Descoperă-ți armonia interioară: Parapsihologul care te ajută să-ți găsești echilibrul

Obiceiuri care hrănesc nefericirea

20170521_125637Fericirea este un subiect din ce în ce mai dezbătut şi una dintre cele mai importante ţinte ale culturii şi societăţii noastre. Cu toate acestea, puţini oameni pot spune că sunt fericiţi. De ce oare?

Un studiu efectuat pe un eşantion de 10.000 de persoane din 48 de ţări a relevat faptul că indiferent de rasă, etnie, religie, sex şi vârstă, oamenii au aceeaşi aspiraţie: fericirea. Însă nu toţi înţeleg ce înseamnă fericirea sau au o percepţie distorsionată asupra ei, în aşa fel încât le este greu sau chiar imposibil să o atingă. Unii cred că aceasta este o „explozie” de simţăminte pozitive sau o stare de pace, satisfacţie, mulţumire, având, prin urmare, un caracter emoţional. Nimic greşit, dar acest lucru presupune că, atunci când nu există aceste „explozii”, aceste momente concrete, fericirea dispare. De aceea, psihologii susţin că fericirea are în componenţa sa ceva mai mult decât emoţii; ea include şi o parte cognitivă, notează psychologytoday.com.

Potrivit acestei teorii, fericirea noastră depinde în mare parte de o „aritmetică” a minţii, care adună aspiraţiile și aşteptările şi acceptarea lucrurilor care nu pot fi schimbate şi scade alţi factori. Cercetătoarea Sonja Lyubomirsky, de la Universitatea din California, susţine că „40% din capacitatea de a fi fericiţi se află în puterea noastră de a schimba ceva”. Însă pentru unii, schimbarea, fie a lucrurilor cu care nu sunt mulţumiţi, fie a percepţiei pe care o au asupra lucrurilor, nu este uşoară şi rămân în continuare nefericiţi sau alternând câteva momente de fericire cu multe momente de nefericire. Potrivit Huffington Post, oamenii nefericiţi au anumite caracteristici comune, câteva obiceiuri care stau în calea fericirii lor. Iată care sunt acestea:

1. Se alimentează cu ideea că viaţa este grea. Şi chiar aşa este, dar acest lucru nu înseamnă că trebuie să adopte poziţia de victimă, să-şi plângă tot timpul de milă şi să aştepte ca şi cei din jur să facă acelaşi lucru, compătimindu-i. Persoanele care tind să se concentreze mai mult asupra problemelor decât asupra soluţiilor sunt din ce în ce mai nemulţumite şi nesatisfăcute şi, prin urmare, ajung să fie nefericite.

2. Sunt convinși că nu pot avea încredere în oameni. Nimeni nu spune că poate avea încredere în oricine, dar nici că nu ar putea avea încredere în nimeni, în nicio circumstanţă. Oamenii fericiţi cred că există oameni de încredere, deschişi şi prietenoşi; în schimb, oamenii nefericiţi cred că nu există oameni în care să poată avea încredere şi se închid în ei înşişi, închizând totodată posibilitatea de a cunoaşte noi oameni şi de a lega prietenii.

3. Se concentrează pe lucrurile nedrepte şi rele. Nu trăim într-o lume de basm. Bineînţeles, există multe lucruri nedrepte și rele în această lume, dar contează și atitudinea pe care o avem în faţa lor; dacă alegem să ne uităm doar la lucrurile nedrepte, cu siguranţă vom fi nefericiţi, dar dacă alegem să vedem şi lucrurile bune, vom găsi un echilibru care ne va face mai fericiţi.

4. Se compară cu alţii, devenind geloşi şi invidioşi. Una dintre caracteristicile oamenilor nefericiţi este că întotdeauna au impresia că viaţa celorlalţi este mult mai bună şi mai fericită decât a lor. În prezent, cele mai mari surse de comparaţii şi frustrări sunt reţelele sociale. Majoritatea utilizatorilor postează cele mai reuşite poze, care dau senzaţia unei vieţi fericite, însă de multe ori, acestea nu corespund nicidecum unei realităţi pe măsură. Lyubomirsky a realizat un studiu în urma căruia a concluzionat că, în timp ce comparaţiile modeste sunt utile pentru motivare, cei care se consumă din cauza acestora aleg să aibă o viaţă nefericită. Comparaţiile constante provoacă frustrări, pentru că întotdeauna cineva va fi cu un pas înaintea noastră (un soţ/o soţie, o familie, o carieră mai bună), notează businessinsider.com.

5. Încearcă să aibă control total asupra vieţii. Aceştia nu acceptă faptul că există lucruri pe care nu le putem controla şi, atunci când apar obstacole în calea un anumit obiectiv, sunt foarte descurajaţi, își pierd din vedere motivaţiile şi chiar ajung la disperare. Oamenii fericiţi, în schimb, au o atitudine pozitivă şi încearcă să treacă peste problemele care apar, fără să piardă ţinta din vedere.

6. Se tem de viitor. Oamenii nefericiţi îşi încarcă mintea cu „ce s-ar putea întâmpla rău”, în loc de „ce s-ar putea întâmpla bine”, adică pun întotdeauna răul pe primul loc. Persoanele fericite nu exclud posibilitatea răului, dar nu îl trăiesc şi nu suferă din cauza lui înainte ca să se întâmple. De cele mai multe ori, atunci când teama le inundă gândurile, se gândesc şi caută soluţii pentru ca să evite, în măsura posibilităţilor, lucrurile rele care ar putea să apară.

7. Trăiesc în trecut. Subiectele conversaţiilor lor ţin de trecut şi, de obicei, de evenimente neplăcute din trecut. Iar atunci când epuizează aceste subiecte, încep să vorbească despre viaţa altora şi chiar să bârfească. Oamenii fericiţi trăiesc în prezent şi visează la viitor. Ei cad, dar se şi ridică.

Nimeni nu este perfect şi nici nu este scutit de zile rele sau întâmplări neplăcute, dar ceea ce contează este cât timp ne complacem în acea situaţie şi cât de repede ne dorim şi facem ceva pentru a ieşi din ea.https://semneletimpului.ro

0 Recenzii

Lasa o recenzie

Distribuie acest articol pe:

S-ar putea sa iti placa si:

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com

Programari sedinte

Programare in cabinet

Arata directii

Programare prin email

Scrie-ne un email

Programare la telefon

0740781121