Suntem atrași de oamenii care ne trezesc cele mai vechi stări afective, care ne fac să ne simțim cum ne simțeam în copilărie
De ce multe relații nu funcționează? De ce, oamenii care sunt nefericiți și vin să ceară ajutor la psiholog, ajung la surprinzătoarea întrebare: ”De ce aleg parteneri care mă fac să sufăr? De ce iubesc același gen de femei cu care ajung mereu în aceeași situație?”
În orice relație intimă, există o puternică atracție venită din trecut. Suntem atrași de oamenii care ne trezesc cele mai vechi stări afective, care ne fac să ne simțim cum ne simțeam în copilărie. Unele dintre aceste trăiri sunt negative pentru că nu este ușor să fii copil. Copilăria este o perioadă grea în care suntem neajutorați și dependenți de cei care ne poartă de grijă. N-am supraviețui dacă părinții ne-ar abandona așa că suntem nevoiți să ne adaptăm cerințelor, atitudinilor și alegerilor lor. Și, de multe ori, acestea nu sunt cele mai sănătoase. Nu avem parte de copilării ușoare. De fapt, oricât de bine s-ar purta părinții noștri cu noi, nimeni nu iese din copilărie fără urme, fără răni emoționale mai mari sau mai mici. Ca să facă față copilăriei sale, fiecare copil găsește o strategie instinctivă prin care să își gestioneze neajutorarea și este rănit într-o măsură sau alta de ceea ce a făcut ca s-o gestioneze. Prin urmare, trăirile noastre din copilărie sunt modelele noastre familiare.Acestea, chiar și negative dacă sunt, ne fac să ne simțim în siguranță. Poate nu ne place ce simțim dar măcar cunoaștem și știm la ce să ne așteptăm. Iată de ce, atunci când ne alegem partenerii de cuplu, intră în acțiune mecanisme inconștiente care ne orientează spre persoane alături de care putem retrăi ceea ce ne este familiar. Lucrurile sunt complexe și au o notă particulară pentru fiecare caz. Ce mi-am propus să vă transmit, este că, de cele mai multe ori, alegerile noastre nu sunt întâmplătoare și nici conștiente. Ne simțim îndrăgostiți, aparent din senin. Ne plac anumiți oameni și alegem persoane care răspund unui anume tipar. Uneori ne dăm seama de asta, alteori nu. Când, însă, decidem să evaluăm conștient ce ne-a atras la partener, ce funcționează sau nu, ce anume se repetă sau nu în relație, ce ne place și ce ne rănește, ce amintiri ne trezesc anumite reacții ale partenerului, putem descoperi multe asemănări cu situații din istoria noastră de viață.
Povestea noastră de viață ne poate influența prezentul. Dacă aceasta a fost una încărcată de suferință, atunci, probabil, vom considera durerea ca fiind ceva ce face parte din noi și o vom alege inconștient. Familiarul ne dă impresia de securitate și îl preferăm chiar dacă asta va însemna durere. Poate părea lipsit de romantism ce spun, dar, adesea, senzațiile plăcute de fluturi in stomac și extaz trezite de îndrăgostire, se pot reduce la o realitate nu atât de misterioasă și adesea întâlnită: când cunoști pe cineva care te va face să te simți cum te simțeai în copilărie (uneori neputincios, respins, rănit), crezi că sunteți făcuți unul pentru altul. Din acest motiv se poate întâmpla să ajungi să îți dai seama că te simți rănit și nefericit în relație dar nu poți ieși din ea pe motiv că: ”Este sufetul meu pereche, îl iubesc! Suntem făcuți unul pentru altul! Pot să trec peste faptul că mă face să mă simt mizerabil!”
Această realitate, în sine, nu este pesimistă. Repetăm scenariile învățate în copilărie, dar, avem șansa să le și depășim. De fapt, undeva în adâncul nostru, recreăm această realitate cu gândul că, de această dată să o depășim. Și putem reuși să facem asta. Avem nevoie să fim conștienți ce alegem, ce repetăm din povestea noastră și cum putem evolua depășind într-un mod constructiv ceea ce ne-a limitat când încă eram neputincioși. Putem realiza acest lucru fiind conștienți, prezenți, implicați și dedicați poveștii pe care o trăim și dorinței noastre de a ne dezvolta pe noi și în relația în care ne aflăm.
