„Destinul se realizează pas cu pas, prin transformarea problemelor lumeşti din blocaje în oportunităţi şi călăuzire. De acum înainte, ori de câte ori te confrunţi cu o problemă, caută întotdeauna motivaţiile sufletului tău. Acesta creează întotdeauna situaţii din care să poţi învăţa, prin experienţă directă. Dacă vei privi în interiorul tău atunci când te confrunţi cu o problemă, vei observa că energia nu mai curge lin prin tine. De ce? În acest fel, sufletul tău îţi indică o situaţie pe care nu ai experimentat-o plenar sau o percepţie greşită legată de felul în care operează viaţa. Cel mai adesea, problemele îţi atrag atenţia asupra experienţelor pe care trebuie să le trăieşti.
Ori de câte ori te focalizezi mental asupra unei probleme, concentrează-ţi atenţia asupra următoarelor lucruri în timp ce cauţi soluţii:
Soluția nr. 1
Reformulează problema astfel încât să o percepi ca pe ceva util.
Soluția nr. 2
În realitate, problema ta este o întrebare. Dacă o poţi formula în cuvinte, aceasta te va ajuta să descoperi experienţa pe care doreşte să o ai sufletul tău.
Soluția nr. 3
Începe prin a rezolva mai întâi de toate problema la nivel interior, în imaginaţia ta. Dacă ai trăit în interiorul tău experienţa către care te-a orientat problema, este posibil să se rezolve foarte rapid şi de la sine.
Problemele indică întotdeauna o schimbare de direcţie şi o vibraţie nouă pe care trebuie să o integrezi în destinul tău. Dacă mai multe probleme apar simultan, ele indică de regulă aceeaşi temă recurentă. Chiar şi problemele cele mai lumeşti apar din dorinţa sufletului de a te călăuzi.”
Fragmente extrase din cartea Frecvenţa, Penney PeirceSursa:atractiasuccesului.ro