– Maestre, de ce privesc totul, inclusiv pe mine, într-un mod atât de serios?
– Ego-ul nu poate există decât prin seriozitate. Nimic nu ucide mai rapid ego-ul decât râsul, joaca, bucuria. Când începi să priveşti viaţa ca pe un simplu joc, ego-ul nu mai poate exista. Ego-ul este o boală; el are nevoie de atmosfera tristeţii pentru a exista. Şi seriozitatea creează în tine această tristeţe.
Tristetea este solul în care se dezvoltă ego-ul. Tocmai de aceea sfinţii veneraţi de lume sunt atât de serioşi şi gravi, pentru că ei sunt cei mai egoişti oameni de pe pământ. Poate că unii încearcă să arate că sunt umili, însă sunt foarte mândri de pioşenia lor. Până şi pe aceasta o consideră ca fiind ceva foarte serios. Un sfânt adevărat nu poate fi serios, cred eu. O persoana religioasă celebrează viaţa.
Nu mai privi viaţa prea serios! Ea este o joacă, o glumă – da, o glumă cosmică. Permite-i râsului să pătrundă în tine. Când râzi cu toată fiinţa ta – ai observat? – ego-ul dispare pentru o clipă. Atunci redevii copil şi uiţi complet de seriozitate. Priveşte-te când râzi: unde-ţi este egoul? Cine mai eşti tu? Deodată, devii fluid, nu mai eşti solid, ci curgător. Nu te mai vezi ca fiind o persoană în vârstă, cu multe experienţe şi amintiri, cu o mulţime de informaţii şi învăţături.
Tocmai de aceea iubesc atât de mult glumele – ele sunt o otravă pentru ego!
Osho
