În limba sanscrită, karma se traduce prin acțiune. Fiecare gând, cuvânt sau faptă are o anumită rezonanță în Univers. Prin urmare, orice acțiune de-a noastră are o reacțiune. Atunci când ne asumăm acest lucru, putem găsi o modalitate de a evolua și de a trăi echilibrat și în armonie cu cei din jurul nostru.
Meditează aceste 7 legi spirituale pentru și ARMONIA se va strecura subtil și sigur în Viața Ta.
Legea semănatului și a recoltei. De semeni rău, culegi o recoltă sângeroasă. Să nu te îndoiești că karma te răsplătește înzecit.
Legea creării. Monitorizează-ți gândurile. Acestea au tendința de a se materializa, fie ele negative sau pozitive. Toți facem parte din Univers și toți avem un sâmbure divin în noi care ne oferă puterea de a face. Putem „face” viață, putem „face” iubire, putem „face” fericire. Depinde doar de noi și de lumina interioară a fiecăruia.
Legea smereniei. Lucrurile pe care refuzi să le accepți conștientizând că nu le poți schimba, vor continua să te macine. Tot răul pe care îl vezi în alții poate fi o reflectare a defectelor tale.
Legea gratitudinii. Fii mulțumit cu ceea ce ai și cu viața pe care o trăiești.
Legea iubirii. ”Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți. Iubește-ți chiar și dușmanul”, precum a spus Iisus, Avatarul.
Legea iertării. Nu doar iubește-ți dușmanul, ci și iartă-l. Nu acumula amintiri dizgrațioase și nu-ți păta karma cu astfel de gânduri toxice.
Învață să dai drumul negativului pentru a primi tot pozitivul din partea Universului.
Legea credinței. Tot ceea ce crezi din tot sufletul, din Inimă, devine realitate. Cu cât crezi mai mult că ceva este real, cu atât e mai posibil să devină realitate. Dacă crezi cu adevărat în ceva, nici nu îţi imaginezi că poate fi altfel. Credinţele tale îţi construiesc Calea, Tu alegi dacă rătăcești prin culoarele minții sau te așezi cu Bucurie și Înțelepciune în Inimă. Ele elimină, sau te determină să ignori informaţiile care nu corespund cu ceea ce crezi. Henry Ford a zis că “dacă crezi că poţi face un lucru, sau dacă nu crezi că poţi, ai dreptate şi într-un caz şi în celălalt”.
Tu eşti ceea ce îţi doreşti foarte profund.Dorinţa este cea care îţi determină voinţa.Voinţa stă la baza faptelor tale.Iar faptele îţi creează destinul.(Brihadaranyaka Upanishad IV.4.5)
Ti s-a intamplat sa te trezesti intr-o zi si sa ti se “lege” lucrurile intr-un mod tainic, ca si cand un regizor genial ar fi pus totul la cale? Desigur. Din pacate, ai trait si reversul medaliei. Zile in care parca totul mergea anapoda, ca si cand un copil rautacios isi propusese sa-si bata joc de viata ta. Si tot din pacate, asemenea zile parca sunt mai frecvente decat cele bune, nu-i asa? Pentru ca nu ai cum sa fii calma in inghesuiala din tramvai sau in trafic, nu ai cum sa simti ca respiri aer curat intr-un birou din sticla si metal, cu lumina de neon si aer conditionat.
Mananci pe fuga, vorbesti zilnic cu orele la telefon si totul se petrece intr-un ritm ametitor. Fraze gen: “Viata e grea”, “Asta e, ce sa-i facem”, “Asa nu se mai poate” – sunt la ordinea zilei. Cuvinte ca: “oboseala” si “stres” iti coloreaza in gri si maro conversatiile foarte des. Intr-adevar, “Asa nu se mai poate”. Trebuie sa gasesti solutii, chiar acum.
1. Depinde de tine. In primul rand, trebuie sa intelegi un adevar simplu: nimeni nu poate sa fie de vina pentru ceea ce tu simti in fiecare moment. Chiar daca cineva ti-a facut cea mai mare nedreptate, tu esti cea care alegi ce reactie sa ai. Asa ca, nu-ti baza starea de liniste interioara si multumirea pe ceva din afara ta, ceva ce nu poti sa controlezi.
Nu te gandi: “o sa fiu fericita in casnicie atunci cand sotul meu imi va aduce in fiecare zi o floare”. Hotaraste-te sa fii fericita chiar acum. Daca nu ai motiv, inventeaza tu unul. Nu te gandi: “o sa fiu linistita atunci cand o sa-mi iau masina”. Cu siguranta ca, atunci cand o s-o ai, alte griji vor aparea in loc. Si stii de ce? Pentru ca noi traim dupa “schemele” mentale cu care ne-am obisnuit.
Daca ne-am obisnuit sa avem mai mereu ganduri de nemultumire, acestea se vor adapta la orice situatie va aparea, chiar si cand aceasta incepe bine. Obisnuiste-te sa te trezesti in fiecare dimineata zambind – fara motiv. Simplul efort de a face gestul, va chema si circumstantele favorabile. Incearca, macar pentru o zi.
2. O viata linistita pas cu pas. Ai inteles ca trebuie sa iti inveti mintea sa se orienteze mai mereu pozitiv. Inlocuieste gandurile negre cu opusul lor. E un efort care merita osteneala. Evita factorii de stres. Dar ca sa poti sa faci asta, trebuie mai intai sa descoperi care sunt. In afara de obisnuinta de a gandi negativ?
Ai grija ce mananci.Daca fumezi si bei multa cafea,deja ai deschis o poarta semnificativa pentru ca stresul sa intre in fiinta ta. Evita alimentele acide, prajelile, conservele si grasimile. Mananca multe fructe si legume proaspete, bea multa apa de izvor. Fa tot posibilul ca, atunci cand mananci, sa fii intr-un loc frumos si linistit, sa mesteci in tihna, sa te deconectezi de orice grija. Ai grija cum te imbraci.
Evita tesaturile sintetice, sutienele si curelele prea stramte. Imbraca-te in haine moi si placute la atingere, poarta pantofi comozi. Conteaza si culorile. Daca majoritatea garderobei tale este maro si gri, nu te mira ca te simti deprimata si iti sare tandara din orice.
3. Selectează-ţi informaţiile.O singură oră petrecută la ştiri e de ajuns ca să-ţi inoculeze „veninul” stresului pentru cel puţin o zi.Dacă eşti receptivă la toate nenorocirile care se întâmplă în lume, nu e de mirare că simţi că-ţi pierzi speranţa. Faptul că tu suferi şi te stresezi alături de altcineva, nu-l ajută cu nimic. Dacă nu poţi, efectiv, să faci o acţiune care să schimbe lucrurile, atunci măcar gândeşte pozitiv. Asta o să te ajute pe tine, în primul rând, şi pe cei din jurul tău mai mult decât dacă te-ai chinui de mila cuiva. Aşa că, dacă nu reuşeşti să-ţi pătrezi calmul la televizor, mai bine citeşte ştirile care te interesează pe internet, iar în rest citeşte o carte din care să înveţi ceva nou sau… uită-te la o comedie.
4. Fă în fiecare zi o bucurie cuiva. Numai una. Nu e nevoie de multă perspicacitate ca să-ţi dai seama de ce anume are nevoie fiecare om. Pentru unii, e foarte uşor. Poate tu nu trebuie decât să zâmbeşti încurajator într-un moment-cheie pentru cineva. Sau să dai un telefon, sau să faci un drum cu maşina. Cuvântul „mulţumesc” pe care cineva ţi-l adresează cu sinceritate este ca un balsam care alungă orice stres.
https://revistasufletului.net