Una dintre cele mai provocatoare lucruri pe care le poți încerca este să descrii experiențe umane în esență… indescriptibile. Cum este fericirea sau… iubirea. Atunci nu poți decât să îți asumi că descrii din perspectiva ta. Ceilalți pot rezona sau nu, în funcție de experiența personală și deschidere. Vorbind despre iubire, îmi propun să o aduc în vizorul conștiinței ca pe o trăire sacră din care putem cu toții învăța.
Ce este iubirea?
Depinde din ce punct de vedere răspunzi. Oamenii de știință o descriu ca pe o eliberare de oxitocină, dar ei văd doar efectul asupra corpului nostru a unei stări de conștiință. De fapt, la nivelul cercetărilor actuale nu se poate vorbi despre cauzalitate, ci de o coexistență a stării de conștiență și a modificărilor chimice la nivelul sinapselor. Știința susține că eliberarea de oxitocină creează, la un anumit nivel starea de bine, dar nu cumva poate fi și invers? Viziunea științifică ne ajută se ne completăm perspectiva, mai ales că mintea și corpul nu sunt separate, ci într-o continuă conexiune.
Un studiu recent (2016) asociază oxitocina cu spiritualitatea, susținând că hormonul iubirii alimentează trăirile elevate, precum și sentimentul conexiunii cu lumea, la un nivel înalt. Se pare că oxitocina are legătură cu credințele noastre și cu felul în care percepem lumea.
La nivel subiectiv, iubirea aduce sentimentul conexiunii, al calmului și bucuriei de a fi alături, reciprocitate și ne învață arta de a dărui și de a primi. Asociem iubirea cu diverse moduri de a relaționa, pe care le-am trăit în trecut, ceea ce ne împiedică uneori să construim perspective noi, mai luminoase. Tocmai așteptările ne plasează în fața provocării de a repeta situații nefavorabile din trecut, ca pe lecții neintegrate. Totuși, dacă ne-am da voie să iubim fără să ne temem că am putea suferi din nou, am avea surpriza să aflăm pe pielea noastră că lucrurile se pot întâmpla și altfel.
Care este diferența dintre iubirea adevărată și îndrăgostire?
Ce alegem? Să ne lăsăm șlefuiți de calitatea nobilă a iubirii sau să avem mereu dreptate în privința credințelor noastre negative?
Iubirea diferă de îndrăgostire prin stabilitate și conștiență. Dacă îndrăgostirea deschide porțile unei perspective, iubirea rămâne să construiască. Atunci când proiecțiile idealiste din mințile fiecărui partener se evaporă, relația rămâne vie prin intenția celor doi de a investi cu încredere în relație, de a se bucura unul de celălalt fără a da naștere jocurilor de orgoliu de tipul cine-controlează-pe-cine.
Fie că este vorba despre o relație de cuplu, de familie sau de prietenie profundă – nu putem iubi fără a avea inima deschisă, fără a avea încredere. Asumarea vulnerabilității în fața persoanei iubite este o dovadă de tărie interioară. Nu poți închide ușa în fața durerii fără să anulezi și bucuria.
Relațiile bazate pe iubire autentică au darul de a lumina toate planurile vieții noastre. Ne fac să fim mai receptivi la emoții pozitive, mai deschiși față de cei din jur. Atunci când lumina inundă spațiul interior, ea curăță și umbrele. De aceea, într-o relație autentică ies la iveală fricile și tendințele noastre umbroase.
Iubirea este o curățenie de primăvară: pentru a-i simți plinătatea, avem nevoie să lăsăm să ne golim inima de lucrurile care nu ne mai servesc în cel mai bun sens: temeri și comportamente bazate pe frică, așteptări negative – toate trebuie reintegrate în fluxul etern al transformării: nu le putem ține pe loc fără a ne opri pe noi înșine din procesul devenirii personale. Cu fiecare ocazie cu care dăm voie să iubim, permite vindecarea rănilor emoționale din trecut. Într-un cuplu, partenerii se oglindesc unul pe altul și au, amândoi, de desprins câte o lecție. Întâlnirea nu este întâmplătoare. Când cei doi sunt conștienți de sine și de felul în care influențează dinamica relației, șansele de armonizare cresc. Conștiența și comunicarea sunt cheile unei relații reușite, alături de deschiderea față de schimbare și de disponibilitatea de a da curs soluțiilor descoperite împreună.
Efectele unei relații în care ești încurajat să fii tu însuți și în care îl sprijini pe cel de lângă să se autocunoască se resimt în toate planurile vieții. Iubirea tinde să vadă conexiuni acolo unde păreau să fie numai granițe. Dați-vă voie să iubiți dincolo de temeri, căci aceasta este calea de a deveni mai buni – atât față de noi înșine, cât și față de cei din jur.https://www.zenivers.ro/