Recunoaşte, uneori te întrebi: „De ce ce trăiesc aşa cum trăiesc?” sau „De ce am ceea ce am?”
Poate că e momentul să cauţi răspuns la aceste întrebări…
Robert Dilts, un cunoscut expert în comunicare şi limbaje de programare neuro-lingvistică a inventat o piramidă care descrie perfect viaţa omului. Acesta a ajuns la concluzia că omul funcţionează pe baza a şase sisteme neurologice, fiecare nivel implicând într-un anumit modsistemul nervos.
Nivelul de bază al piramidei este cel care se raportează la mediu și răspunde la întrebarea “Ce am eu?” Se referă la bani, serviciu, casă, familie, apopiaţi.
Al doilea nivel răspunde la întrebarea “De ce am ceea ce am?” și este legat cu acţiunile tale. Altfel spus, întrebându-te “Ce fac eu?” înțelegi în baza a ceea ce faci zi de zi depinde ceea ce ai acum.
Al treilea nivel răspunde la întrebarea “De ce fac ceea ce fac?” și ține de strategii. Acest nivel răspunde la întrebarea “Cum aleg?”, respectiv după cum decizi, faci alegeri și ce strategie utilizezi depinde cum vei acţiona într-o situaţie concretă.
De exemplu: când vii de la muncă citești cărţi de specialitate, faci sport sau bei bere în fața televizorului?
“De ce aleg ceea ce aleg?” e întrebarea specifică nivelului patru, unde se găsesc credinţele şi valorile tale. Aici găseşti răspuns la întrebarea “În ce cred eu?” Dacă crezi că un seviciu bun îl poţi obţine mituind, nu vei depune efort să înveţi. Dacă eşti convins că perseverenţa învinge orice obstacol, atunci vei încerca până îți va reuși.
Cel de-al cincilea nivel e responsabil de identitate, aici îți pui întrebarea “De ce cred în ceea ce cred?” Răspunde la întrebarea “Cine sunt eu?” și-ți vei testa credința. Omul care repetă întruna “Sunt un nimeni, nimeni nu are nevoie de mine”va fi diferit de cel care-și va spune “Sunt un geniu, voi avea succes în toate”.
Ultimul nivel este nivelul sensului vieţii și răspunde la întrebarea “Pentru ce trăiesc?”Acest nivel este accesibil mai mult oamenilor religioşi – presupune că sensul vieţii tale nu este în însăşi viaţa, dar este deja stabilit de Divinitate.
De ce e nevoie să cunoști piramida lui Dilts?
Te ajută să înţelegi de ce trăieşti aşa cum trăieşti şi de ce ai ceea ce ai, astfel îţi permite să faci o analiză a vieţii tale. Apoi, te ajută să înţelegi ce anume trebuie să schimbi în viaţa ta ca să obţii un rezultat bun.
Sursa:http://devorbacutine.eu/