„Oricât ne-am strădui, umbra nu poate fi ferecată în inconștient. Din când în când, ea se manifestă, iese la iveală, scoate capul. Sunt momentele când spui „nu știu ce a fost cu mine”, „parcă n-am fost eu”, „nu știu ce mi-a venit”. Pare ceva străin, venind din niște abisuri pe care tinzi să nu le recunoști că fiind ale tale.(…)
Universul ne dirijează întotdeauna spre acele medii şi persoane sau creează exact acele circumstanțe în care putem experimenta ceea ce încă nu acceptăm în noi înșine, dar a sosit timpul să o facem. Este ca și cum inteligența cosmică ar fi tot timpul cu ochii pe noi, punându-ne constant în fața sarcinilor noastre de dezvoltare. Și de ce atâta neodihnă și chin? Pentru că dorește să ne împingă spre totalitate, adică spre acel nivel de integrare lăuntrică pe care psihologia analitică mai întâi şi terapia experiențială a unificării, mai apoi, l-au numit Sinele.
Ce înseamnă asta mai concret? Ce sunt acelea sarcini de dezvoltare? Cum adică aspecte neasumate sau respinse din noi înşine? Să-ţi dau câteva exemple!
Dacă ești un tip care încearcă tot timpul să fie calm. Refuzându-ţi astfel furia, vei atrage oameni furioşi în viaţa la. Aceşti oameni vor oglindi ceea ce tu conții în inconștient, dar te căzneşti să reprimi. Ei sunt exact ca nişte oglinzi, dar nu ale Eului tău conştient, ci ale psihicului tău inconştient. Cu cât apărările tale sunt mai puternice, cu atât vor fi create situaţii de viaţă în care tu să fii mai apropiat de asemenea oameni. Astfel, fără voia ta, te poţi trezi cu un şef său coleg de birou irascibil şi chiar violent, după cum te poţi îndrăgosti de o persoană foarte liberă în manifestarea furiei. Dacă eşti căsătorit şi ai o familie, s-ar putea să constaţi la soţie sau la unul din copiii tăi ieşiri necontroiate, inexplicabile.
Dacă eşti cineva care nu acceptă eroarea sau imperfecţiunea, vei atrage spre tine persoane sau întâmplări care te vor scoate din minţi, deoarece numitorul lor comun va fi greşeala, uneori chiar greşeala flagrantă. Este felul în care Universul te obligă să trăieşti experienţa acestui aspect neasumat din tine însuţi, anume propria ta tendinţă de a confunda ceva, de a te încurca, a ft inexact sau a o da în bară. Tendinţa pe care o blochezi inconştient se activează puternic în afara ta, făcându-te conştient de ea, doar că la cei din jur.
Dacă ai o pulsiune sexuală peste medie, pe care o cenzurezi, ştii ce se va întâmpla? Ai ghicit! În viaţa ta vor apărea oameni care par să nu se gândească decât la sex şi când vei deschide televizorul, o vei face exact în mijlocul unei scene „fierbinţi”. Latură pe care ţi-o respingi te asaltează din exterior, sub cele mai diferite forme. Nu e exclus să ai parte şi de ceva exhibiţionişti, mesajul lor fiind: „Iată ceva la care tu refuzi să priveşti!”
Dacă încerci din răsputeri să fii o persoană educată şi politicoasă, care nu înjură niciodată, te vei pomeni lucrând într-un mediu populat de persoane îndelung exersate în această nobilă artă. Fără să vrei vei auzi expresii şi aranjamente lingvistice care nu ţi-ar fi trecut niciodată prin neprihănitul căpşor. Dacă prietenul tău nu se va dovedi un bun cunoscător al limbajului suburban, prietenii lui vor compensa din plin aceasta.
Dacă nu eşti conştient de propria tendinţă de a-i judeca pe alţii, vei constata stupefiat că asta pare a fi singura ocupaţie a celor din jurul tău. fi vei admonesta, probabil, numai pentru a te descoperi citind articole sau urmărind emisiuni TV a căror preocupare centrală este să analizeze şi să judece viaţa contemporanilor tăi.
Nesuferită legea asta, nu-i aşa? Nu se pune problema să scapi de ea, întrucât această performanţă este imposibilă. Se pune problema să ții cont de ea și să o folosești în avantajul tău tot aşa cum, cunoscând banalele legi ale mecanicii sau termodinamicii, le folosești în favoarea ta. Această utilizare conştientă, în cazul exemplelor de mai sus, se traduce în conştientizarea şi asumarea furiei, imperfecţiunilor, pulsiunii sexuale sau tendinţei de a vorbi urât. Adică asumarea trăsăturilor şi pulsiunilor pe care ie conții, dar nu le recunoști decât la cei din jurul tău.„ – fragment din cartea „Umbra” – Adrian Nuță.
