Să ne imaginăm că în fiecare din noi se află o centrală ce are drept scop întreținerea vieții și care este conectată la o sursă de energie universală. Fiecare centrală are un generator care produce energia necesară vieții. Combustibilul folosit de centrală este propria noastră respirație, care provine dintr-o sursă centrală de energie. Fără respirație, nu există viață.
Generatorul are mai multe valve care controlează debitul energiei fiecărei persoane, cantitatea de energie, direcțiile în care este îndreptată. Să ne imaginăm acum că ceea ce controlează valvele sunt informațiile și sentimentele pe care le avem noi înșine. Limbajul corpului nostru și activitățile pe care le desfășurăm reflectă gândurile și emoțiile noastre. Când ne apreciem și ne iubim, energia noastră crește. Când folosim această energie pozitiv și armonios pentru a crea în interior un sistem ce funcționează fără întreruperi, ea dă naștere unei baze solide, care ne ajută să facem față în mod creativ, realist și cu compasiune la orice ni se întâmplă.
Un alt mod de a exprima cele de mai sus este: ”Când am o părere bună despre mine și îmi place de mine, sunt mari șanse să întâmpin evenimentele de pe o poziție de demnitate, onestitate, forță, iubire și realism”. Aceasta este starea de stimă de sine înaltă”.
Pe de altă parte, dacă părerea cuiva despre sine este depreciativă, caracterizată de limitări, dezgust sau orice altă atitudine negativă, energia devine difuză și fragmentată. Sinele slăbește și devine o victimă învinsă de viață: ”Dacă nu mă plac, atunci mă devalorizez și mă pedepsesc. Întâmpin viața de pe o poziție de teamă și neputință, creând astfel o stare în care mă simt victimizat și acționez în consecință. Mă autopedepsesc și îi pedepsesc și pe ceilalți orbește. Sunt când tiranic, când servil. Mi se pare că ceilalți sunt răspunzători de acțiunile mele”.
La nivel psihologic, o astfel de persoană simte că este total lipsită de importanță, se teme în mod constant că va fi respinsă, nu are capacitatea de a privi oamenii și evenimentele în perspectivă. Aceasta este starea de stimă de sine scăzută.
O persoană care nu se prețuiește pe sine va aștepta ca ceilalți- soția, soțul, fiul, fiica- să aibă responsabilitatea de a-i acorda acea valoare. Urmarea este un șir nesfârșit de manipulări, care, de obicei, au consecințe negative pentru ambele părți.
Unora, ideea că este esențial ca oamenii să se iubească și să să se prețuiască pe ei înșiși li se va părea radicală sau chiar distructivă. Pentru mulți, iubirea de sine este egoism, este o ofensă la adresa celuilalt, un adevărat război între oameni.
Pentru a evita conflictele cu cei din jur, oamenii au fost învățați să îi iubească pe ceilalți în loc să se iubească pe ei înșiși. Rezultatul este autosubestimarea. Apare și următoarea întrebare: dacă cineva nu se iubește pe sine, atunci de unde va ști cum să-i iubească pe ceilalți? Avem destule dovezi că iubirea de sine face posibilă iubirea de ceilalți; stima de sine nu este sinonimă cu egoismul.
Egoismul este o formă de superioritate în care mesajul transmis sună cam așa: ”Sunt mai bun decât tine”. A te iubi pe tine este un mod de a-ți declara propria valoare. Când mă declar valoros, îi pot iubi și pe ceilalți, care sunt la fel de valoroși ca și mine. Când nu îmi place de mine, sentimentele mele pentru ceilalți pot fi invidia sau frica.
Putem, de asemenea, să ne temem că vom fi criticați pentru egocentrism. Am descoperit că primul pas către diminuarea fricii este recunoașterea ei în mod deschis. De pildă, puteți spine: ”Mă tem că mă vei respinge dacă îți spun că îmi place de mine”. Apoi, verificați-vă impresia: ”Așa e?” în nouăzeci și cinci la sută din cazuri, răspunsul va fi: ”Nu, nu te resping; mi se pare că este foarte curajos din partea ta să-mi spui asta”. Este uimitor ce se poate întâmpla atunci când ne înfruntăm monstrul interior- Frica de Respingere- mai ales într-un mod atât de simplu.
Relațiile interumane bune și comportamentele adecvate și afectuoase izvorăsc din persoane care au un sentiment puternic al valorii proprii. Mai simplu spus, persoanele care se iubesc și se prețuiesc sint capabile să îi iubească și să îi prețuiască pe ceilalți și să aibă o atitudine adecvată față de realitate. Un sentiment puternic de prețuire de sine este soluția pentru a deveni pe deplin uman, pentru a fi sănătos și fericit, pentru a întemeia și a menține relații satisfăcătoare, pentru a fi adecvat, eficient și responsabil.
Cineva care se iubește pe sine nu va face nimic care să rănească, să degradeze, să umilească sau să distrugă în vreun fel propria persoană sau pe alții și nici nu îi va trage la răspundere pe ceilalți pentru acțiunile sale. De exemplu, cei care se prețuiesc nu vor abuza de droguri, alcool sau tutun și nici nu îi vor lăsa pe alții să abuzeze de ei fizic și emoțional. Celor cărora le pasă de ei nu își vor distruge prin violență relațiile cu ceilalți.
Cei care nu se iubesc pot deveni ușor instrumente ale urii și distrugerii pentru persoane lipsite de scrupule. De fapt, ei își lasă puterea în mâna altora, fapt care duce adeseori la sclavie emoțională. Un exemplu în acest sens este dorința permanentă de a evita conflictele.
Cu cât este mai puternică stima de sine, cu atât este mai ușor să găsim și să menținem curajul de a ne schimba comportamentul. Cu cât ne prețuim mai mult, cu atât cerem mai puțin de la ceilalți. Cu cât cerem mai puțin de la ceilalți, cu atât căpătăm mai multă încredere. Cu cât avem mai multă încredere în noi înșine și în ceilalți, cu atât putem iubi mai mult. Cu cât îi iubim mai mult pe ceilalți, cu atât ne temem mai puțin de ei. Cu cât construim mai mult cu ceilalți, cu atât îi cunoaștem mai bine. Cu cât îi cunoaștem mai bine, cu atât se dezvoltă mai mult legăturile și punțile dintre noi și ei. Astfel, comportamentul autoapreciativ va ajuta la dispariția izolării și alienării dintre oameni, grupuri și națiuni.
ADEVĂRUL 1. Toți oamenii au amprente și fiecare set de amprente este unic, aparținând unei singure persoane. EU CHIAR SUNT SINGURA PERSOANĂ DE ACEST FEL DIN ÎNTREAGA LUME, PRIN URMARE, AM DREPTUL DE A FI DIFERITĂ, ÎNTR-UN MOD SAU ALTUL, DE RESTUL OAMENILOR.
ADEVĂRUL 2. Toate ființele umane au aceleași elemente fizice de bază- picioare, brațe, cap, etc.- care seamănă între ele, într-o măsură mai mare sau mai mică. Prin urmare, SUNT LA FEL CA TOȚI CEILALȚI DIN ANUMITE PUNCTE DE VEDERE FIZICE, DE BAZĂ.
Cu toate acestea, din moment ce sunt, de asemenea, unic, sunt și difeit de ceilalți și asemănătoare cu ei în multe privințe.
Aceste aspecte sunt foarte importante în dezvoltarea stimei de sine. Fiecare persoană este o descoperire. Nu exisată nicio cale morală pentru a impregna o persoană în imaginea alteia. Adică nu îi putem cere unui copil să trăiască în imaginea unui părinte și nici invers.
În momentul în care pot accepta că sunt o ființă unică, ce are asemănări și deosebiri față de orice ființă umană, atunci pot înceta să mă compar cu ceilalți și astfel pot înceta să mă judec și să mă pedepsesc.
Apoi, pot învăța lucruri noi despre mine. Mulți oameni acționează de parcă ar crede că asemănarea creează iubire, iar diferența creează disensiuni și dificultăți. Dacă păstrăm această perspectivă, nu avem cum să ne simțim întregi. Ne vom simți mereu fragmentați. Susțin ideea că oamenii se întâlnesc pe baza asemănărilor și se dezvoltă pe baza diferențelor.
Doar respectând toate părțile din care suntem compuși și simțindu-ne liberi să le acceptăm putem pune bazele stimei de sine înalte. Orice altă soluție ar însemna să deformăm natura. Mulți dintre noi ne-am creat deja numeroase probleme pentru că nu am reușit să înțelegem că suntem unici, ci ne-am străduit să intrăm în tipar, astfel încât să fim ca toți ceilalți.
Unele stiluri parentale se bazează pe comparații și conformism. Rezultatul este aproape întotdeauna o stimă de sine scăzută. Acceptarea propriei unicități este un element de bază al stimei de sine. Părinții trebuie să fie alături de copil în procesul prin care acesta descoperă cine este.
Adulții sunt inițiatorii, profesorii și modelele pentru stima de sine. Totuși, nu îi putem învăța pe alții ceea ce nu știm nici noi. Când oamenii înțelepți află ceea ce nu știu, au început deja să învețe. Când adulții devin părinți fără a ști să se prețuiască, ei au șansa de a învăța acest lucru pe măsură ce își călăuzesc copiii în aceeași direcție.
Mulți dintre noi, părinți fiind, suferim încă de stima de sine scăzută învățată pe când eram și noi copii. Această situație poate fi un obstacol atunci când ne propunem să îi învățăm pe alții ceea ce noi nu am fost învățați niciodată. Cu atoate acestea, partea frumoasă este că stiima de sine poate fi remodelată la orice vârstă. Oricine descoperă că stă prost la acest capitol, dorește să recunoască asta și dorește să se schimbe poate ajunge la un nivel crescut de stimă de sine. Sigur, este un proces care necesită timp, răbdare și curajul de a-ți asuma riscuri noi. Investind în aceste eforturi înseamnă că putem descătușa resurse vaste, neutilizate, prin dezvoltarea unor sentimente de prețuire față de propria persoană.sursa: Virginia Satir- Arta de a făuri oameni