Descoperă-ți armonia interioară: Parapsihologul care te ajută să-ți găsești echilibrul

Să nu-ţi fie frică orice ai dori să faci

idea-1855598__340Să nu îţi fie frică să eşuezi orice ţi-ai dori să faci! Toţi avem nevoie să începem de undeva, să ne imaginăm o idee, să o creăm, să o dezvoltăm, să creştem odată cu ea apoi să transmitem spiritul creativ urmaşilor noştri, indiferent de alegerile ori de aspiraţiile lor. Un om creativ îi inspiră chiar şi pe cei care îl urăsc, care îl critică şi care îl invidiază.

Nu renunţa din pricina lucrurilor care îţi lipsesc acum, gândind, descurajat, la faptul că nu deţii o cameră video HD, că nu ai o chitară bună şi culori acrilice de calitate, haine scumpe ori coafuri interesante. În realitate nu ai nevoie de ele, foloseşte resursele pe care le ai. Restul surselor te vor întâmpina pe drum. Fă ceva pentru tine, susţine-ţi moral ori financiar familia! Investeşte în tine citind cărţi cât mai bune, urmărind programe de calitate. Urmează cursuri gratuite pentru dezvoltare pe toate planurile. Nu arunca bani pe terapiile inventate de cei care citesc mai mult decât tine şi care apoi te cheamă ca să-ţi vorbească contra cost despre ce au citit pe internet autointitulându-se vizionari sau vindecători.

Când am început să scriu pe blog nu reuşeam nici să încarc o fotografie, iar articolele erau citite de trei, patru persoane pe zi. Imediat mi-am dat seama că cele trei sau patru vizualizări apăreau din cauză că accesam eu articolul, cu scopul de a îl verifica de posibilele greşeli gramaticale.

Să nu îţi fie frică să vorbeşti

Pe parcursul vieţii am citit trei cărţi. Pe alte două le-am început însă, m-am oprit. Nu meritau citite! Nu o scriu cu prilej de laudă, ci doresc să te asigur că ceea ce îţi ofer sunt informaţii izvorâte din interiorul meu, ferite de modelarea provenită din exterior, într-o lume care se minte pe ea cu orice preţ, fără un scop real, tot timpul.

Minunea este că dacă te afli acum aici pe pagină şi citeşti acest mesaj, ai putea fi omul în interiorul căruia un soare arde mocnit, un sâmbure care aşteaptă să încolţească ca să se facă cunoscut. Nu familiei şi prietenilor sau vecinilor, nu oraşului sau ţării în care s-a născut, ci întregii lumi. E posibil să fii acel cineva care din nimic creează ceva. Eu vreau să te încurajez să încerci, vreau să nu îţi fie frică de eşec; dacă nu eşuezi înseamnă că nu ai încercat. Ai nevoie să eşuezi. Eşecul e un „must have“ al oricărei călătorii. El este felul în care înveţi şi modul prin care înaintezi.

Mulţi dintre cititorii care trec pe aici sunt studenţi, tineri ambiţioşi dornici de a creşte, de a învăţa cât mai mult şi a ajunge cât mai departe. Poate nu toţi doriţi să vă terminaţi studiile şi să lucraţi întreaga viaţă, pentru visul cuiva, într-un magazin sau într-o corporaţie…

Eu nu am avut şansa voastră, nu am urmat un liceu bun, nici nu am terminat o facultate. Am ales însă să fac ceva pentru mine iar în acelaşi timp o fac pentru tine, indiferent de riscurile la care mă expun îmbrăţişându-mi pe deplin visele.

Să nu îţi fie frică să te impui

În urmă cu trei ani am fost respins la un interviu susţinut în vederea angajării pe un post de lucrător comercial într-un magazin hipermarket, pe motiv că nu sunt capabil să prezint produsele acelei companii. Poate nu sunt îndeajuns de priceput încât să vând o pereche de pantofi de proastă calitate. Totuşi poate nu am nevoie. Sunt convins că nu acesta e scopul pentru care am ales să mă nasc pe planetă. El nu face parte nici din misiunea ta. Să nu îţi fie frică să refuzi o ofertă sau să nu mulţumeşti pe cineva!

Nu îţi cer să refuzi să munceşti. Ba, te îndemn să munceşti cât mai mult. În felul acesta un procent din suma pe care o vei obţine va deveni sursa financiară care îţi va sprijini proiectele pe viitor.

Cei mai bogaţi, cei mai înţelepţi, cei mai inventivi, cei mai remarcabili şi mai de succes oameni de pe planetă, au eşuat la rândul lor şi nu doar o dată, ci de nenumărate ori. Toţi oamenii care reuşesc, muncesc, aceia care câştigă la loterie se sting săraci. În viaţă, nimeni nu îţi va face vreo surpriză până nu te vei surprinde tu însuţi, dăruindu-ţi cel mai frumos cadou, pe tine! Un învingător nu râde vreodată de cei care încearcă, ci încearcă să îi tragă după el, îi inspiră, îi îndrumă şi devine ghid pentru ei.

Să nu îţi fie teamă să eşuezi

Să nu îţi fie frică de eşec. Nu te teme că reputaţia îţi va fi distrusă sau că imaginea ta va fi afectată. Oamenii care vor râde de tine de fapt încearcă să se încurajeze pe ei ştiind că nu au făcut nimic în viaţă. Ei se bucură când văd că nici altuia nu îi este uşor, obişnuind să folosească expresii ca: „Ţi-am spus eu!?“

Oamenii pe care i-am inspirat prin cărţile mele au scris cărţile lor, şi-au construit blogurile lor şi i-au inspirat pe alţii la rândul lor, fără să datoreze cuiva ceva. Ea este minunea, este satisfacţia şi răsplata pentru care rămân pe veci recunoscător. Este cadoul pe care eu l-am primit deja. Aşa că faceţi ceva pentru sufletele voastre, ca realizările sufleteşti să vă aline minţile şi trupurile apoi. Altfel nu se poate. Altfel nu aveţi cum, doar credeţi că aveţi cum.

„Fă-ţi griji pentru conştiinţa ta, nu pentru reputaţia ta. Conştiinţa este ceea ce eşti tu, reputaţia e ceea ce..
gândesc ceilalţi despre tine. Iar ceea ce gândesc ceilalţi despre tine nu e chiar problema ta“.

Charlie Chaplin.http://vorbindcudumnezeu.com/

0 Recenzii

Lasa o recenzie

Distribuie acest articol pe:

S-ar putea sa iti placa si:

Teama de esec

Teama de esec Teama de esec ,alergia la greseala. Dacă în cazul alergiei fizice contactul cu substanţa respectivă determină o serie de reacţii fizice cum

Citeste articol »

Autosugestia

Dialogul interior este un instrument vital în procesul de transformare personală, în primul rând pentru că ne permite să comunicăm cu părțile noastre care altfel

Citeste articol »
Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com

Programari sedinte

Programare in cabinet

Arata directii

Programare prin email

Scrie-ne un email

Programare la telefon

0740781121