PHOTO: GRANDFAILURE
PHOTO: A ne opune oricărei calități înseamnă a ne opune cu frică la curajul propriului nostru design.-Story Waters
Cuvântul “rău” este unul dintre cele mai deranjante cuvinte din limba noastră. Este un cuvânt pe care îl atașăm oamenilor și acțiunilor pe care nu le putem înțelege și, totuși, corectitudinea din spatele cuvântului nu arată nici o înțelegere a orbirii sale. În schimb, cuvântul este folosit ca judecător, juriu și călău pentru a eticheta pe cineva ca fiind nedemn de libertate și poate chiar de propria viață.
Articolul de astăzi explorează modul în care conceptul de rău este o iluzie, deoarece nimic nu ni se opune, cu excepția fricii noastre. Folosirea cuvântului “rău” ne arată doar de ce ne este frică și, ca rezultat al acestei frici, ne judecăm corect.
Realizarea paradoxală a acestui lucru este că, corectitudinea cauzată de credința în rău este probabil cel mai mare rău din lume.
Acest paradox are sens, deoarece spune doar: răul este credința în rău, care este, în ultimă instanță, realizarea faptului că, fiind proiecții ale conștiinței veșnice, suntem fiecare ideea noastră.
Deci răul există, dar nu este o calitate pe care o poate avea o persoană; este o construcție mentală bazată pe frică cu care putem interacționa prin ideea de frică.
Acum a spune este ceva, dar a crede este altceva. Să credeți ce spun trebuie să înțelegeți ce este arătat cu adevărat atunci când oamenii numesc pe cineva rău. Ce simțim că evocă această idee despre cineva posedat de întuneric? Pentru a înțelege acest lucru înseamnă să aveți curajul să recunoașteți propria voastră parte de umbră și modul în care noi toți ne proiectăm fricile noastre asupra altora.
A accepta cu adevărat că rău nu este ceva ce unii oameni sunt și restul nu sunt, înseamnă să acceptați că nu există nici o forță a intunericului, a lipsei sau a negativitatii care provine din afara conștiinței voastre pentru că nu există nimic care nu este reflecția voastră.
Tot ceea ce există poate fi întâmpinat dintr-o bază a bucuriei prin înțelegerea că este o reflecție semnificativă care conține potențialul de a vă îmbunătăți înțelegerea a ceea ce poate fi conștiința – și prin aceasta pe voi și toată existența.
Relația dintre voi și reflecția pe care o întâlniți ca realitate exterioară este experiența obișnuită în inima tuturor realităților în care conștiința eternă se exprimă pe sine, ca mulți indivizi.
Gradul ridicat de teamă și de separare pe care îl experimentăm este o evoluție a acestei experiențe comune, de bază. Acest lucru ne permite să proiectăm imaginativ “ceea ce nu este” în “ceea ce este” așa încât să fie experimentat ca și cum ar fi “ceea ce este”– adică putem trăi în interiroul experienței propriilor noastre iluzii.
Deși ideea de a fi capabil de a fi amăgit poate să nu vi se pară incitantă (pentru că sunteți în prezent în acea stare), înțelegerea mai cuprinzătoare este că în conștiința veșnică, care este nemuritoare, ideea de a fi amăgit temporar este atât interesantă, cât și expansivă .
ELABORAREA: “A fi amăgit” nu este un lucru negativ. În afara formei întrupate, toată conștiința este unită și eternă (nemuritoare). A fi întrupat este întotdeauna o stare de amăgire din cauza modului în care ajungem să nu ne mai recunoaștem pe noi înșine ca fiind conectați și infiniți. Toată individualitatea este o amăgire.
Există o asemănare cu experiența veșnică față de o diversitate în cadrul experienței întrupate. Aceasta este ceea ce o face atât de atrăgătoare pentru conștiința veșnică și de aceea ne reîntoarcem la forma întrupată. Nu facem acest lucru în ciuda provocărilor sale. Facem asta pentru că ne place provocarea ei.
Calitatea întrupării – care este iluzia mortalității – este creată prin inconștiență (uitare). Aceasta adaugă o dimensiune de posibilitate infinită la proiectarea creației.
Cu toate acestea, pentru conștiința infinită, veșnică a uita nu este simplu. Este nevoie de una dintre cele mai puternice forțe în creație – frica. Motivul pentru care ea este o astfel de forță incredibilă este că ea este reflecția polarizată a iubirii. Dar aceasta este forța necesară pentru a uita, pentru că, pentru conștiința veșnică, să uitați înseamnă să nu vreți să vă amintiți, și asta se întâmplă doar atunci când ne temem să ne amintim.
Experiența opoziției poate avea loc numai la nivelul individualizat de percepție, deoarece frica necesită inconștiență.
Frica este baza proiecției. A alege să experimentați frica înseamnă să suprimați informații despre ceea ce vă este frică, astfel încât să aveți cel puțin o calitate a acesteia ca necunoscută. O idee bazată pe frică este apoi proiectată creativ pe acest necunoscut, astfel încât să-i fie atașat un înțeles negativ.
Această credință ce judecă vă face să experimentați ceea de ce vă temeți, atât ca fiind diferit cât și separat de ceea ce sunteți și este simțit un sens al corectitudinii (care apoi menține separarea bazată pe frică).
Frica inversează dorința pozitivă de a vă concentra asupra a ceea ce vă excită cel mai mult și o transformă într-o dorință negativă de a evita ceea ce identificați ca fiind opus vouă. Pentru a separa ceva de voi în acest fel, trebuie să vă suprimați cunoașterea conexiunii, făcându-o inconștientă. Aceasta creează apoi un spațiu pentru ceva necunoscut pe care se pot proiecta idei bazate pe frică.
Toate aceste proiecții sunt reflecții ale unui mod în care vă temeți de voi înșivă.
De exemplu, frica de moarte se naște prin crearea de ignoranță (inconstiență) legat de moarte, transformand-o intr-un punct de orbire (necunoscut) pe care este proiectată o idee bazata pe teama că moartea este o greșeală/ negativă. Faptul că ne temem de moarte este o dovadă că nu o înțelegem.
Atunci când este văzută clar, moartea nu este mai mult decât procesul ales de sine, care marchează dorința noastră de a schimba forma.
Ceea ce este subliniat aici este realizarea că lucrurile de care ne temem nu sunt forțe negative care sunt separate de noi; ele sunt reflecții ale aspectelor propriei noastre stări extinse de ființă pe care le-am ales să nu le conștientizăm. Noi facem acest lucru pentru a focaliza experiența sinelui nostru întrupat.
Orice pare a fi împotriva voastră poate fi întotdeauna doar reflecția propriilor voastre frici.
Identificați-vă temerile examinând judecățile voastre mintale și sentimentele de vină, victimizare și puritate. Toate acestea indică modul în care proiectați idei în mod negativ asupra lucrurilor din această lume, lucruri pe care nu le înțelegeți pe deplin – cum ar fi numindu-le “rău”.
Singura cale de ieșire din aceasta este de a alege să vă educați de ce vă temeți.
Nu există nimic în această lume care, atunci când este înțeles pe deplin, este de temut.
A înțelege modul în care suntem cu toții expresii ale conștiinței veșnice în formă întrupată înseamnă să știm că nu este altceva de învinovățit pentru că tot ceea ce experimentați este produsul propriu al creației voastre.
A respinge această idee înseamnă nu numai să negați existența deplină a ceea ce judecați (chiar dacă este o reflecție); înseamnă și să negați că reflexia la care sunteți rezistenți există numai pentru că voi, din starea mai largă a conștiinței veșnice, v-ați proiectat experiența pentru a fi în acest mod.
A vă opune oricărei calități a experienței umane înseamnă să vă opuneți cu frică la curajul designului vostru propriu.
Răul este o deziluzie de auto-înfrângere și atât timp cât rămâneți în interiorul acelei iluzii, nu veți vedea niciodată această lume, viața voastră sau pe voi înșivă în modul iubitor și incluziv pe care-l vede spiritul vostru – sinele vostru neînfricat și infinit.
Story Waters
https://inaloveworld.wordpress.com/
