După cum afirma Nikola Tesla, mulți dintre oameni încearcă să evite problemele imaginare și în același timp le ignoră pe cele reale.
Suferințele emoționale sunt inutile pentru noi. Stresul, îngrijorarea și senzația existenței lipsite de sens – toate aceste emoții pot avea urmări grave asupra psihicului nostru. Dar și mai dificil se poate dovedi a fi căutarea metodelor, de a le face față. Ce e de făcut? Să încercăm să evităm asemenea emoții sau totuși ar trebui să privim în interiorul nostru, pentru a lupta cu cei mai întunecați demoni ai noștri?
În această situație te poate ajuta sfatul omului de știință N. Tesla. Acesta este de părerea, că toate suferințele emoționale ale omului sunt legate de lipsa de dorință de a se cunoaște pe sine însuși:
,,Încă de când eram copil, eram forțat să fiu atent la comportamentul meu, ceea ce îmi provoca suferințe. Dar astăzi consider, că aceasta a fost binecuvântarea mea, căci așa am înțeles cât de importantă este auto-analizarea și am învățat să găsesc metode de a-mi atinge scopurile. Valul continuu de impresii, care pătrunde în conștiința noastră prin intermediul cunoștințelor acumulate, ne face viața într-un fel periculoasă. Oamenii sunt atât de implicați în ceea ce se petrece în jur, că au uitat de lumea sa interioară. Drept rezultat – statistica tristă de moarte prematură. Chiar și cei, care au grijă de sine, deseori încearcă să evite problemele imaginare, ignorând în același timp pericolele reale. Și tot ce s-a spus despre un om, este valabil pentru noi toți.”
Să te cunoști pe tine însuți – este unul din cele mai importante lucruri, pe care le poți face pentru tine. Asta te va ajuta nu doar să îți stabilești mai bine scopurile, dar și să înțelegi, cu ce exact vrei să te ocupi în viață.
https://eushtiu.com/