Descoperă-ți armonia interioară: Parapsihologul care te ajută să-ți găsești echilibrul

Categorie:

Momentul de Lună Plină este unul puternic: Rugăciune de Lună Plină pentru vindecare interioara și îndeplinirea dorințelor

Orice ai început în momentul de Lună Nouă, acum este destinat să își trăiască ciclul complet. Momentul de Lună Plină este ideal pentru a ne conecta la ființa noastră interioară si la lumină creatoare cosmică și divină.

Pe 5 iulie 2020, va avea loc momentul de Lună plină, dar și eclipsă de Lună prin penumbră, fiind cea de-a treia eclipsă de lună a acestui an.

Momentul de Lună Plină este punctul culminant al ciclului Lunii, apogeul acestuia. Energia acestei faze a lunii este mai puternică decât toate celelalte, influența acesteia simțindu-se cu 3 zile înainte de luna plină și la 3 zile după luna plină. În timpul unei Luni pline, Soarele se află în opoziție cu Luna, luna putând fi văzută de pe Pământ ca fiind complet iluminată de Soare. Din punct de vedere energetic, spiritual și astrologic, momentul de Luna Plină este unul intens, provocator, în care emoțiile ne sunt accelerate și amplificate, la fel și procesele mentale, intuiția, visele, trăirile și simțirile noastre.

Spre deosebire de momentul de Lună Nouă, ideal pentru a ne trimite intențiile în univers și a ne planta semințele dorințelor, ancorându-ne în nou, în noi începuturi, noi proiecte, cel de Lună Plină este despre îndeplinire, fructificare, culegerea roadelor și a rezultatelor pe care le-am plantat, îngrijit și adus la plenitudine și finalitate. Orice ai început în momentul de Lună Nouă, acum este destinat să își trăiască ciclul complet.

luna plina

Pe de altă parte, momentul de Luna Plină este și despre atingerea potențialului maxim, despre posibilități, despre transformări, evocări și viziuni, despre împlinirea intuiției. Luna și Soarele se află acum în echilibru, într-un yin și yang cosmic natural și desăvârșit, la nivel macro, așa cum ar trebui să îl reconstituim fiecare dintre noi la un nivel micro, individual.

Momentul de Lună Plină este ideal pentru a practica recunoștință, pentru a ne conecta la ființa noastră interioară, pentru a conștientiza darul vieții și a ne lăsa surprinși de miracolul și frumusețea vieții, pentru a trece în revista toate acele lucruri, idei, forme sau lucruri pe care le-am manifestat și le-am adus în ființă și realitate.

Rugăciune de Lună Plină pentru vindecare interioară și manifestarea dorințelor inimii 

Iată o rugăciune/ invocație pe care o poți rosti în momentul de Lună plină, fie în intimitatea casei sau a camerei tale, în spațiul tău sacru și intim, fie afară, la lumina lunii. “Baia de lună” adică momentul în care razele/ lumina lunii se revarsă peste tine este considerat un moment purificator, eliberator, de curățare interioară și exterioară dar și de conexiune la energii care sunt mai presus de pământ și au legătură cu acesta (luna, soarele, cosmosul însuși), un moment minunat în care te poți conecta la magia prezentului și îl poți extinde astfel încât să își exercite energia vindecătoare.

Așadar, înainte de a rosti invocația de mai jos, inspiră adânc timp de 6 secunde și apoi expiră ușor timp de 10 secunde. În timp ce inspiri aerul, imaginează-ți cum lumina lunii îți încălzește inima și îți vindecă fiecare parte a corpului, începând cu vârful picioarelor, continuând de-a lungul corpului și terminând cu capul. Când expiri, vizualizează cum lumina lunii îndepărtează de la ține toate acele lucruri, emoții sau sentimente de care vrei să te eliberezi pentru a-ți fi bine.

Momentul de Lună plină este ideal pentru a te elibera de obiceiuri toxice, emoții negative, persoane care nu îți fac bine, circumstanțe nedorite sau grele. Dacă ești o persoană pragmatică, scrie pe o foaie de hârtie care sunt acestea, cu liniuță, și după ce faci această invocație și meditație, rupe hârtia în bucăți mici. Te va ajuta să te eliberezi fizic, mental și emoțional de greutățile care îți apăsau inima și îți blocau energia. Energia ta va curge acum liber și se va conecta la energia Lunii, energia Pământului și energia universului, din a cărui vastitate faci la rândul tău parte. Va fi mult mai ușor să îți manifești dorințele, să accepți, să schimbi, să te transformi și să îți atingi potențialul și scopul aici pe Pământ.

Așadar, rostește în gândul tău sau cu voce tare, după cum preferi și simți că funcționează la tine următoarea rugăciune de Lună Plină:

rugaciune de luna plina

O lumină puternică strălucește deasupra mea, în jurul meu, înăuntrul meu.

Este lumina Lunii, lumina cosmică, lumina iubirii

Este lumina lui Dumnezeu cea care mă inundă, mă vindecă, îmi scaldă mintea și sufletul cu o energie calmă și caldă,

Este o lumină tămăduitoare, o energie care mă ajută să mă eliberez

Mă eliberez de toate durerile, de toate greșelile, de toate suferințele, de toate rănile, de toate traumele, de toate piedicile

De toate circumstanțele, judecățile, oamenii și lucrurile care mi-au făcut vreodată rău, cu intenție sau fără

Mă eliberez de toate judecățile, prejudecățile, circumstanțele, lucrurile, oamenii cărora le-am făcut eu rău vreodată, cu intenție sau fără

Mă iert și mă eliberez

Îi iert și mă eliberez

Mă eliberez de îndoieli, de vechi convingeri limitative, de limitele pe care mi le-au trasat alții sau singur, de frici, de teamă de eșec, de voci critice și autocritice, de luptele cu viața, de durerile din trecut

Așa cum noaptea este luminată de lună, întunericul din mine să fie luminat de lumina divină

Mă eliberez de orice nu mai servește binelui meu cel mai inalt

Mă aliniez luminii lunii și luminii divine

Sunt gata să mă vindec și să las să plece

Lumina are o putere vindecătoare și o simt în fiecare celulă a mea, în sângele, oasele, carnea mea

Lumina îmi vindecă mintea, gândurile, inima și sufletul

Lumina pătrunde în casa și în inima mea

Sunt în siguranță, sunt protejat, iubit, fericit, sănătos, sunt împlinit

Sunt la rândul meu o ființă magnifică de lumină

Care își revarsă lumina asupra celorlalți.

Lumină să fie, lumină să fiu și lumină este.

Amin! https://garbo.ro/

Media 4.6 / 5. Numărul voturilor: 8

Nu există voturi până acum! Fii primul care evaluează această postare.

0 Recenzii

Lasa o recenzie

Distribuie acest articol pe:

S-ar putea sa iti placa si:

ETAPELE RĂNIRII

În curs de dueling putem găsi următoarele etape: 1-NEGAȚIE Persoana este în necredință,se simte confuza, uimita, cu anxietate,fără să creada realitatea care trăiește sau chiar

Citeste articol »
Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com

Programari sedinte

Programare in cabinet

Arata directii

Programare prin email

Scrie-ne un email

Programare la telefon

0740781121