterioare nu mai sunt necesare.

(sursa-Christine Page)https://luminasufletuluitau.wordpress.com/