Nu se poate să nu te fi lovit, în căutările tale într-ale filosofiei indiene şi ale tehnicilor de meditaţie, de acest cuvânt, provenit din limba sanscrită: chakre. Dar ce sunt ele şi la ce rol au? Vom încerca să te lămurim în rândurile de mai jos.
Ei bine, prin intermediul acestor chakre din corp, omul primeşte din Univers o cantitate de energie universală, care îi este necesară pt a-şi putea întreţine activităţile fizice.
Conform practicilor milenare ale , pentru a experimenta o altă formă a vieţii, mai stabilă şi mai conectată la ceilalţi, trebuie să începem schimbările din interior, folosindu-ne de centrele de energie ale corpului, chakrele.
Evident că, pentru a aprofunda aceste tehnici, trebuie să dăm cuvântul unei voci avizate, cum ar fi cea a parapsihologului japonez Hiroshi Motoyama, care a studiat o viaţă întreagă relaţia dintre minte şi corp. În cartea sa publicată și în limba română, , Hiroshi Motoyama ne explică cum funcţionează şi, în primul rând, ce sunt aceste centre de energie despre ale căror existenţă ştim atât de puţin. În Tantra Yoga, există, aşadar, un grup de metode pentru trezirea energiei primordiale (cunoscută în limba sanscrită sub denumirea de kundalinī) şi dinamizarea chakrelor.
Prin practicarea acestor metode se spune că o persoană poate să-şi depăşească limitările umane obişnuite şi să evolueze spiritual. În istoria Indiei, unii sfinţi renumiţi, precum Buddha Shakyamuni, au atins acest ultim stadiu spiritual al iluminării prin metode din tantra yoga sau din alte discipline echivalente.
Conform lucrării lui Motoyama, omul este format din trei corpuri şi trei forme ale minţii:
- corpul fizic şi conştiinţa care acţionează în asociere cu el,
- corpul astral(subtil) şi mintea asociată acestuia,adică acea conştiinţă experimentată îndeosebi ca emoţii şi sentimente,
- corpul cauzal şi forma minţii asociată acestuia,adică acea conştiinţă exprimată îndeosebi ca inteligenţă şi înţelepciune.
Chakre şi nādī-uri
Ei bine, fiecare sistem corp–minte conţine anumiţi centri energetici care controlează fluxul energiei vitale, precum şi un sistem de canale energetice. Canalele poartă denumirea de nādī-uri, iar centrii sunt cunoscuţi sub numele de chakre.
O chakră se comportă ca un nucleu de transfer între dimensiunile fizică şi astrală sau între dimensiunile astrală şi cauzală. Prin intermediul chakrelor, energia subtilă din corpul astral poate fi transformată în energie pentru dimensiunea fizică, alimentând astfel corpul fizic cu energia indispensabilă vieţii.
Este posibil, iar un exemplu spectaculos în susţinerea acestei teorii este cel al yoghinilor îngropaţi în pământ pentru perioade incredibil de lungi, care, totuşi, rămân în viaţă. Se consideră că acest lucru este posibil datorită acţiunii chakrei Vishuddha (centrul gâtului) care, când este activată, oferă persoanei în cauză posibilitatea de a supravieţui alimentându-se cu energie astrală. Această energie poate fi indusă printr-o tehnică de oprire a respiraţiei cunoscută sub numele de kechari mudrā.
De asemenea, se consideră că energia fizică poate fi transformată în energie astrală prin intermediul chakrelor şi că energia fizică poate fi convertită în energie psihologică în cadrul dimensiunii fizice. Când chakrele sunt activate şi dinamizate, omul devine conştient de dimensiunile superioare ale existenţei şi capătă puterea de a pătrunde în acele dimensiuni.
Unde sunt localizate chakrele?
În corpul uman, există şapte chakre principale, dispuse de-a lungul coloanei vertebrale, care, odată activate, sunt percepute ca nişte roţi de lumină de culori diferite. Localizarea, culorile şi funcţiile fizice ale chakrelor sunt următoarele:
Mūlādhāra: Este situată în zona coccisului. Este percepută ca un disc de culoare roşie. Controlează sistemul genito-urinar şi influenţează vigoarea, fertilitatea, pasiunea, durerea sau plăcerea fizică.
Svādhisthāna: Se află la 3-5 centimetri sub ombilic. Este percepută ca un disc de culoare portocalie. Controlează, la rândul ei, sistemul genito-urinar, sexualitatea şi relaţiile interpersonale.
Manipūra: Este situată în zona ombilicului, fiind percepută ca un disc de culoare albastră sau verde şi controlează sistemul digestiv. În acupunctură există un punct important localizat la nivelul ombilicului, numit punctul shinketsu, considerat punctul prin care energia divină intră şi iese din corp.
Anāhata: Este situată în apropierea intersecţiei dintre linia mediană şi linia care uneşte cele două mameloane, denumită şi chakra Inimii. Este percepută ca un disc de lumină intensă, roşie sau aurie. Controlează inima.
Vishuddha: Se află la nivelul gâtului, este percepută sub forma unui disc de lumină violet şi controlează organele respiratorii.
Ājnā: Este situată între sprâncene şi este cunoscută şi ca al treilea ochi şi percepută sub forma unui disc de lumină albă intensă. Această chakră controlează funcţiile secretorii ale glandei pituitare, precum şi activităţile intelectuale. Se afirmă că în momentul în care această chakră este pe deplin trezită, omul experimentează cunoaşterea Sinelui divin individual.
Sahasrāra: Este localizată în creştetul capului şi deţine un control global asupra oricărui aspect al corpului şi al minţii. Când se deschide „poarta lui Brahman” de la nivelul acestui centru, omul poate părăsi corpul fizic pentru a intra în dimensiunea astrală sau cauzală. Acest centru este perceput ca un mare disc de culoare aurie sau roz-deschis.
Energia universală absorbită prin aceste şapte chakre e distribuită prin toate cele trei corpuri şi forme ale minţii, prin reţeaua de nādī-uri. Echilibrarea tuturor chakrelor conduce la obţinerea unui trup şi a unei minţi sănătoase.
Prin activarea şi trezirea chakrelor cu metode adecvate, omul poate evolua şi se poate bucura de dimensiunile elevate ale existenţei, iar Tantra Yoga oferă metode de trezire a acestor chakre într-un mod corect şi lipsit de pericol.
Odată trezite aceste chakre, aspirantul atinge lumea divină, lumea adevăratului Sine.
Metodele de activare a acestor centre vitale de energie sunt detaliate în volumul Teorii despre sistemul chakrelor, al cărui autor este cercetătorul japonez Hiroshi Motoyama.
http://noulpamant.ro/