Metamorfozele sufletului

Tehnici pentru ridicarea vibratiei
5
(1)

De ce este atât de greu să mă iubesc pe mine însumi și să îi las pe ceilalți să mă iubească? Care este menirea mea în această viață? De ce nu trăiesc așa cum ar trebui? De ce reacționez la oameni și situații în moduri care știu că nu vin de la Sinele meu Superior? Cum pot găsi pacea înăuntrul meu? Care este Sursa a tot ce există și cum sunt conectat la ea?

Și, poate cea mai importantă întrebare dintre toate: Ce trebuie să fac pentru a găsi răspunsurile la aceste întrebări?

Poate ți-ai pus aceste întrebări toată viața, așa cum a făcut și Dr. Barbara De Angelis. Sau poate ai început să reflectezi asupra lor abia în ultimii ani sau luni.

Aceste întrebări provin din adâncul ființei tale și, fie că îți dai seama, fie că nu, sunt un indiciu că ceva profund a avut deja loc în interiorul tău.

Dr. Barbara De Angelis este profesor transformațional, misiunea ei fiind aceea de a-i ajuta pe oameni „să treacă pragul către o mai mare conștientizare, vindecare și revelație”.

Ea este autoarea cărții „Metamorfozele sufletului: Învățături revoluționare pentru o conștientizare autentică, libertate emoțională și spiritualitate practică”, o nouă apariție a editurii noastre.

„Unui om obișnuit i s-au dat aproximativ 28.000 de zile pe această planetă și în acest corp. Asta înseamnă circa 448.000 de ore de veghe. Acest dar al timpului care ni s-a dat expiră extrem de rapid. Pe măsură ce îmbătrânim și ajungem să avem mai mulți ani în spate decât înainte, ne dorim mai mult din acest timp care pare să se scurteze văzând cu ochii”. – Dr. Barbara De Angelis

Știind acest lucru, întreabă-te următoarele:

Am timp de pierdut?
Am timp de risipit în inconștiență?
Am timp să trăiesc în uitare sau în negare?

Pierdem timpul, zilele, orele și minutele din cel mai de preț dar, le pierdem ca și cum am avea tot timpul din lume. Şi nu îl avem.

Câte mii de ore ai petrecut fiind furios, simțindu-te ca o victimă, spunându-ți că nu e corect, refuzând să mai faci ceva, închizându-te în tine, respingând iubirea, ignorându-ți senzațiile, împotmolit în răzvrătire, vină, judecată sau răzbunare?

Câte mii se ore ai petrecut făcând lucruri din vanitate, din superficialitate, sau pentru satisfacție imediată?

Irosirea acestor ore e ca și cum ai invita pe cineva să îți fure toți banii și toate economiile și să îți spui că nu-ți pasă. De fapt, este mai grav, pentru că poți oricând să câștigi alți bani, dar nu poți face niciodată rost de mai mult timp.

Timpul este mult mai prețios decât banii.

Mulți milionari au realizat pe patul de moarte că, în ciuda averii lor, nu-și puteau cumpăra o zi în plus alături de cei dragi, nici măcar câteva clipe.

Aceasta este cea mai mare negare a noastră, ca suflete: că avem mai mult timp decât credem, că ne permitem cumva să îl risipim, că putem să îl pierdem sau să îl petrecem cu lucruri care îi irosesc valoarea, ca și cum am avea o cantitate infinită.

Este lipsă de respect să nu apreciem timpul ce ne-a fost dat, ca și cum am spune: „Mulțumesc pentru această viață și pentru acest timp, dar nu valorează atât de mult pentru mine, așa că nu le voi prețui”.

Să nu îți spui niciodată că ceva nu are însemnătate pentru tine, pentru că totul contează. Fiecare moment în care trăiești este un miracol, fiecare moment contează. Azi, chiar în acest moment, cuiva i se spune că mai are un timp limitat de trăit…

Ar da orice ca aceste ultime zile sau ore să nu se piardă degeaba. Ar lua într-o clipă timpul pe care tu îl irosești.

Dacă ai ști că mai ai o singură zi cu o persoană iubită care nu mai e – un părinte, un bunic, un copil, un frate sau o soră, animalul tău de companie – nu ar fi de neprețuit?

Acele 24 de ore în plus ar fi o comoară și nu ai vrea să irosești nici măcar un minut.

Ai 24 de ore acum și, cu voia lui Dumnezeu, încă multe altele. Lasă-te cuprins de bucuria acestei revelații miraculoase. Sunt aici! Trăiesc! Marchează această zi ca fiind cea în care totul se schimbă. Cuprinde în palme darul timpului și ține-l strâns. Protejează-l. Prețuiește-l. E sacru.

„Una dintre cele mai dificile lecții pe care a trebuit să le învăț în drumul meu a fost să văd suferind pe cineva drag și să nu-i pot diminua durerea.

Acesta a fost unul dintre cele mai mari teste spirituale și provocări din viața mea, la fel ca pentru atâția dintre noi – să accept faptul că uneori nu mai pot face nimic pentru o persoană decât să o iubesc. Mi-a luat mult timp să accept faptul că, uneori, dragostea înseamnă să nu faci nimic pentru cineva. La început, acesta a fost un gând șocant pentru mine.

De multe ori ne spunem: „Dacă iubesc pe cineva, ar trebui să…”, și apoi urmează o lungă listă de lucruri pe care ar trebui să le facem: ar trebui să îl ajut, ar trebui să îl protejez, ar trebui să îl vindec, ar trebui să îl fac fericit.

Nu-i putem salva pe oameni.

Putem doar să îi iubim.

Dar iubirea este de ajuns.

Gândește-te la cineva din viața ta pe care ți-ai dorit să-l poți ajuta sau vindeca, dar nu ai putut. Această persoană ar putea fi partenerul tău, un copil, un părinte sau un prieten. Ți-ai dorit să poți repara ceva pentru acea persoană, ceva din lumea exterioară sau dinăuntrul ei. Ți-ai dorit să faci să se întâmple ceva. Ți-ai dorit să îi dai curaj ori încredere. Ți-ai dorit să îi iei durerea sau să îi vindeci trupul. Ți-ai dorit să îi deschizi inima, să îi dărâmi zidurile, să îi distrugi încăpățânarea, să îi risipești furia sau să o faci să vadă lumina. Ai încercat, dar nu ai reușit.

Sentimentul că nu poți ajuta pe cineva îți poate rupe sufletul.
Totuși, este foarte important să înțelegi că, și atunci când nu poți face nimic, poți să iubești. Întotdeauna poți să iubești”. – Dr. Barbara De Angelis

Te invit să descoperi: „Metamorfozele sufletului: Învățături revoluționare pentru o conștientizare autentică, libertate emoțională și spiritualitate practică” de Dr. Barbara De Angelis

Tot ce înainte îți părea confuz va deveni clar și ușor de înțeles, vechile obstacole se vor transforma în noi posibilități, iar provocările vor deveni hărți spre înțelepciune, vindecare, libertate și trezire spirituală. Sinele

https://actsipoliton.ro/barbara-de-angelis-metamorfozele-su…

Media 5 / 5. Numărul voturilor: 1

Nu există voturi până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: