În postura de căutători spirituali, mai devreme sau mai târziu, trebuie să confruntăm o așteptare – aproape o obișnuință acum – de a accepta ce se întâmplă de fapt cu noi, să ne abandonăm circumstanțelor, deoarece acest abandon va fi fundația dezvoltării noastre spirituale. Întrebarea totuși, se poate naște în interiorul nostru, dacă abandonul și acceptarea pot constitui fundația dezvoltării noastre spirituale?
Aceptarea a ceea ce se întâmplă de fapt cu noi într-un anumit moment înseamnă că suntem capabili să spune da lucrurilor și circumstanțelor ce apar în fap în viața noastră. Acceptarea, a spune da, poate avea, totuși, două fundaluri diferite.
Unul dintre aceste fundaluri este atunci când interior spunem nu la ceea ce ni se întâmplă, însă comportamentul și reacțiile noastre sugerează că de fapt spunem da și acceptăm ceea ce se întâmplă nouă sau în jurul nostru. Ar putea fi mai multe motive pentru acest fapt: suntem împinși să facem așa, o senzație de neputință, o calculare rece, o credința a faptului că acceptarea și abandonul ne vor ajuta în dezvoltarea noastră spirituală. Dar acceptarea și abandonul pretinse vor continua să ne conducă spre suferință și nefericire.
Un alt motiv de a te abandona circumstanțelor este atunci când acceptăm faprul că circumstanțele sunt înrădăcinate în libertatea noastră interioară. Libertatea noastră interioară începe atunci când recunoaștem fundalul psihologic al lui nu. Acest lucru se întâmplă pentru că atunci când spunem nu circumstanțelor vieții noastre, deseori ne simțim liberi și inteligenți. În mod inconștient credem cădacă spunem da ar însemna că ne supunem în fața acelei circumstanțe sau a intenției unei persoane. În acest caz, am fi crezut că libertatea noastră este limitată. Senzația de inteligență este adusă de faprul că trebuie săexplicăm de multe atunci când spunem nu, folosind motive logice, complexe, iar ideile pozitive sunt adeseori acceptate de către mediu fără nicio explicație ulterioară.
De-a lungul vieții noastre, totuși, majoritatea dintre noi am recunoscut – prin experiență și prin multă suferință – că libertatea de a spune nu este mai mult o libertate virtuală ce nu face decât să ne întărească egoul. Ca egouri separate deseori avem tendința de a uita faptul că existența este dialectică. Cu alte cuvinte, faptul că nicio bucurie nu vine fără tristețe, că nicio fericire nu vine fărăr suferință.
Această uitare este în mod natural de înțeles, deoarece cu oții încercăm din greu să fim fericiți, să ne bucurăm de viață, deci spunem cu inima deschisă da la aceste lucruri, însă răspunsul nostru la suferință și la experiențele neplăcute este de obicei nu. Acest comportament pare să fie perfect natural și uman.
Însă cum am fi putut să știm că suntem fericiți la un anumit moment dat fără să fi experimentat tristețe în viața noastră? Am fi putut fi conștienți de faptul că suntem plini de bucurie în acest moment, dacă nu am fi experimentat vreodată tristețea? Plăcerea și durerea, fericirea și nefericirea sunt în mod egal parte al aceluiași lucru, ele sunt cele două fețe ale aceluiași monede; acest lucru înseamnă că dacă nu experimentăm o parte, nu vom putea învăța despre cealaltă. Dacă refuzăm nefericirea, nu vom avea oportunitatea de a experimenta fericirea.
Doar atunci când suntem capabili să recunoaștem natura de bază duală a existenței, faptul că fericirea este înrădăcinată în nefericire, va reuși libertatea noastră interioară să spună da cu plăcere la toate lucrurile care ni se întâmplă.
Odată ce am căpătat abilitatea de a spune da, rezistența noastră interioară la ceea ne ni se întâmplă se va opri și ea și devenim conștienți și alerți la momentul prezent și la evenimentele care se nasc din acel moment. Vom accepta imediat orice ne aduce clipa, fie că este vorba despre bucurie sau tristețe, pentru că suntem perfect conștienți că toate sunt parte din același joc. Este singurul mod de a rămâne tăcut, deschis și gata să accepți lucrurile, iar în acest mod vom experimenta pacea minții și vom avea capacitatea de a ne concentra atenția lesne.
În starea de liniște, atenția noastră concentrată ne va arăta ceea ce avem nevoie în acel moment. Reacția noastră va fi o faptă inteligentă. Doar deschiderea noastră de a accepta lucrurile, înrădăcinată în libertatea interioară și abandonul în fața circumsanțelor poate deveni fundația dezvoltării noastre spirituale.
Fragment din cartea : (Cântecul inimii: Bucură-te de nectarul ființării)
