Transformarea suferintei in pace
Am citit despre un filozof stoic din Grecia antică,care la auzul veştii că fiul său a murit într-un accident, el a spus: „Ştiam că nu este nemuritor”. Aceasta este abandonare? Dacă da, nu-mi doresc aşa ceva. Există anumite situaţii în care abandonarea pare artificială şi inumană.
Izolarea de propriile sentimente nu este abandonare.
Dar nu ştim care a fost starea sa interioară când a spus aceste cuvinte. In anumite situaţii extreme, poate fi imposibil să vă acceptaţi prezentul. Dar întotdeauna aveţi o a doua şansă de a vă abandona.
Prima ocazie este să vă abandonaţi în fiecare moment realităţii prezente. Ştiind că nu poate fi anulat ceea ce există — pentru că există deja — spuneţi „da” la ceea ce există sau acceptaţi ceea ce nu există.
Atunci faceţi ce trebuie să faceţi, ceea ce vă cere situaţia. Dacă rămâneţi în această stare de acceptare, nu mai creaţi negativism, suferinţă şi nefericire.
Atunci trăiţi într-o stare de nonrezistenţă, o stare de graţie şi usurinţă, eliberat de orice luptă (tensiune).
Ori de câte ori nu puteţi face acest lucru, ori de câte ori pierdeţi această şansă — fie pentru că nu creaţi suficientă prezenţă conştientă pentru a împiedica un tipar de rezistenţă habituală sau inconştientă să apară, fie pentru că starea este atât de dificilă, încât este absolut inacceptabilă pentru dvs. — creaţi o formă de durere, o formă de suferinţă.
Poate că vi se pare că situaţia creează suferinţa, dar în ultimă instanţă lucrurile nu stau aşa — rezistenţa dvs. este cea care creează suferinţa.
Acum aveţi o a doua şansă de a vă abandona: dacă nu puteţi accepta ceea ce se află afară, atunci acceptaţi ceea ce se află în interior.
Dacă nu puteţi accepta condiţiile externe, acceptaţi condiţiile interne. Adică: nu vă opuneţi durerii. Lăsaţi-o să existe. Abandonaţi-vă suferinţei, disperării, fricii, singurătăţii sau oricărei forme îmbrăcate de suferinţă.
Fiţi martorul ei, fără să o etichetaţi mental. Imbrăţişaţi-o. Apoi veţi vedea cum miracolul abandonării transformă suferinţa profundă în pace profundă. Aceasta este crucificarea dvs. Lăsaţi-o să devină învierea şi înălţarea dvs.
Nu înţeleg cum se poate abandona cineva suferinţei. Aşa cum aţi arătat, suferinţa este refuzul abandonării. Cum ne putem abandona lipsei abandonării?
Uitaţi de abandonare pentru moment. Când durerea este profundă, orice discuţie despre abandonare vi se va părea oricum inutilă şi lipsită de sens. Când durerea este profundă, este foarte probabil să simţiţi o dorinţă puternică de a fugi de ea, în loc să vă abandonaţi ei. Nu doriţi să simţiţi ceea ce simţiţi. Ce ar putea fi mai normal? Dar nu există scăpare, ieşire.
Există multe evadări false — munca, băutura, drogurile, furia, proiecţia, reprimarea ş.a.m.d. — dar ele nu vă vor elibera de durere. Suferinţa nu scade în intensitate când o faceţi să devină inconştientă.
Când negaţi durerea emoţională, tot ceea ce faceţi sau gândiţi, inclusiv relaţiile dvs., devin contaminate de ea.
O difuzaţi, ca să spun aşa, sub forma energiei pe care o emanaţi, iar ceilalţi o detectează subliminal. Dacă sunt inconştienţi, se pot simţi obligaţi să vă atace sau să vă rănească într-un fel sau îi puteţi răni dvs., proiectând inconştient durerea dvs. asupra lor. Veţi atrage şi manifesta tot ceea ce corespunde stării dvs.
Când nu există scăpare, există totuşi o cale de abordare a problemei. Aşa că nu întoarceţi spatele durerii, infruntaţi-o. Simţiţi-o complet. Trăiţi-o — nu vă gândiţi la ea! Exprimaţi-o, dacă este nevoie, dar nu creaţi un scenariu mental în jurul ei. Acordaţi toată atenţia sentimentului, nu persoanei, evenimentului sau situaţiei care pare să o fi produs. Nu lăsaţi mintea să folosească durerea pentru a vă crea în jurul ei o identitate de victimă.
Compătimindu-vă şi spunându-le altora povestea dvs., veţi rămâne blocat în suferinţă. Deoarece este imposibil să scăpaţi de sentiment, singura posibilitate de a-l schimba este să vă adânciţi în el; altfel, nimic nu se va schimba.
Aşa că acordaţi atenţie deplină sentimentelor şi abţineţi-vă de la etichetarea lor mentală. Pe măsură ce vă adânciţi tot mai mult în sentiment, fiţi extrem de atent.
La început, vi se va părea un loc întunecat şi terifiant, iar, când veţi simţi dorinţa intensă de a fugi, observaţi-o fără să-i daţi curs. Continuaţi să vă concentraţi atenţia asupra durerii, continuaţi să simţiţi durerea, frica, groaza, singurătatea — sentimentul, oricare ar fi el. Rămâneţi vigilent, rămâneţi prezent — prezent cu toată Fiinţa, cu fiecare celulă a corpului. Făcând acest lucru, aduceţi o rază de lumină în întuneric.
Aceasta este flacăra conştiinţei voastre.
In acest stadiu, nu mai este nevoie să vă faceţi griji în legătură cu abandonarea. Aceasta s-a produs deja. Cum? Atenţia deplină este acceptare deplină, este abandonare. Acordându-i atenţie deplină, folosiţi puterea clipei de Acum, care este puterea prezenţei dvs. Nici un rest ascuns de rezistenţă nu poate supravieţui în ea. Prezenţa elimină timpul. Fără timp, suferinţa şi negativismul nu pot supravieţui.
Acceptarea suferinţei este o călătorie în moarte.
Confruntarea cu durerea profundă, acceptarea ei, mutarea atenţiei asupra ei înseamnă a muri conştient. Când aţi murit de această moarte, realizaţi că nu există moarte — şi că nu aveţi de ce să vă temeţi. Numai sinele fals moare. Imaginaţi-vă o rază de soare care a uitat că este o parte inseparabilă a soarelui şi se păcăleşte singură, făcânduse să creadă că trebuie să lupte pentru supravieţuire, să creeze şi să se agate de o identitate diferită de cea a soarelui. Moartea acestei iluzii nu ar fi incredibil de eliberatoare?
Vă doriţi o moarte uşoară? Aţi prefera să muriţi fără durere, fără agonie? Atunci lăsaţi trecutul să moară în fiecare moment şi permiteţi luminii prezenţei dvs. să alunge prin strălucirea ei sinele greoi, legat de timp, care credeaţi că sunteţi „dvs.”.
Sursa: Puterea prezentului, autor Eckhart Tolle https://www.humanitysteam.ro/
