
„Dacă un om îşi schimbă atitudinea faţă de ceea ce se întâmplă cu el, atunci odată cu trecerea timpului aceasta va schimba natura lucrurilor care i se întâmplă.
În trecutul tău sunt prea multe goluri… conturi neachitate, datorii interioare care nu au fost plătite, sentimente de culpabilitate, autocompătimire şi mai presus de toate unghere întunecate unde praful şi rugina domnesc cu nepăsare.
Este un loc unde gândurile, sentimentele, emoţiile, faptele şi evenimentele sunt înregistrate pentru totdeauna şi chiar după ani întregi putem să le regăsim acolo ca pe nişte obiecte aparent inutile şi inofensive azvârlite într-o mansardă. De fapt, ele continuă să ne influenţeze şi să ne condiţioneze existenţa. Tu trebuie să te întorci în acel loc!
Iertarea sinelui înseamnă pătrunderea în cutele fiinţei tale chiar acolo unde este încă destrămată… înseamnă curăţarea şi tratarea rănilor care sunt încă nevindecate… înseamnă încheierea socotelilor…
Iertarea sinelui poate schimba trecutul şi ruinele lui!
Totul este aici, acum! Trecutul şi viitorul se împletesc permanent în viaţa unui om!
Un om poate să vindece trecutul doar dacă este capabil să se autoobserve. Autoobservarea este ca o privire de la înălţime asupra vieţii tale! Este ca şi cum aduci evenimentele, circumstanţele şi relaţiile trecute sub lumina unui reflector.
Autoobservarea înseamnă autocorectare. Dacă eşti în stare să te observi pe tine însuţi, corectarea vine de la sine… Auto-observarea înseamnă refacere… o consecinţă firească a detaşării dintre observator şi observat.
Autoobservarea deschide calea omului pentru a vedea ce-l ţine legat de problemele eterne ale lumii: prejudecăţi, sentimente de vinovăţie, prejudicii, emoţii negative şi profeţii ale nenorocirilor… Este o operaţie de detaşare, de hipnotizare şi deşteptare…
Pune observatorul care se află în tine! Autoobservarea va pune capăt acelei îmbulzeli de gânduri şi emoţii negative care ţi-au condus mereu viaţa.
Dacă te observi pe tine însuţi, ceea ce e bun se va întâmpla in timp, iar ceea ce este eronat va dispărea.
Observă-te! Descoperă cine eşti!
A fi o fiinţă multiplă înseamnă a fi prins în capcana unui ireal sistem de false credinţe şi minciuni pe care l-ai creat tu însuţi şi din care nu ai scăpare. Absenţa unităţii ne aruncă în carcera ignoranţei, a fricii şi a distrugerii de sine, provocând boli, degradare, violenţă, cruzime şi războaie în lumea exterioară.
Lumea este aşa cum o visezi…. este o oglindă. În lumea exterioară îţi vei găsi propria reflectare, lumea pe care tu ai creat-o, pe care tu ai visat-o. În lumea exterioară te vei găsi pe tine. Du-te în lume şi vezi cine eşti. Vei descoperi că ceilalţi sunt imaginea reflectată a minciunii care trăieşte în tine, a compromisurilor, a ignoranţei tale.
Schimbă-te!….Şi lumea se va schimba.”
Visătorul, în Şcoala Zeilor. Stefano Elio D’Anna
